Nimic in plus

Hibiscus, planta care te ajută să slăbești

Antioxidanţii din hibiscus deţin proprietăţi anti-obezitate care pot contribui la găsirea unor alternative alimentare la medicamentele actuale prescrise pentru ţinerea sub control a greutăţii corporale, potrivit unui studiu coordonat de Royal Melbourne Institute of Technology (RMIT), informează agenţia de presă Xinhua. Studiul, publicat in International Journal of Food Science and Technology in decembrie 2022, a cercetat felul in care compuşii antioxidanţi (extracte fenolice) şi acizii organici (acid hidroxicitric) obţinuţi din Hibiscus sabdariffa, o varietate rezistentă de hi ...

 Povestea lui Helene Hadsell, femeia care și-a împlinit toate dorințele
10/03/2023 12:30

  Toate aspectele vietii noastre sunt importante si in toate este necesar să manifestăm echilibru, chiar si in ceea ce priveste latura materială. Dacă vom muri de foame sau daca nu ne vom permite să vizităm un anumit colt de lume, dacă ne vom scotoci in buzunare să ne achizitionăm o carte sau vom trăi pe spinarea altora plangandu-ne mereu, nu inseamnă că suntem cu nimic mai presus sau mai spirituali decat altii. Înseamnă că mai avem incă, poate, de absolvit o serie de lectii pentru a ajunge in starea de „flow”, in starea de „curgere&r ...

FOTO/VIDEO - Beneficiile băii la ciubăr cu sare pentru afecțiuni reumatismale și boli de piele
09/03/2023 10:13

Ciubarul secuiesc este o solutie excelentă pentru relaxare, ameliorarea stresului, pentru confortul familiei si al prietenilor. Specialistii recomanda si folosirea băii de sare, care poate si fie un remediu al bolilor reumatice, problemelor de piele, insa poate sa fie folosit cu success si impotriva stresului, dar si scopuri de relaxare. Apa sărată ajută circulatia sangelui si reduce durerea musculară si articulară. Se recomandă ca concentratia apei să fie de cel putin 1%, deci folositi cel putin 1 kg de sare pentru fiecare 100 litri de apă.  Ciubărul are un loc protejat in ...

Ce sunt vampirii energetici și cum scăpăm de ei. Sunt MEREU lângă voi!
06/02/2023 10:00

De-a lungul vietii, intalnim multe persoane alături de care ne angajăm in diverse relatii, in functie de context: unele sunt sunt pozitive, ne creează emotii plăcute, o stare de relaxare, liniste, bucurie, sigurantă, confort psihic si emotional, iar in altele ajungem să ne simtim hărtuiti sufleteste, nesiguri, obositi, deprimati, chiar neputinciosi. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o persoană care declansează in noi astfel de senzatii neplăcute se poate numi „vampir emotional”, care ne stoarce pur si simplu de energie. Sunt cel putin 3 metode prin ca ...

Zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară . Peste 100 de apeluri în 24 de ore!
05/02/2023 12:45

Zi de foc pentru salvamontistii din intreagă tară solicitati sa intervină la un număr ingrijorator de mare de evenimente montane În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul National Salvamont s-au primit 102 apeluri prin care se solicita interventia de urgentă a salvamontistilor, astfel: ☎13 apeluri pentru Salvamont Sinaia, ☎ 9 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov, ☎ 9 apeluri pentru Salvamont Cluj, ☎ 8 apeluri pentru Salvamont Borsa, ☎ 7 apeluri pentru Salvamont Voineasa, ☎ 7 apeluri pentru Salvamont Busteni, ☎ 6 apeluri pentru Salvamont Lupeni, ☎ ...

Cel mai scump săpun din lume costă 2.800 de dolari. Este presărat cu pulbere de diamante
18/01/2023 18:45

Această mică moară de familie fabrică săpun incă din secolul al XV-lea. În prezent, pretinde că produce cea mai costisitoare săpun din lume. Potrivit rapoartelor, bara de săpun costă 2.800 de dolari.   Marca de săpun artizanală a lui Bader Hassan & Sons, Khan Al Saboun, este situată in Tripoli si Liban. Compania produce o varietate de săpunuri de lux, precum si articole de ingrijire a pielii care contin parfumuri naturale si uleiuri esentiale. Aceste produse sunt disponibile numai in cele mai prestigioase magazine din Dubai si din Emiratele Arabe Unite. Cele mai ...

Laptele de măgăriță ajută cardiacii și bolnavii de psoriazis
18/01/2023 18:20

  Cunoscut ca remediu incă din Antichitate, laptele de măgărită este foarte bun in mentinerea sănătătii. Conform Journal of Current Pharmaceutical Design, s-a ajuns la concluzia că laptele de măgărită previne intărirea arterelor datorită capacitătii sale de a dilata vasele de sange. În plus, poate trata boli comune, dar poate ajuta si in tratamentul unor boli complexe cum ar fi autism, cancer si boli autoimune. Laptele de măgărită este bogat in aminoacizi si in seleniu. De asemenea, ajută la prevenirea leziunilor radicalilor liberi si este important in d ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cel mai bătrân cuplu din lume, în Cartea Recordurilor: de cât timp sunt împreună
18/01/2023 16:35

Povestea unui cuplu de pensionari a făcut inconjurul lumii. Cei doi au intrat in Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cei mai bătrani soti aflati impreună din lume. La ora actuală, rata divorturilor este una ingrijorătoare in fiecare colt al mapamondului. Cu toate acestea, continuă să existe cupluri a căror poveste de dragoste a făcut fată testului trecerii timpului. Aceasta este povestea lui John si Charlotte Henderson, din Texas, Statele Unite ale Americii. Pe data de 28 august 2019, cei doi au intrat in Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cel mai bătran cuplu din lume din pris ...

Batranetea nu exista.Oamenii inteligenti si nobili devin batrani admirabili
16/01/2023 16:00

Bătranetea este boala bărbatilor prosti şi a femeilor urate. Pentru bărbatii cu minte şi femeile frumoase, bătranetea nu există! Celui cu minte nu-i este permis să imbătranească, iar femeia frumoasă nu poate să imbătranească! Mintea şi frumusetea se schimba cu timpul, insa nu pier! Este nevoie de multă intelepciune ca să imbătranesti fără uratenie, fără răutate şi fără tristete. Oamenii nu sunt de aceeasi varstă chiar cand au acelasi număr de ani! La bătranete, pe fata omului se arată caracterul şi sufletul lui, asa cum se arată un deal iarna, cand isi pierde ...

GALERIE FOTO - Cum arătau decorațiunile de iarnă în comunism
07/01/2023 12:40

 Pentru copiii acestor zile, pot părea niste decoratiuni ciudate. Părintii lor, sau mai degrabă bunicii, le admiră in continuare. Pentru ei, reprezentau imaginea sărbătorilor de iarnă, cand Mos Gerilă le aducea portocale...

Cântecul „All I Want For Christmas Is You”, un nou record
28/12/2022 18:45

Cantăreaţa americană Mariah Carey a stabilit un nou record cu cantecul ei de Crăciun „All I Want For Christmas Is You”, lansat in 1994. De aproape 30 de ani, single-ul „All I Want For Christmas” a devenit un simbol al sărbătorii de sfarşit de an şi este ascultat de numeroase persoane. Nici anul 2022 nu a făcut excepţie de la această regulă pentru celebra cantăreaţă americană. Single-ul, compus de fostul ei soţ Tommy Mottola, a stabilit un nou record, devenind cantecul cu cele mai multe difuzări intr-o singură zi pe platforma Spotify, fiind audiat de 2 ...

Ziua jocurilor de cărţi
28/12/2022 10:41

Fie că este vorba de poker, de whist, de solitaire sau chiar de macao sau şeptică, această zi este dedicată şi jocurilor de cărţi (#CardPlayingDay). Jocurile de cărţi ar fi originare din China, de unde au ajuns mai intai in India şi in Persia şi apoi s-au răspandit pretutindeni in lume. Jocurile de cărţi au ajuns in Europa spre sfarşitul secolului XIV, in special in oraşele mari din epocă, precum Paris sau Florenţa. Între anii 1418 şi 1450, artizani din Augsburg, Nuremberg şi din Ulm au inceput să tipărească pachete de cărţi de joc, fapt care a permis răspandi ...

Cea mai bizară scrisoare trimisă de un copil lui Moș Crăciun
25/12/2022 16:16

Un băieţel din Statele Unite a decis să ii mărturisească lui Moş Crăciun că n-avea chef să ii scrie, dar a fost "obligat", aşa că s-a conformat. Micuţul de 6 ani a primit ca temă de la invăţătoarea să scrie, la fel ca toţi copiii, o scrisoare pentru Moş. Cand mama băiatului a citit ce a scris fiul său s-a amuzat atat de copios, incat a decis că merită să fie cunoscută şi de alţii. Drept urmare ea a publicat scrisoarea pe reţelele de socializare, dar a ţinut să atragă atenţia că "problemele" la care se referă copilul său sunt legate de f ...

Cum să eviți comunicarea violentă
17/12/2022 11:47

 Avem mereu succes atunci cand oferim discursuri argumentate, care răspund nevoilor celor din jur. Liderii sunt apreciaţi de subalterni atunci cand transmit colaboratorilor detaliile unei strategii clare. Procesul comunicării determină toate relaţiile, de la cele din familie la cele de afaceri, politice ori sociale. Traiul in comunitate presupune o abilitate a discursului, un transfer permanent intre a dărui şi a primi. Cuvintele au şi ele un preţ, iar dacă nu le folosim corect putem plăti scump. Dincolo de sancţiunile externe date de cei alături de care trăim există şi o ...

Tehnici de armonizare celulară
02/12/2022 13:14

  Se vorbeste mult despre medicină energetică, iar de ceva vreme au apărut si notiuni precum nutritia energetic sau chiar cosmetica energetică. Se stie că energetica subtilă descrie pentru corpul uman sapte planuri: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, spiritual şi atmic. Fiecărui plan ii corespunde corpul subtil cu acelaşi nume. Corpul eteric uman este considerat ca fiind matricea energetică a corpului fizic. Evoluţia corpului fizic se desfăşoară conform informaţiilor din lichidul arhetipal. Fluidul arhetipal este vizibil, pentru clarvăzători, ca un inv ...

Beneficiile hidratării pe timp de iarnă
01/12/2022 12:45

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temperaturile sunt ridicate, e usor să ne amintim că trebuie să bem suficientă apă. Dar mentinerea unei bune hidratări este la fel de importantă si in timpul iernii. Umiditatea mediului joacă un rol important, a declarat Stavros Kavouras, care conduce Laboratorul de Stiintă a Hidratării la Universitatea de Stat din Arizona din Phoenix. Încălzirea centrală provoacă medii i ...

Cum sabotăm fericirea nostră și a celor din jur?
19/11/2022 09:47

O relatie echilibrată intre doi adulti aduce crestere si are la bază incredere si sustinere. Acest echilibru presupune deschidere si răbdare pentru a intelege atat nevoile personale, cat si pe cele ale partenerului. În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci cand doar unul oferă, se creează un dezechilibru pe balanta relatiei. Dacă unul trage intr-o directie si celălalt vrea să rămană pe loc, se naste presiunea, iar cand lipsesc sustinerea sau comunicarea, se naste frustrarea. "Atata timp cat ...

Obisnuia sa bea zece cutii de Coca-Cola pe zi. Cum arata femeia care ajunsese la 88 de kilograme
19/11/2022 08:31

 Femeia a ajuns la o greutate de 88 de kilograme si un consum de 300 de cutii de Coca-Cola pe luna, potrivit Daily Mail. Tellam a reusit sa slabeasca mai mult de o treime din greutatea sa cu ajutorul CD-urilor cu programe de fitness. "Obisnuiam sa beau Coca-Cola la fiecare masa, insa, ma simt mult mai bine acum. Din cauza faptului ca am parte de mai putin zahar, ma simt mult mai activa, iar pielea mea e mai fina", a spus Jo. CD-ul cu pricina contine si sfaturi pentru cei care doresc sa slabeasca, acestia trebuind in special sa evite alimentele bogate in grasimi.

Primăria Sibiu angajează spiriduși pentru Târgul de Crăciun
07/11/2022 13:21

Organizatorii Targului de Crăciun de la Sibiu au montat deja căsuţele in Piaţa Mare, inclusiv căsuţa lui Moş Crăciun, şi caută acum spiriduşi care să lucreze incepand de vineri şi pană pe data de 2 ianuarie, potrivit anunţurilor publicate pe pagina de socializare a evenimentului. "Vino să faci parte din cel mai important eveniment care se intamplă iarna la Sibiu! Targul de Crăciun caută spiriduşi care să lucreze la căsuţele din Piaţa Mare", precizează organizatorii. Cei care doresc să facă parte din această echipă trebuie să completeze un formular şi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei