Rinul la Köln

La Köln, Rinul e pântecos aidoma Dunării la Galaţi. Fluviul este pe acest segment navigabil. Apele lui, dacă nu somnolente, neîndoielnic calme, sunt brăzdate fără încetare de convoaie de şlepuri, de vapoare pentru mărfuri şi pasageri. De câte ori m-am aflat pe mal, ori pe podul metalic de lângă Dom, am avut senzaţia înaintării împotriva curentului, către izvoarele acestei mari ape curgătoare, decât de glisare înspre vărsarea în Marea Nordului. Rinul taie în jumătăţi, nu egale, Kölnul. Şerpuieşte, coteşte potolit, dar sapă adânc în maluri. Din loc, în loc, pe cursul său apar limbi de pământ, pe lângă care se furişează tacticos mătăsoasele pânzeturi acvatice. Rinul îmbrăţişează drăgăstos aceste ostroave potopite de verdeaţă, ce scot din monotonie curgerea şi împodobesc pitoresc priveliştea. Malurile nu-s înalte, nici stâncoase, mai degrabă nisipoase, cu o cădere de plajă marină. Cândva, de mult, de bună seamă, malurile Rinului la Köln aveau un aspect râpos, sălbatic, fiind năpădite de sălcii pletoase. Nu-i fărâmă de amintire a acelor vremuri. Acolo unde-s înalte, malurile au fost prinse-n cingători de piatră şi acoperite cu moi covoare de iarbă. Scări de beton asigură accesul spre apele gălbui, untoase, ale fluviului, dar destul de curate mai ales dacă avem în vedere că Rinul traversează poate cea mai industrializată regiune a Europei. Sănătatea apelor fluviului nu-i de loc întâmplătoare. În Germania, dar şi în celelalte ţări pe unde trece Rinul, oamenii, înţelegând că distrugerea mediului ameninţă însăşi existenţa lor, s-au ridicat în apărarea acestuia, presând autorităţile şi obligându-le să reacţioneze. S-au luat măsuri eficiente de control şi prevenţie, au fost create instalaţii de purificare a apelor deversate în fluviu şi astfel procesul de poluare a fost stopat.
Kölnul se rânduieşte de o parte şi de alta a Rinului. În dreapta, înspre vărsare, se află oraşul vechi. În stânga sunt adăugirile industriale, dar şi zonele noi de habitat. Aşezarea numără în prezent cam un milion de suflete. Ca să poată adăposti atâta amar de lume, edilii au avut nevoie de extensie. Aceasta s-a realizat concentric; hotarele burgului trecând astfel şi peste fluviu. Câteva mari poduri feroviare şi rutiere au fost construite şi acestea sunt elementele de sutură între cele două maluri şi părţi ale urbei. Legăturile sunt lesnicioase şi rapide. Podurile se arcuiesc îndrăzneţ. Cele mai multe sunt suspendate deasupra Rinului, fără picioare de susţinere, ca să nu stânjenească navigaţia vapoarelor ce trec parcă necontenit. Rinul a ajuns a fi o arteră a acestui important centru urban al Germaniei. La mal trag vapoare. Altele dormitează, ancorate cu parâme puternice. Sunt vase scoase din uz, transformate în hoteluri şi restaurante. Urc împreună pe puntea unei asemenea corăbii cu volubila şi primitoarea mea gazdă la Köln, Adriana Coşoveanu, de la Secţia Română a postului de radio Deutsche Welle, la a cărui invitaţie mă aflu în vizită aici. Rămânem peste un ceas la o halbă de bere. Tăifăsuim şi contemplăm. Vasul de altădată are strălucirea harnaşamentelor de la hergheliile imperiale. Totul sclipeşte şi e viu colorat. Anume ca să te bine dispună. Domneşte o tihnă şi o intimitate, ce-s parcă a unui uitat şi pierdut braţ al Deltei Dunării. Vaporul-restaurant se leagănă uşor, discret, dar odihnitor. În stânga unduieşte lin apa fluviului, pe care o poţi atinge cu mâna. E puţin încreţită la mal de bătaia zbaturilor vapoarelor şi şlepurilor greoaie, care taie Rinul la mijlocul şenalului.Acestea înaintează parcă teleghidate. Pe punţile fortăreţelor ochioase şi policrome, se face plajă, se leneveşte cu picioarele atârnate în apă, se flecăreşte. Insulele plutitoare lasă impresia că lunecă lăsate în voia sorţii. Atmosfera la bord e una destinsă, fără pic de crispare. Câte un marinar şi-a luat pe şlep chiar şi automobilul. Odată sfârşită călătoria pe ape, se va urca în maşină ca să ajungă cât mai repede acasă. Rinul nu împrăştie mirosuri de baltă, de nămol şi de peşte. Nu e aseptic, dar e curat şi pare o întindere de lac proaspăt primenită. Calmul de tărâm paradisiac e sporit de malurile grijite şi odihnitoare, de faleza îmbietoare şi scăldată de verdeaţă şi de casele care mărginesc creasta, cochete, cu podoabe arhitectonice şi florale de gust şi magnetic atrăgătoare. A petrece un ceas, două, chiar mai multe la Rin e similar cu a-ţi oferi o stare de pace. O amplifică tangajul dulce al vasului ancorat la mal, pe puntea căruia bei o bere şi te laşi pradă visării ca într-o cafenea pariziană din Montmartre.
Rinul este una dintre podoabele Kölnului. Nu mai joacă, desigur, rolul din urmă cu secole, de pe la începutul celui de al doilea mileniu, când era motorul vieţii economice şi comerciale. Antrepozitele de pe Rin aveau în acele timpuri obligaţia să acorde trei zile drept de preemţiune magazinelor din Köln pentru cumpărarea mărfurilor transportate pe fluviu. Taxele vamale şi slujbele create de transport şi antrepozite contribuiau consistent la prosperitatea oraşului aflat în raporturi comerciale privilegiate cu marile centre europene de comerţ. Acest rol a diminuat firesc, fără să dispară. Rinul, legat prin canalul Main-Dunăre, uneşte azi Marea Nordului cu Marea Neagră, ceea ce creează noi oportunităţi economice. Fluviul a căpătat însă azi alte virtuţi. El îşi pune decisiv amprenta peste ambianţa oraşului, fiind una dintre splendorile acestuia. E un loc predilect pentru agrement. Edilii Kölnului au valorificat ingenios şi profesionist avantajele oraşului situat pe malurile unei ape magnifice. Măreţia Rinului se răsfrânge generos asupra Kölnului, iar burgul dăruieşte fluviului întreaga şi afectuoasa sa grijă.

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK