Teatrul „Luceafărul” a pornit cu Ion Creangă, pe drumuri europene
În perioada următoare, artiştii de la Teatrul „Luceafărul” vor face două importante deplasări în străinătate, continuându-şi astfel misiunea de ambasadori ai culturii ieşene.
Între 12 şi 18 mai, „Punguţa cu doi bani” după Ion Creangă va intra în competiţia Festivalului Internaţional de la Vinniţa Ucraina, ieşenii participând pentru a treia oară la manifestarea ucraineană, precizează directorul artistic al teatrului, Oltiţa Cîntec.
Actorii Doina Iarcuczewicz şi Viorel Vîrlan au fost coordonaţi în acest recital în care interpretează fiecare mai multe personaje, de experimentatul regizor Constantin Brehnescu, spectacolul fiind unul dintre cele mai longevive şi mai premiate din repertoriu. „Punguţa cu doi bani” a fost prezentată de-a lungul anilor pe scene din New York, Washington (SUA), Augsburg (Germania), Bursa (Turcia), Praga (Cehia) etc., încântând un public numeros. La Vinniţa, spectacolul va fi jucat în limba română cu traducere în limba rusă.
La finalul lunii mai şi începutul lui iunie, un alt spectacol al Teatrului „Luceafărul” va călători în Europa. Recenta producţie Capra cu trei iezi după Ion Creangă va fi subiectul unui amplu turneu în Spania. La invitaţia ICR Madrid, artiştii ieşeni vor performa în comunităţile româneşti şi spaniole din Barcelona, Valencia, Castellon de la Plana, Alicante, Ciudad Real şi Madrid, în limba română şi în limba spaniolă - Los tres cabritillos. Ioana Anghel, directoarea ICR Madrid susţine, în invitaţia adresată Teatrului, că „acest turneu face parte din amplul program al ICR de promovare a culturii române în străinătate şi de menţinere a conexiunilor cultural ale românilor de pretutindeni cu România”.
Echipa de realizatori a spectacolului este alcătuită din Ion Ciubotaru, regia, Mihai Pastramagiu, scenografia, Matilda Andrici, muzica, şi actorii Beatrice Engel, Dumitru Georgescu, Ioana Iordache, Ileana Ocneanu şi Mariana Teleman. Dramatizarea este semnată de Ion Agachi, iar pictura decorurilor este inspirată din creaţiile artistului naiv Gheorghe Ciobanu.
Ion Creangă, scrierile sale şi spectacolele realizate de Teatrul „Luceafărul” se dovedesc, iată, un preţios produs cultural de export, contribuind la distribuirea în întreaga lume a unor valoroase mostre de spiritualitate românească.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie