Filtrare Anunturi

Dimensiune font:

Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ATFAB S.R.L., astfel desemnat prin Sentinţa civilă nr. 543/04.04.2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi Secţia a-II-a Civilă, în dosarul nr. 12271/121/2011, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Codului Procedură Civilă, în măsura compatibilităţii, anunță: VÂNZAREA PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ a 1.Utilaje–echipamente tehnologice (instalații de prelucrare a legumelor și de ambalat conserve), mobilier şi aparatură de birotică în valoare de 231.206, 75 RON, fără TVA. (Lista completă a bunurilor mobile scoase la licitaţie, poate fi consultată la sediul lichidatorului judiciar sau pe www.lrj.ro, secţiunea vânzări bunuri mobile). 2.Autoturism marca RENAULT MEGANE, are valoarea de 2.000 EUR, fără TVA. 3.Autoutilitară N1 DACIA, are valoarea de 2.000 EUR, fără TVA. Conform Regulamentului de negociere aprobat de Adunarea Creditorilor în data de 02.06.2016, preţul de pornire al negocierii directe este cel mai mai bun preț oferit, însă nu mai mic de 40% din valoarea de evaluare stabilită în urma Rapoartelor de evaluare. Potenţialii cumpărători pot depune oferte până la data de 11.12.2017, la sediul lichidatorului judiciar, în plic sigilat, conţinând documentele specificate în Caietul de Sarcini. Garanţia de participare este în valoare de 10% din preţul de evaluare, pentru fiecare activ în parte, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei, nr.: RO81CARP018100050129RO01, deschis la Banca Comercială Carpatica–Suc. Iaşi, prin ordin de plată sau foaie de vărsământ bancar. Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la negociere şi condițiile negocierii, precum şi descrierea bunurilor mobile supuse procedurii de valorificare, sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a negocierii directe cu un cumpărător neidentificat şi care poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar.Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la negociere.Preţul caietului de sarcini este de 250 lei, fără TVA, plătibili în contul lichidatorului judiciar, nr.: RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi, sau în numerar la sediul lichidatorului judiciar.Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar, pe www.lrj.ro, la tel/fax: 0232/220777, mobil: 0733683702, mail: vanzari@lrj.ro.
STIRI ULTIMA ORA
ACUZAŢI DE SPIONAJ: Doi iranieni au fost arestaţi în Statele Unite, fiind suspectaţi că ar fi furnizat informaţii Teheranului
21/08/2018 09:57

 Ahmadreza Mohammadi-Doostdar, in varstă de 38 de ani, care deţine cetăţenie dublă şi Majd Ghorbani, in varstă de 59 de ani, care deţine cetăţenie iraniană dar este rezident in statul California ...

Balcanii vazuti din spatiu la Divan Film Festival
21/08/2018 09:56

 Divan Film Festival are loc in perioada 24 - 26 august in Craiova (Inspire Cinema si Teatrul de Vara din Parcul Romanescu), iar in perioada 27 august - 1 septembrie se intampla in Port Cultural Cetate. F ...

VIDEO / Iubeşte o videochatistă! Iubita unui fotbalist român face show-uri erotice pe internet
21/08/2018 09:51

    Trecut pe la FCSB şi pe la Rapid, Cristi Raicu (22 de ani) este unul dintre cei mai excentrici fotbalişti romani. În prezent la Pandurii Targu Jiu, tanărul jucător se imbracă numai cu ...

Cel mai avansat avion de lupta din lume a ajuns in Romania (Galerie foto)
21/08/2018 09:39

 Cele mai avansate avioane de lupta din lume, F-22 Raptor, au ajuns, luni, Baza Aeriana de la Campia Turzii, pentru a lua parte la exercitiul Dacian Eagle 2018, ministrul Apararii Mihai Fifor declarand ca ...

Horoscopul ţigănesc: Vezi ce zodie eşti şi cum îţi va fi norocul
21/08/2018 09:38

Cunoştinţele neamului ţigănesc conţin elemente din toate culturile, deoarece ei s-au plimbat prin toată luema şi au văzut multe in drumul lor. Cultura ţiganilor este una veche şi incărcată de misti ...

 

 

 

 

Patru din cinci adolescenţi români au fost ţinta hărţuirilor în mediul online
02/05/2018 04:30

O treime dintre părinţi limitează timpul petrecut de copii pe internet, pentru a-i proteja de pericole, in condiţiile in care riscurile asociate creşterii copiilor intr-o lume digitală le dau părinţilor ...

Jos totalitarismul – măcar în literatură!
21/08/2018 00:00

Cei din generaţiile mai in varstă, care işi aduc (incă) aminte de basmele copilăriei, nu se poate să fi uitat o scenă (vrednică, astăzi de filmele horror), in care eroul pozitiv se lupta cu un balaur; ...

SOS! Masculinitatea, in criza! Studiu alarmant! Ce fel de femei cauta barbatii
21/08/2018 07:53

 Skinny jeans, epilat, pensat si lista ar putea continua cu lucrurile pe care le fac, de ceva vreme, barbatii. Sigur, gusturile nu se discuta, dar nu toate femeile sunt fane ale acestor noi obiceiuri ale b ...

VIDEO / Iubeşte o videochatistă! Iubita unui fotbalist român face show-uri erotice pe internet
21/08/2018 09:51

    Trecut pe la FCSB şi pe la Rapid, Cristi Raicu (22 de ani) este unul dintre cei mai excentrici fotbalişti romani. În prezent la Pandurii Targu Jiu, tanărul jucător se imbracă numai cu ...

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agro - industrială, (tip “ferm[ creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice – Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 379.562 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață lei – fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 306.153 2 – Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 78.300 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 54.527 Licitațiile vor avea loc în data de 08,15,22 și 29.06.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA – pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar decshis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.