Stiinta si Tehnica

Plombele vii și regenerarea dinților, cu un pas mai aproape de realitate (studiu)

Dinţii deterioraţi ar putea fi reparaţi intr-o bună zi cu ajutorul "plombelor vii" create din celule stem, conform unui studiu recent, relatează luni UPI, potrivit Agerpres. Un grup de cercetători americani a indus in laborator celulelor stem capacitatea de a forma mini-organe multicelulare care secretă proteinele ce alcătuiesc smalţul dinţilor, potrivit unui raport publicat recent in jurnalul ştiinţific Developmental Cell. "Acesta este un prim pas esenţial către obiectivul nostru pe termen lung de a dezvolta tratamente pe bază de celule stem pentru a repara dinţii deteriora ...

Eşec pentru Rusia. Sonda s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii şi „a încetat să mai existe”, anunţă Roskosmos
20/08/2023 12:32

Prima misiune lunară a Rusiei din ultimii 47 de ani a eşuat după ce sonda spaţială Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a izbit de Lună, informează Reuters. Agenţia spaţială a Rusiei, Roskosmos, a anunţat că a pierdut contactul cu sonda la scurt timp după ce a apărut o problemă, sambătă, in timp ce era dirijată pentru a intra pe orbita de preaselenizare. „Sistemul s-a deplasat pe o orbită imprevizibilă şi a incetat să mai existe in urma coliziunii cu suprafaţa Lunii”, a anunţat duminică Roskosmos intr-un comunicat. Agenţia precizează că a fost forma ...

Un incident a avut loc în timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25
20/08/2023 02:17

Un incident a avut loc sambătă in timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25, potrivit agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, care a precizat că "analizează in prezent situaţia", relatează AFP, potrivit news.ro. "La ora 14.10, a fost emis un impuls pentru a transfera sonda pe orbita de preaselenizare. In timpul operaţiunii, a apărut o situaţie de urgenţă la bordul staţiei automate (lunare), care nu a permis efectuarea manevrei cu parametrii specificaţi", a explicat agenţia rusă intr-un comunicat. Prima sondă lunară rusească lansată in aproape 50 ...

Sonda rusă de aselenizare Luna-25 a adus primele imagini din cosmos/VIDEO
19/08/2023 17:27

Sonda rusă de aselenizare Luna-25, aflată intr-o misiune la polul sud al Lunii, a produs primele rezultate aflate in prezent in curs de analizare, conform unui anunţ făcut sambătă de Agenţia spaţială rusă Roskosmos, transmite Reuters. Agenţia a postat imagini ale craterului selenar Zeeman, obţinute de sonda Luna-25, ce urmează să aselenizeze in regiunea polului sud in cursul zilei de luni, după ce se va afla pe orbita satelitului natural al Pămantului timp de 5 zile.  .     Craterul Zeeman este al treilea cel mai adanc crater din emisfera sudic ...

„Nici să nu mai AUD!” Ciobanul Ionuț s-a întors acasă pentru totdeauna, după ce a muncit în Germania
16/08/2023 03:17

La 20 de ani, ciobanul Ionut s-a intors pentru totdeauna in Romania. Acum creste oi in satul natal. Deleni, judetul Arges. Aici trăieste acum Ionut, un tanăr in varstă de doar 20 de ani. A fost cucerit de mirajul de peste hotare, dar acum a revenit in Romania. A muncit din greu, in constructii, in Germania, dar a inteles că locul lui este aici. Acum lucrează ca cioban. Stă in mijlocul naturii, cu oile sale. „Dragostea fată de animal exprimă un sentiment de plăcere, de drag. Cand merg cu oaia si vezi că mănancă, cand merg cu mai multe oi si vezi cum stau si mănancă si stai si ...

O celebră ploaie de stele căzătoare va fi vizibilă în România. Zilele în care poți admira Perseidele cu ochiul liber
12/08/2023 10:23

Celebra ploaie de meteori „Perseide” atinge varful de activitate in noptile de 12 spre 13 august si 13 spre 14 august. Cel mai bun loc pentru a admira ''ploaia de stele'' este locul cel mai intunecat, departe de lumina artificială a oraşelor. Fenomenul de stea căzătoare este dara luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă care aprinde aerul, cand intră in atmosfera Pămantului. Particula de praf cosmic care arde in atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pămant se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la o cometă, care, ...

Unde magnetice de înaltă frecvenţă produse de Soare ar putea explica de ce temperatura atmosferei solare este de aproximativ 200 de ori mai ridicată decât temperatura de la suprafaţa astrului
08/08/2023 20:38

Unde magnetice de inaltă frecvenţă produse de Soare ar putea fi explicaţia pentru care temperatura atmosferei solare este de aproximativ 200 de ori mai ridicată decat temperatura de la suprafaţa astrului, conform unui studiu publicat la 17 iulie in Astrophysical Journal Letters, transmite marţi Live Science, citat de Agerpres.   Temperatura in straturile superioare ale atmosferei solare (coroana) poate depăşi 1,1 milioane de grade Celsius, in timp ce pe suprafaţa vizibilă a Soarelui, fotosfera, aflată cu 1.600 de kilometri mai aproape de reactorul de fuziune nucleară di ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Scafandrii au reușit să ajungă pe fundul 'Marii Găuri Albastre': de-a dreptul sinistru și tulburător ce au putut găsi acolo
07/08/2023 11:31

Scafandrii au ajuns pe fundul emblematicei "Great Blue Hole" din Belize, doar pentru a descoperi că această minune naturală imaculată nu este chiar atat de imaculată, ci este plină de resturi tulburătoare, scrie jpost.com. Marea gaură albastră este o groapă marină uriasă in largul coastei Belize, in Caraibe, care a starnit curiozitatea oamenilor de stiintă si a turistilor de ani de zile. Se intinde pe o lungime de 318 metri, are o adancime de aproximativ 124 de metri si este considerată una dintre principalele atractii din tară.   O echipă de scafandri de la A ...

Canadienii nu vor mai avea acces la știrile de pe Facebopk și Instagram
02/08/2023 11:30

Compania americană Meta, care deţine reţelele sociale online Facebook şi Instagram, a inceput marţi blocarea accesului la ştiri pentru utilizatorii din Canada, informează dpa şi AFP. Într-un comunicat, firma condusă de Mark Zuckerberg precizează că a luat măsuri pentru aplicarea legii canadiene privind ştirile online, iar implementarea pentru toţi cei care accesează din Canada cele două reţele va dura cateva săptămani. Utilizatorii din această ţară nu vor mai putea vizualiza linkurile către ştiri şi conţinut afişat de publicaţii locale sau internaţionale. C ...

NASA este în căutarea sondei Voyager 2
01/08/2023 15:33

NASA ascultă orice semnal care ar putea veni de la Voyager 2, după ce a pierdut contactul cu sonda spaţială, aflată la miliarde de kilometri distanţă, intrucat controlorii de zbor au trimis o comandă greşită. Avansand tot mai adanc in spaţiul interstelar, contactul cu Voyager 2 a fost pierdut după ce controlorii de zbor au trimis din greşeală o comandă eronată in urmă cu mai bine de o săptămană, care i-a inclinat antena sondei in afara Pămantului. Antena sondei s-a deplasat cu doar 2%, dar a fost suficient pentru a intrerupe comunicaţiile. Deşi şansele sunt destul de m ...

Unul dintre fondatorii OceanGate vrea să trimită 1.000 de oameni pe Venus
30/07/2023 13:30

Unul dintre fondatorii OceanGate are planuri mari. Guillermo Söhnlein spune că vrea să trimită 1.000 de oameni intr-o colonie plutitoare pe Venus. 2050 este deadline-ul pentru noua misiune propusă de Söhnlein. Compania lui Söhnlein, OceanGate Expeditions, a trimis in luna iunie submersibilul Titan către epava Titanicului. Nava a făcut implozie in Oceanul Atlantic. Toate cele cinci persoane de la bord au murit, inclusiv fostul coleg si prieten al lui Söhnlein, Stockton Rush. Tragedia a starnit ingrijorări cu privire la abordarea OceanGate in ceea ce priveste inovare ...

9 întrebări și răspunsuri esențiale despre Podul de la Brăila: de la accesul interzis pentru pietoni și bicicliști, la culoarea aleasă
30/07/2023 10:22

 Podul de la Brăila a fost deschis deja circulatiei rutiere, dar investitia de aproape 700 de milioane de euro incă nu e complet finalizată. Odată cu inaugurarea măretului Pod asemănat de multi cu mult mai celebrul Golden Gate din San Francisco, si unele intrebări si-au făcut loc in spatiul public: De ce Podul nu este deschis si pietonilor sau biciclistilor, de ce a fost ales un astfel de pod suspendat si nu s-a optat pentru unul hobanat, de ce pilonii au fost vopsiti gri sau de ce nu există un sistem de iluminat arhitectura. Podul de la Braila  Hot ...

Ce este „Triunghiul Alaska” și de ce au dispărut peste 20.000 de persoane aici?
28/07/2023 09:51

Putini oameni stiu despre asa-numitul „Triunghi Alaska”, despre care se spune că ar fi locul cu cele mai multe cazuri nerezolvate de persoane dispărute din lume. Triunghiul Alaska este o zonă vag definită intre cele trei puncte Anchorage si Juneau, in sud, si Utqiagvik, un mic oras izolat aflat pe coasta de nord a statului american. Conform estimărilor, mai bine de 20.000 de oameni au dispărut in această vastă portiune de pămant de la inceputul anilor 1970. Avand in vedere cat de putin populată este această zonă, cifrele sunt socante de mari. Pentru intregul stat Ala ...

Cum arată noul logo al Twitter prezentat de către Elon Musk
24/07/2023 14:45

Miliardarul sud-african Elon Musk a prezentat luni noul logo care va inlocui faimoasa pasăre albastră stilizată a Twitter: un X. Reteaua de socializare a adoptat noul logo la scurt timp după anuntul său. Musk a distribuit pe pagina sa de Twitter, platformă social media pe care a cumpărat-o oficial in luna octombrie a anului trecut, un clip scurt care arată noul logo al Twitter.   Musk si-a schimbat de asemenea poza de profil cu imaginea noului logo si a adăugat „X.com” biografiei sale de pe reteaua de socializare. Într-o postare separată el a arătat că sed ...

Google dezvoltă un nou instrument de inteligenţă artificială pentru a-i ajuta pe jurnalişti în scrierea articolelor
21/07/2023 12:35

Google dezvoltă un nou instrument de inteligenţă artificială (IA) pentru a-i ajuta pe jurnalişti in scrierea articolelor, in parteneriat cu mai multe nume mari din presă, a confirmat joi gigantul internetului, potrivit AFP. New York Times a dezvăluit recent informaţia, precizand că face parte din mass-media implicate, alături de Washington Post, Wall Street Journal şi de alte companii. "Suntem intr-o fază de explorare a ideilor pentru a oferi instrumente de inteligenţă artificială care să-i ajute pe jurnalişti in munca lor", a declarat un purtător de cuvant al Goo ...

UE pregătește noi reglementări pentru TikTok
19/07/2023 13:09

Compania chineză de social media TikTok trebuie să facă şi mai multe eforturi pentru a fi pregătită pentru noile reglementări digitale din Uniunea Europeană, menite să ajute consumatorii să navigheze online in condiţii de siguranţă, a afirmat comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton. Rezultatele „testului de stres” efectuat la sediul companiei din Dublin au arătat că „este nevoie de eforturi suplimentare pentru ca firma să fie deplin pregătită” cand va intra in vigoare, luna viitoare, Legea privind serviciile digitale (DSA), a explic ...

Erupțiile solare prognozate pentru astăzi ar putea crea dificultăți semnificative în comunicațiile pe unde scurte
17/07/2023 09:29

Pentru luni este prognozată o activitate puternică a eruptiilor solare care ar putea interfera cu comunicatiile pe unde scurte, au declarat oamenii de stiintă rusi, după ce duminică au fost observate trei eruptii pe Soare, anuntă jpost.com. Institutul Fedorov de Geofizică Aplicată din Moscova a declarat că sunt posibile eruptii de clasă X, inclusiv eruptii cu protoni, iar conditiile radio pe unde scurte se asteaptă să se deterioreze. Eruptiile de clasă X sunt cele mai mari explozii din sistemele solare si pot crea furtuni de radiatii de lungă durată. Eruptiile de protoni sunt ...

Cine este românul care și-a cumpărat din salariu un apartament de lux în Emiratele Arabe Unite
16/07/2023 15:43

Ion Sterian, directorul general al companiei cu capital majoritar de stat Transgaz, si-a cumpărat in 2022 un apartament de 99 metri pătrati in Emiratele Arabe Unite, potrivit declaratiei sale de avere. Sterian este unul dintre cei mai longevivi sefi de companii de stat si a fost implicat in mai multe scandaluri. Sterian a vizitat Emiratele Arabe in mai multe randuri, ultima oară in ianuarie 2023, cand a avut si discutii cu compania locală de gaze. Tot in 2022, Sterian si-a mai cumpărat si un apartament de 88 mp in Bucuresti. El mai are o casă de locuit in Bucuresti de 198 mp, cump ...

Google a lansat Bard și în România. Ce poate chatbotului conversaţional bazat pe AI, rivalul ChatGPT
13/07/2023 13:45

Google anuntă că incepand de joi, Bard, solutia experimentală a companiei ce permite utilizatorilor să interactioneze cu inteligenta artificială (AI) generativă este disponibilă in Romania, in limba romană. Aceasta este parte din cea mai amplă etapă de extindere a Bard, care cuprinde toate cele 27 de tări ale Uniunii Europene, precum si peste 40 de limbi, inclusiv spaniola, germana, araba, chineza si hindi. În prezent, Bard este disponibil in majoritatea tărilor din lume si in cele mai vorbite limbi la nivel global. Bard este un model lingvistic de mari dimensiuni, cunoscu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei