INCHIDE

[GALERIE FOTO] Opt concurenţi îşi vor disputa astăzi Trofeul „Fii Vedeta Iaşului”

Ateneul Tătăraşi organizează o nouă ediţie a Concursului „Fii vedeta Iaşului”, proiect reluat după o pauză de trei ani. Finala se va desfăşura astăzi, începând cu ora 17.00, la Grădina Palas. „Va fi mai mult decât un concurs, va fi un spectacol, graţie disponibilităţii şi talentului acestor tineri”, a spus coordonatorul şi iniţiatorul acestui eveniment, Petrică Andrieş.
Dintre cei 30 de tineri înscrişi în competiţie, s-au calificat în finală opt concurenţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani: Roxana Apetroaie, Andreea Domşa, Diana Vornicu, Bianca Frigura, Rafaela Prodan, Ionuţ Niamţu, Laura Luca şi Nicoleta Mititelu. „Este unul dintre proiectele care poate deveni definitoriu pentru Ateneul Tătăraşi. Ne propunem în continuare să organizăm evenimente în care să implicăm tineri artişti, pentru că există o generaţie de copii foarte talentaţi, care alocă din timpul lor liber studiului şi nu o generaţie care stă numai în faţa calculatorului, aşa cum aud adesea”, afirmă directorul Ateneul Tătăraşi, Liviu Brătescu.
Având în comun pasiunea pentru muzică, tinerii au urmat, cu această ocazie, un adevărat stagiu, cu numeroase ore de pregătire muzicală şi coregrafică. „Pentru mine a fost un prilej de a cunoaşte şi, mai ales, de a înţelege viziunea acestei generaţii. Sunt tineri gata să cânte oricând, care acoperă o mare diversitate de stiluri şi care, prin personalitatea şi talentul lor, vor face din acest concurs un eveniment, de care cu siguranţă se va vorbi”, apreciază prof. Mihaela Gârlea.
Din juriul acestei ediţii vor face parte specialişti în domeniu, printre care tenorul Cosmin Marcovici, de la Opera Naţională Română Iaşi, şi redactorul muzical Emil Răducanu, de la Radio Iaşi. (Gina Popa)

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!