Sanatate
swipe pentru navigare

Cancerul pulmonar face ravagii în rândul tinerilor

A+ a-

* deşi nu au fumat niciodată, tot mai multe persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani sunt diagnosticate cu astfel de tumori la plămâni * aproape săptămânal, este depistat un caz nou de cancer de acest tip * printre factorii care duc la apariţia acestei afecţini se află şi stresul sau alimentaţia nesănătoasă

 

Premieră neagră înregistrată de specialiştii Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, care au ajuns să depisteze cazuri de cancer la vârste foarte fragede. Deşi nu au fumat niciodată, tot mai mulţi tineri cu vârstă cuprinse între 17 şi 25 de ani sunt diagnosticaţi în stadii avansate de cancer pulmonar. „Cancerul pulmonar este o maladie care afectează tot mai mulţi tineri. Statistic vorbind, aproape săptămânal este depistat un caz nou de cancer de acest tip. Este o statistică neagră pentru medicină şi din acest motiv vrem să tragem un semnal de alarmă. În prezent, să descoperi un cancer pulmonar la vârsta de 40 de ani nu mai este o noutate”, a declarat dr. Cristian Sandu, medic primar la Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul IRO. Printre factorii care duc la apariţia acestei afecţiuni sunt fumatul, factorii genetici, alimentaţia nesănătoasă şi stresul.

În prezent, să descoperi un cancer pulmonar la vârsta de 40 de ani nu mai este o noutate” - dr. Cristian Sandu, medic primar la Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Institutului Regional de Oncologie

Cancerul explodat în organism
Viaţa unui tânăr de 20 de ani din Botoşani s-a schimbat complet când a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, cu multiple metastaze. Student la Iaşi, Constantin D. nu a bănuit nicio secundă că se va confrunta cu această boală, în condiţiile în care nu a fumat niciodată. Răcelile repetate l-au trimis însă la medic, iar rezultatele investigaţiilor au fost de-a dreptul şocante. „Este un caz care rar îţi este dat să-l vezi în carieră la un pacient aşa de tânăr. În cazul pacientului, cancerul practic a explodat în organism. Avea o formaţiune tumorală foarte mare, cu mulţi ganglioni prinşi. Din acest motiv nu am avut de ales şi a trebuit să-i scoatem întreg plămânul drept. În acest moment, se află într-un protocol de chimioterapie şi sperăm să obţinem rezultate”, a detaliat dr. Sandu.

 

1.348 este numărul cazurilor de cancer pulmonar înregistrate la Iaşi, din care 1.097 la bărbaţi şi 251 la femei


Luptă pentru supravieţuire
 

În cazul tânărului, medicii spun că, din păcate nu poate fi vorba de vindecare ci, în cel mai bun caz, de o prelungire a vieţii. „Ca să fiu cinstit, în stadiul de boală al tânărului, în acest moment se duce lupta pentru prelungirea vieţii. Dacă obţinem cinci ani de supravieţuire este un progres în lupta cu această boală necruţătoare”, a mai spus dr. Sandu. Un alt caz, în stadiu foarte avansat, a fost descoperit la un alt tânăr, de doar 17 ani. „Pacientul a fost operat, a urmat şedinţele de chimioterapie, însă, nu a mai revenit la control. Din păcate, nu avem pus la punct încă un sistem de feedback, prin care să chemăm noi la control bolnavii”, mai spune specialistul IRO. Medicii susţin că foarte multe cazuri sunt depistate în stadii tardive şi din acest motiv trag un semnal de alarmă legat de iniţierea unui program de prevenţie şi de screening al cancerului pulmonar. (Cristina Mihăilă)

 

Autor: