Crimă oribilă în Lunca Cetăţuii

Un bărbat de 63 de ani din satul Hlincea şi-a ucis ieri dimineaţă, cu sange rece, fratele vitreg. Gelu Lungu, proaspăt eliberat din penitenciar, i-a infipt toporul in cap lui Ion Achiţei (62 de ani). Achiţei a mers acasă la Lungu pe la ora 7, unde au consumat alcool peste măsură. După ce s-au imbătat, cei doi şi-au amintit de casa bătranească şi s-au luat la harţă. Lungu a pus mana pe un topor şi l-a lovit in cap pe Achiţei, care a decedat imediat. Lungu a fost de curand eliberat din penitenciar, unde a stat inchis tot pentru omor calificat. Eliberat in aprilie 1998, el s- ...

Cămine sociale pe şesul din Cicoarei
04/04/2013 05:00

Odată cu apariţia Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pe zona Cicoarei, Primăria Iaşi intenţionează să demareze un proiect social de anvergură. În acest sens, in bugetul local din acest an a fost prinsă suma de 100.000 lei pentru proiectarea unui campus social in zonă. „Ne gandim să facem un proiect pentru construirea de locuinţe sociale pe zona Cicoarei, acolo unde vom avea in cursul acestui an şi PUZ-ul necesar pentru o astfel de investiţie”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Alte investiţii prevăzute a fi realizate in acest an cu finanţare de la bugetul l ...

Ex-deputatul Boldea nu a făcut sex cu procuroarea de 58 de ani!
04/04/2013 05:00

Deputatul judecat la Iaşi pentru că a pus pe picioare o reţea de ţepe imobiliare a plans ieri in faţa judecătorilor Curţii de Apel. Mihail Boldea a susţinut că nu a avut o relaţie sentimentală cu procuroarea Mihaela Agheniţei, luată in vizor de DIICOT. Aceasta ar fi acuzat doi inşi de trafic de influenţă pentru a-l ajuta pe Boldea să scape mai ieftin. „Cum işi inchipuie că eu, cu escortă, mă duc in biroul doamnei procuror să fac prostii? Doamna procuror are 58 de ani. Eu mă uit la fete tinere, de 20. Povestea asta este o telenovelă mediatică, o nebunie. Nu mai su ...

Noul bazar va fi gata la vară
04/04/2013 05:00

Unele dintre proiectele istorice ale Iaşului vor fi avea termen de finalizare in acest an. Potrivit prevederilor bugetare şi a lucrărilor care mai sunt de făcut, Bazarul de la Targul de Cherestea, din zona CUG, va fi dat in funcţiune in cursul acestei veri. „În acest an va fi finalizat in totalitate. Pentru lucrările care au mai rămas acolo am prins in buget suma de 800 de mii lei, pentru gard şi platformă. În momentul de faţă nu derulăm acolo nici o lucrare, din cauza vremii, dar ne vom apuca in perioada imediat următoare. Halele sunt aduse, iar racordurile elec ...

Botoşani: Angajaţii Tribunalului şi-au dat în judecată propria instituţie
03/04/2013 16:39

Mai mulţi angajaţi ai Tribunalului Botoşani au dat in judecată instituţia, dar şi Curtea de Apel Suceava, cerand plata retroactivă a unor premii aferente anului 2010. Reclamanţii, care sunt funcţionari publici, solicită plata unor premii egale cu 10% din fondul de salarii aferent anului 2010. Ei invocă articolul 90 indice 2 alineatul 2 din Legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe langă acestea, care prevede că 'ordonatorii de credite pot acorda premii lunare in limita a 10% din cheltuielile c ...

Criminal feroce, campion la procese
03/04/2013 11:06

Un ucigaş de temut al Iaşului e campion la procese incepute din spatele gratiilor. Crima care i-a adus pe fraţii Ionel şi Dumitru Zamfirache după gratii s-a intamplat in februarie 1997. Împreună cu iubita lui Dumitru şi cea a lui Ionel, fraţii i-au ucis cu toporul pe Vasile şi Ruxandra Pintilie. Femeia a fost căsăpită pe prispă, iar bărbatul in pat. Dumitru a scos cu degetul ochii victimei, pentru ca imaginea lui să nu fie ultima intipărită pe retină. Cei doi bătrani şi-au pierdut viaţa pentru 700.000 de lei vechi, un televizor, cateva cupoane de stofă, alimente şi ...

Plombări cu lut şi piatră
03/04/2013 05:07

Şoseaua Iaşi - Barnova este una dintre numeroasele zone din oraş pe care este mai indicat să o străbaţi la pas. Nici măcar eticheta de „carosabil decent” nu mai actuală, avand in vedere multitudinea de gropi existente, greu de evitat chiar şi de către un şofer experimentat. Locuitorii susţin că situaţia nu mai poate fi tolerată, cu atat mai mult cu cat, anual, nu au avut parte decat de peticiri, şi acelea făcute cu materiale indoielnice. „La opt ani de la intrarea in UE, pe Şoseaua Iaşi - Barnova se acoperă găurile din asfalt cu mixtură formată din lut ...

 

ULTIMA ORA
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. Darex Trade S.R.L., cu sediul social în sat Letea Veche, comuna Letea Veche, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 308, jud. Bacău C.U.I. 30442730 nr. de înreg. O.R.C. J 04/684/2012, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, numit potrivit Sentinței nr. 243/12.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 3761/110/2017, anunţă scoaterea la vânzare, individual, prin licitaţie publică cu strigare la data de 12.11.2018, ora 13.00, în conformitate cu Strategia de vânzare aprobată de adunarea creditorilor în şedinţa din data de 20.09.2018 şi cu prevederile Legii nr. 85/2014, a activelor societăţii debitoare, după cum urmează: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.*) SEMIREMORCĂ, CAROSERIA CAMION CU PRELATĂ, MARCA SCHMITZ, TIP S01, AN FABRICAŢIE 1996, NR. IDENTIFICARE WSMS6080000079206, BC-07-PSS, MASA PROPRIE 6960 KG, MASA MAX. ADMISIBILĂ 39000 KG, – 9.760,00 lei – 9.760,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.11.2018, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi. Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în data de 12.11.2018, ora 13.00, şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi ale strategiei de vânzare aprobată de adunarea creditorilor din data de 20.09.2018. Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi, până la data de 11.11.2018, ora 13.00, documente prevăzute în caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–13.00, până pe data de 11.11.2018, ora 13.00, în baza unei programări prealabile. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758049901, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail secretariat@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. Manager de caz, practician în insolvență, Lucian Andronic
VÂNZARE HOTEL TRAIAN - IAȘI Subscrisele, BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. și CASA DE INSOLVENȚĂ RAVA S.P.R.L. - FILIALA BUCUREȘTI, desemnate, în Consorțiu, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei TURISM MOLDOVA S.A., prin Încheierea de ședință nr. 198/19.09.2017, pronunțată în Dosarul nr. 7658/99/2014, de către Tribunalul Iași - Secția a II-a Civilă, organizează în data de 14.11.2018, ora 15:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din București, Str. Învingătorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, ședința de licitație publică cu strigare pentru vânzarea Pachetului de active compus din: (i) Teren intravilan în suprafață de 2.442 mp, (ii) Construcție – GrandHotel Traian (situat pe 5 nivele – subsol, parter, mezanin și 3 etaje, cu o suprafață desfășurată de 6.612,92 mp), (iii) Teren intravilan în suprafață de 92 mp, (iv) Bunuri mobile ce se regăsesc în incinta Hotelului și care deservesc activitatea hotelieră. Complexul Hotelier „Grand Hotel Traian” este amplasat în Iași, Piața Unirii, nr. 1, jud. Iași. Amplasarea Hotelului asigură o deschidere favorabilă atât la strada Arcu – Cuza Vodă (artera de acces), Str. Alexandru Lăpușneanul (artera laterală), cât și la Piața Unirii – zona pietonală reprezentativă pentru municipiul Iași. Grand Hotel Traian a fost proiectat de celebrul Gustave Eiffel, iar construcția hotelului a fost finalizată în anul 1882, acesta fiind monument istoric și funcționând ca hotel clasificat de 4*. Hotelul dispune de 68 de camere, 3 Săli de conferință (Creangă, Eminescu și Caragiale) cu o capacitate totală de 500 locuri, i) restaurant - Restaurant Traian, ii) bar – London Pub și iii) cramă. Nivelul mediu al gradului de ocupare al hotelului, aferent ultimilor 3 ani, este de aproximativ 73%. Prețul de pornire a licitației este de 5.550.000 EUR, exclusiv TVA. Ofertanții care doresc să participe la licitație trebuie să depună la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel mai târziu cu două zile lucrătoare înainte de organizarea ședinței de licitație, până la ora 16:00, documentele specificate în cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achiziționat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 5.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar în contul unic de insolvență al societății TURISM MOLDOVA S.A., pe baza facturii comunicate de lichidatorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numărul 021/3199476 sau 0372724485, e-mail: bucuresti@rava.ro sau business.restructuring@bdo.ro
Ex-deputatul Boldea a dezbrăcat o procuroare!
03/04/2013 05:04

Deputatul judecat la Iaşi pentru că a pus pe picioare o reţea de ţepe imobiliare a reuşit să bage in belele şi o procuroare. Potrivit DIICOT, membrii grupului descopereau imobile şi terenuri aflate in proprietatea Consiliului Local sau a unor gălăţeni, pe care şi le insuşeau ilegal. Escrocii ar fi falsificat hotărari judecătoreşti, dar s-ar fi folosit şi de decizii luate de instanţe in baza unor acte false. Acum, Mihaela Agheniţei (din Brăila) a fost luat in vizor de anchetatori. Procurorii DIICOT Galaţi au dispus inceperea urmăririi penale faţă de Agheniţei pentru fav ...

Tablă nouă pe Primărie şi maşini de numărat bani
03/04/2013 05:01

Chiar dacă este cu un sfert mai consistent decat precedentul, bugetul local aferent acestui an a fost in aşa fel structurat incat nu se regăsesc prea multe dintre amplele investiţii prognozate pentru 2013. Ce poate fi demn de remarcat in acest buget de 905 milioane lei reprezintă investiţiile in derulare, care vizează marile şantiere de infrastructură pe fonduri europene. În rest, este vorba de alocări de fonduri pentru carpirea unor edifici publice, pentru asigurarea unor servicii municipale, pentru modernizarea iluminatului public, reabilitarea parcurilor de joacă vandalizat ...

Chioşcurile din Fundaţie, demolate de proprietari
03/04/2013 05:00

În cursul acestei săptămani, construcţia metalică din zona Fundaţie, unde işi desfăşurau activitatea mai bine de 10 comercianţi, va deveni istorie. După săptămani de somaţii din partea municipalităţii, proprietarii chioşcurilor au inceput să-şi demoleze singuri construcţiile care au reprezentat ani buni sursă de venit in urma activităţilor desfăşurate acolo. De frică să nu fie puşi la plată de către Primărie, in urma unei intervenţii in forţă a angajaţilor SC Servicii Publice, proprietarii au tocmit oameni care, contra materialelor reciclabile rezultate ...

Ziua porţilor deschise la Jandarmerie
03/04/2013 05:00

Jandarmii ieşeni sărbătoresc astăzi 163 de ani de cand domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat Hotărarea Divanului Obştesc, semnand „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor in jandarmi”, practic, actul de naştere al Jandarmeriei, cu principii de organizare şi funcţionare. Cu acest prilej, astăzi, intre orele 11 - 13, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi va fi organizată Ziua porţilor deschise. „Vor putea fi vizitate o parte din spaţiile unde jandarmii se pregătesc şi işi desfăşoară o parte din activitate, vor fi pr ...

Un nou ghişeu pentru eliberarea cazierului
03/04/2013 05:00

Ieri, la sediul Poliţiei Municipale Iaşi din strada Otilia Cazimir, a fost inaugurat un nou ghişeu pentru eliberarea cazierelor. Măsura are in vedere in mod special reducerea timpului de aşteptare la ghişeele de lucru cu publicul. În prezent, la nivelul judeţului Iaşi funcţionează alte 5 ghişee pentru eliberarea cazierului judiciar: la Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Poliţia Municipiului Paşcani, Poliţia Oraşului Targu Frumos, Poliţia Oraşului Harlău şi Poliţia Oraşului Răducăneni. Programul la noul ghişeu de la Poliţia municipiului Iaşi va f ...

Bătrână călcată de trei maşini
03/04/2013 05:00

În seara zilei de 1 aprilie, pe D.E. 581, in afara localităţii Tarzii, comuna Oltenesti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unei femei. În timp ce Agurita C., in varstă de 73 ani, din comuna Oltenesti, se deplasa pe partea stangă a drumului, a fost accidentată de un autovehicul condus de Mihai V., in varstă de 26 ani, din judeţul Covasna, din direcţia Crasna către Huşi. Acesta a incercat să evite victima, ruland spre dreapta, fapt ce a dus la coliziunea autovehiculului cu parapetul de protecţie amplasat pe marginea părţii carosabile. Femeia ...

 

Tâlharii de la Lilian Expres au fost prinşi
03/04/2013 05:00

Poliţiştii ieşeni au reuşit ieri să-i prindă pe autorii jafului de la firma de transport internaţional Lilian Expres. Reamintim că jaful a avut loc duminică, in jurul orei 13.30, pe strada Străpungere Silvestru, in apropiere de trecerea peste calea ferată de la Ţigarete. Un angajat al societăţii care efectuează curse regulate Romania-Grecia a fost atacat cu un spray paralizant şi bătut de doi indivizi cu cagule, care au reuşit să fugă cu 3.500 euro.. „În urma investigaţiilor, au fost identificaţi şi aduşi la cercetări suspecţii comiterii infracţiunii de t ...

Octav Băncilă, pictor
03/04/2013 05:00

Autor a circa 1500 de lucrări, a executat portrete, pictură de gen, peisaje, naturi statice, desene şi ulei. Figura ţăranului l-a atras, de asemenea, in mod deosebit. El a consacrat temei ţărăneşti numeroase tablouri pătrunse de un sentiment cald, de o notă gravă, dar şi de spirit combativ (ciclul 1907; Painea cea de toate zilele; Dimineaţa la sapă; Spălătoreasa). Ionel Maftei

Opt ani de puşcărie pentru că şi-a ucis fratele
03/04/2013 05:00

Judecătorii Tribunalului au pus punct procesului unei crime stupide. La inceputul lui ianuarie, Răzvan Macovei (30 de ani, din Mogoşeşti) şi-a ucis fratele cu o singură lovitură de cuţit, după ce au băut impreună. Bărbatul s-a supărat după ce Claudiu Macovei (23 de ani) a spart, din greşeală, un geam. El l-a lovit cu cuţitul drept in piept, secţionandu-i aorta. În faţa judecătorilor, săteanul şi-a recunoscut fapta şi a cerut să fie judecat in baza probelor adunate de procurori. Ieri, el a fost condamnat la 8 ani de puşcărie. În plus, judecătorii i-au c ...

Fost primar, condamnat pentru un drum reabilitat doar pe hârtie
03/04/2013 05:00

Judecătorii ieşeni l-au condamnat pe fostul primar al comunei vasluiene Stănileşti, acuzat că a reabilitat şase kilometri de drum doar pe hartie. Potrivit procurorilor DNA, Liviu Arhip a semnat şi a depus la Agenţia SAPARD acte false vizand modernizarea DN 24 A. În baza procesului verbal de recepţie şi a raportului de execuţie, administraţia locală a primit 862.002 de lei. „Fostul primar a fost ajutat de Striblea Magdalina, inginer proiectant in cadrul SC Striblea, realizator al proiectului tehnic, care a intocmit in fals referatul privind execuţia lucrărilor. Şerb ...

Urmărit internaţional, săltat de mascaţi
03/04/2013 05:00

Poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri, impreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au descins ieri la domiciliul unui urmărit general. Cu această ocazie a fost prins Mişu G. (34 de ani, din Miroslava), pe numele căruia Judecătoria Iaşi a emis mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea. Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Acesta se sustrăgea executării pedepsei şi era urmărit naţional şi internaţional. Mişu ...

A aruncat drogurile în iarbă la vederea Poliţiei
03/04/2013 05:00

Un tanăr de 20 de ani riscă ani grei de inchisoare după ce a fost prins cu droguri asupra lui. Luni seara, pe la ora 22.50, poliţiştii au prins pe o stradă din Iaşi trei tineri, unul dintre aceştia aruncand in iarbă, la vederea oamenilor legii, cateva pliculeţe din folie din plastic. A fost verificat locul respectiv, ocazie cu care s-a constatat că tanărul Mihai H. (20 de ani, din Iaşi) aruncase in iarbă patru pliculeţe care conţineau produse vegetale de culoare verde-oliv, despre care a declarat că sunt substanţe etnobotanice. Produsul suspect a fi drog a fost ridicat şi tr ...

14479 la 14497 din 15063