Economie

India va deveni ţara cu cea mai mare populaţie din lume la jumătatea anului 2023

India ar urma să devină ţara cu cea mai mare populaţie din lume pană la jumătatea anului 2023, depăşind China cu aproape 3 milioane de locuitori, potrivit unor estimări publicate miercuri de Organizaţia Naţiunilor Unite, informează AFP. Populaţia indiană va fi de 1,4286 miliarde de locuitori şi cea a Chinei de 1,4257 miliarde de locuitori, indică un raport al United Nations Population Fund (UNFPA) despre situaţia populaţiei mondiale. Potrivit datelor oficiale publicate la inceputul lui 2023, populaţia chineză a scăzut anul trecut pentru prima dată după perioada 1960- ...

Noi modificări în domeniul construcțiilor, urbanismului și contenciosului administrativ
19/04/2023 12:10

 ​Legea nr. 102/2023 prin care se introduc o nouă serie de modificări in domeniul autorizării lucrărilor de constructii, urbanismului si contenciosului administrativ („Legea”) a fost publicată in Monitorul Oficial nr. 322 din 18 aprilie 2023. Desi a fost adoptată de Parlamentul Romaniei incă din noiembrie 2022, intrarea in vigoare a Legii a fost incetinită de formularea unei obiectii de neconstitutionalitate respinsă cu unanimitate de Curtea Constitutională in 22 februarie 2023.    Noile modificări vor intra in vigoare in termen de 3 zile de la dat ...

Investitorii individuali se așteaptă la un an profitabil
19/04/2023 10:39

Investitorii individuali din Romania se aşteaptă la un 2023 profitabil, dar increderea lor in economia locală rămane scăzută, arată cel mai recent sondaj al unei companii de specialitate. Conform cercetării realizate de eToro Retail Investor Beat, o platformă de trading şi investiţii, investitorii sunt mai preocupaţi de inflaţie şi situaţia geopolitică, in timp ce politicienii discută pe larg despre deficitul bugetar şi datoria suverană in creştere a Romaniei. „Încrederea investitorilor romani in economia locală s-a imbunătăţit uşor in 2023, dar este in co ...

  Petre Daea a mers în Parlament cu un jurnal în care a scris zilnic ce face la minister
19/04/2023 09:33

Petre Daea a mers marţi in Parlament, la dezbaterea moţiunii simple depuse impotriva sa de către USR şi Forţa Dreptei, cu un jurnal in care a sustinut că a „consemnat zilnic” activitatea sa la Ministerul Agriculturii. În timpul dezbaterilor, USR l-a catalogat drept „un măscărici” al agriculturii romanesti, iar deputaţii AUR au venit cu pancarte cu mesajul „Opriţi importurile din Ucraina!”. „Fermierii spun despre Daea că este, citez, «un măscărici, un bufon al agriculturii romaneşti». Fermierii vă cer ce v-am cerut şi ...

Care sunt ţările din Europa în care speranța de viață este mai mare și care sunt cele în care în care este mai mică?
18/04/2023 19:59

Estimările sperantei de viată sunt un instrument fundamental pentru intelegerea gradului de bunăstare al unei societăti, iar pentru factorii de decizie politică sunt esentiale pentru luarea deciziilor. Franta, de exemplu, se confruntă cu provocarea unei populatii mai longevive si cu presiunea acestui fenomen asupra sistemului de securitate socială. Pentru a-i face faţă, guvernul francez a aprobat - pe fondul protestelor larg răspandite - o serie de reforme menite să mărească varsta de pensionare si să incurajeze oamenii să muncească mai mult. Însă natiunea transalpină ...

Ploi, lapoviță și ninsori toată săptămâna
18/04/2023 12:45

 Meteorologii au actualizat si prelungit avertizările de ploi abundente. Întreaga tară este sub informare meteorologică, in timp ce pentru Dobrogea si sud-estul Munteniei a fost emis un cod galben valabil pană miercuri seară. Potrivit meteorologilor, la munte va ninge si se va depune strat nou de zăpadă. Informarea meteorologică a fost prelungită pană joi seară, la ora 20.00. Pană atunci, local si temporar va ploua in centrul, sudul si estul tării. Se vor acumula cantităti de apă de 10...15 l/mp indeosebi in zonele de deal si de munte. Pe arii restranse mai ales pe pa ...

Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 75%
18/04/2023 11:33

Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate in proporţie de 75% cu ocazia Sărbătorilor Pascale, anumite unităţi turistice fiind la capacitate maximă (90-100%) iar altele la jumătate din capacitate (50-60%), a anunţat Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova. "Traficul de DN1 a fost foarte aglomerat şi s-a circulat bară la bară atat in Vinerea Mare cat şi in a doua zi de Paşte, luni. S-au format coloane de maşini intre localităţile Breaza şi Comarnic pe sensul către Sinaia la urcare, şi la Buşteni, Sinaia şi Comarnic pe sen ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Primul proces pe clima din România, deschis de Asociaţia Declic
18/04/2023 11:15

Primul proces pe clima din Romania, deschis de Asociaţia Declic, a demarat la Cluj, fiind susţinut şi de alte organizaţii de mediu, se arată intr-un comunicat de presă al Asociaţiei 2Celsius. Curtea de Apel Cluj a decis, pe data de 10 aprilie 2023, să respingă excepţiile ministerelor care ar fi blocat procesul şi a dispus, astfel, inceperea judecăţii pe fond. Astfel, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de interes a Declic şi excepţia prematurităţii solicitării amendării instituţiilor. Aceste excepţii fuseseră ridicate de instituţiile chemate in instanţă, ...

Patronii cer renunțarea la zilele libere plătite pentru angajații lor
17/04/2023 11:32

Angajatii din mediul privat ar putea rămane, in curand, fără zile libere plătite. Adică doar cu cele 20 de zile de concediu pe care le au anual. Parlamentarii pregătesc schimbări in ceea ce priveste zilele libere pe care romanii, care lucrează in mediul privat, le vor avea. Pentru că sunt antreprenori privati care s-au plans că, din cauza celor 15 zile libere legale, pe langă cele 20 de zile de concediu de odihnă, ajung să sufere pierderi importante, un grup de parlamentari s-a gandit să ceară interzicerea suplimentării acestor zile libere. În caz contrar, acestia au pr ...

Bulgaria vrea să interzică importul de cereale din Ucraina
17/04/2023 10:30

Bulgaria are in vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmand exemplul Poloniei şi Ungariei, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează Radio Bulgaria. "Interesele bulgare trebuie protejate. Mai mult, acum că două ţări au acţionat deja in acest fel, dacă nu reacţionăm, acumulările de pe teritoriul bulgar ar putea deveni şi mai mari", a afirmat acesta. Ministrul a mai spus că in urmă cu cateva zile a vorbit cu omologii din şase ţări pe această temă. De fapt, Sofia ceruse Bruxelles-ului să reacţ ...

  Trei sferturi dintre români vor avea pe masa de Paște mai puține bunătăți
15/04/2023 11:30

  Masa de Paşte va fi mai puţin imbelşugată pentru 75% dintre romani, iar 83% dintre aceştia declară că vor petrece sărbătorile Pascale acasă, in familie, procent asemănător celui inregistrat in 2019. Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research (companie de cercetare de piaţă full-service, specializată in marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development), 24% dintre respondenţi menţionează că se vor duce in vizită la rude, iar 11% că vor călători, in ţară sau in străinătate. „Observăm că tradi ...

  Jumătate de milion de români răpuși de credite!
15/04/2023 11:02

  Indicele IRCC (după care se calculează dobanda pentru creditele acordate in lei), aplicat pentru trimestrul al doilea al anului 2023, a ajuns la 5,98%, fată de 5,71%, cat era in primul trimestru. Desi nu pare o crestere foarte mare, la inceputul lui 2022, IRCC avea valoarea de 1,17%. Practic, intr-un an si trei luni, indicele a crescut de peste cinci ori. Majorarea sa generează si o majorare a ratelor pentru persoanele care au credite cu dobanda variabilă. Conform datelor BNR, aproape jumătate de milion de romani se regăsesc ȋn această situatie. Cresterea dobanzilor este un ...

ANAF controlează cozonacii vânduți pe Internet
15/04/2023 07:45

Gospodinele care vand produse de Paşte pe internet riscă să se trezească cu declaraţii de impunere din partea ANAF. Presedintele ANAF, Lucian Heius a făcut o recomandare pentru cei care cumpără online, să verifice dacă produsele sunt realizate in laboratoare autorizate si dacă cei care livrează sunt autorizati, altfel există riscul de a se imbolnăvi. "Recomandarea mea pentru cei care vor să cumpere din sistemul online este să verifice dacă acestea sunt produse in laboratoare autorizate si dacă cei care livrează sunt autorizati. Altfel riscă posibilitatea de a se im ...

Elena Udrea vine cu „soluția” pentru gaura din buget
14/04/2023 12:41

  Fostul ministru Elena Udrea - aflată in penitenciar, unde execută 6 ani de inchisoare in dosarul Gala Bute - vine cu „solutia” petru a reduce gaura din buget: detinutii care nu au săvarsit fapte cu violentă să fie eliberati din inchisori si trimisi să isi execute pedepsele la locul de muncă. Udrea vine cu „o solutie” prin care statul „nu doar că ar scapa de niste cheltuieli inutile, dar ar putea si să aducă bani la buget” - reducerea numărului de detinuti. ​„Aşa cum am mai spus, statul cheltuie cu intretinerea unui detinut 7.500 ...

Pensia medie de serviciu a foștilor procurori și judecători a ajuns la 21.509 lei
13/04/2023 09:15

  Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, in martie 2023, de 10.222 (plus 24 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.174, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a inregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.509 lei, din care 20.109 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.761 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privi ...

  Sălile de jocuri de noroc ar putea fi scoase la periferia localităților
13/04/2023 08:24

Parlamentarii PSD vor să scoată la periferia localitătilor sălile de jocuri de noroc - cu exceptia agentiilor LOTO - si au depus in acest sens un proiect de lege la Senat. Proiectul prevede inchiderea tuturor operatorilor din acest segment aflati in interiorul localitătilor. „Stiu că o astfel de initiativă va naste mari controverse, dar cred că este necesară in perspectiva luptei cu dependenta fată de jocurile de noroc”, spune liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis. Proiectul de lege este semnat de 88 de parlamentari PSD si vizează modificarea OUG 77/2009 privind organ ...

Prima discuție concretă între România și Ucraina în scandalul cerealelor ieftine
13/04/2023 07:23

  Scandalul cerealelor ieftine din Ucraina, care au scos in stradă femierii din Romania, a fost discutat la nivel oficial de ministrii de Externe de la Bucuresti si Kiev. Pe modelul acordului ucraineano-polon al ministrilor agrigulturii, Bogdan Aurescu a sustinut identificarea unor solutii practice prin dialog bilateral Dmytro Kuleba a propus, in acest context, ca Ministerele Agriculturii din Ucraina si Romania să intre in dialog direct pe acest subiect, ministerele de externe urmand să faciliteze aceste discutii intre ministerele competente de linie. La scurt timp după discutia tel ...

Un director din ROMATSA, în atenția ANI. Nu poate justifica 800.000 de lei
12/04/2023 11:00

Agenţia Naţională de Integritate a transmis, miercuri, că Dragoş-Virgil Titea, director in cadrul ROMATSA, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor, nu poate justifica peste 800.000 de lei. Instituţia a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Titea Dragoş-Virgil, actual director la Direcţia Juridică şi Administrativ in cadrul R.A. ROMATSA, este vizat de o anchetă a Agenţiei Naţionale de Integritate. ”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei difer ...

Ce salarii au bugetarii
12/04/2023 09:12

În luna februarie 2023, salariul mediu net a fost 4270 lei, in creştere cu 16 lei (+0,4%) fată de luna ianuarie 2023, a transmis miercuri Institutul National de Statistică. În sectorul bugetar , in luna februarie 2023, o uşoară creştere a caştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă s-a inregistrat in administraţia publică (+1,1%). Scăderi ale caştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost in sănătate şi asistentă socială (-1.0%), respectiv in invăţămant (-0,1%). Cele mai mari salarii răman cele din IT&C (10234 lei n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei