INCHIDE

Istoricul Gheorghe Buzatu va fi înmormântat astăzi

Stins din viaţă pe 20 mai, cu doar câteva zile înainte de a împlini 74 de ani, istoricul Gheorghe Buzatu va fi înmormântat astăzi, la ora 14.00, la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Trupul neînsufleţit este depus la Biserica „Sfântul Lazăr” din Centrul Civic, unde începând cu ora 12.00 va fi oficiată slujba de înmormântare. „S-a pierdut un mare istoric. Istoria a rămas văduvită de unul dintre cei mai devotaţi slujitori ai săi”, apreciază Stela Cheptea, director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană Iaşi. Gheorghe Buzatu a fost, în legislatura 2000-2004, senator PRM de Iaşi, formaţiune în care a deţinut funcţiile de vicepreşedinte, respectiv, prim-vicepreşedinte. „A fost un mare român, un istoric de vază, a scris lucrări în care vorbeşte despre etape delicate din istoria României. A fost, de asemenea, om politic, un mare profesor, dar mai presus de toate un mare om, care ştiut să apropie tinerii şi să le transmită dragostea faţă de ţară, nevoia de a face din asta un crez”, ne-a spus Aurica Ichim, de la Muzeul Unirii - Complexul Muzeal Naţional „Moldova”. (Gina Popa)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!