Bucuria, darul suprem al Învierii

Primul cuvânt adresat de către Mântuitorul Înviat a fost verbul „a se bucura”, la modul imperativ: „Bucuraţi-vă!” Asta le-a poruncit El Femeilor Mironosiţe, curajoasele şi fermele în credinţa lor în El, care s-au dus la prima oră a dimineţii următoare zilei de Sabat, adică duminica devreme, să-I îmbălsămeze Trupul cu miresme, după ritualul evreiesc, care nu fusese îndeplinit în graba Vinerii celei Mari.
În epoca angoaselor şi a depresiilor devenite „modă”, acest dar suprem al Învierii Domnului Hristos - bucuria - ar trebui să fie pentru oricine un subiect de reflecţie zilnic. El este antidotul principal la orice frică şi tristeţe în această lume. Căci dacă omul crede realmente în Dumnezeu, în faptul că El L-a trimis pe Însuşi Fiul Său în lume, printre muritori, să le arate Calea spre Împărăţia Sa veşnică, pe care a deschis-o, prin moartea şi Învierea Sa, tuturor celor din Adam, atunci el, omul, este un biruitor împreună cu, în Hristos. Acest adevăr nu este o sintagmă teologică frumos concepută, ci un adevăr ontologic fundamental, exprimat în cântarea liturgică specifică Marilor Praznice în Biserica Ortodoxă: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat.” În Adam, toţi oamenii sunt fraţi, indiferent de religia, culoarea, naţionalitatea, sau etnia lor, indiferent de epoca sau contextul istoric în care ei se nasc, trăiesc şi mor. În Hristos sunt incorporaţi doar cei botezaţi. Iar intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face doar prin Hristos, acesta este un adevăr de credinţă fundamental, clar exprimat în Evanghelie. Cine crede şi mărturiseşte altceva, anume că există căi, iar nu doar Calea, adică Evanghelia, acela are altă credinţă decât cea creştină, chiar dacă trăieşte cu iluzia că este creştin.
Aşa fiind, cei ce cred în Hristos, cu atât mai mult cei încorporaţi în Trupul Său prin Botez, sunt vii şi înviaţi în Hristos. Sunt oameni ai bucuriei, nu ai tristeţii, ai optimismului, nu ai depresiilor şi angoaselor, ai vieţii spre mai multă Viaţă în Împărăţia lui Dumnezeu ce va să urmeze acestei vieţi trecătoare, nu ai morţii. Dar, pentru a fi realmente vii şi înviaţi în Hristos, au nevoie de credinţa cea vie, lucrătoare, în Hristos. Adică de respectarea poruncilor lui Hristos, căci El este ascuns în poruncile Sale, pe care Evanghelia le arată, iar Biserica le explică, le aprofundează. Doar a crede cu gura, şi a face împotriva Evangheliei cu faptele nu este lucru aducător de bucurie, ci de schizofrenie. Este dovadă de fariseism, iar soarta fariseilor o ştim cu toţii din Evanghelie.

Maria Mihaela Stan

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK