Zece ani de acordat chitarele la Iaşi
Dimensiune font:
Astăzi începe cea de-a X-a ediţie a „Iaşi Guitar Festival” * până pe 19 octombrie, puteţi participa la concursuri de chitară, recitaluri şi chiar o lansare de carte * mai jos găsiţi lista evenimentelor din cadrul festivalului
„Iaşi Guitar Festival” este un eveniment unic în ţară, după cum precizează organizatorii. Anul acesta împlineşte zece ani, aşa că organizatorii vin cu o zi în plus de petrecere, festivalul desfăşurându-se în perioada 17-19 noiembrie. „Recital extraordinar de chitară clasică, concurs naţional de chitară electrică, concerte, masterclass de chitară bass şi o lansare de carte, toate se vor reuni în cadrul evenimentului, alături de invitaţi speciali”, anunţă organizatorii. Intrarea la evenimentele din program este liberă.
Programul festivalului
În această seară este primul eveniment din cadrul festivalului, cu începere la ora 18.00. În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, va avea loc un recital extraordinar de chitară clasică susţinut de ansamblul de chitare al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, conducerea muzicală conf. univ. dr. Constantin Andrei. În deschidere, spectatorii pot audia un duo inedit de chitară clasică şi clarinet susţinut de lect. univ. dr. Daniel Dragomirescu şi prof. univ. dr. Doru Albu.
Mâine, de la ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS), se va desfăşura un concurs de Chitară Electrică. De la ora 18.00, în aceeaşi sală, se va desfăşura un concert susţinut de Orchestra de Jazz şi Muzică Uşoară a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi: FICS Jazz & Pop Orchestra, coordonată de lector univ. dr. Dan Spînu.
Ultima zi a festivalului va debuta de la ora 15.00, când va avea loc un Masterclass de chitară bass, susţinut de Adrian Ciuplea, bassistul formaţiei Platonic Band şi al formaţiei Viţa de Vie, cu desfăşurare în Sala Studio din Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.
Începând cu ora 17.00, la Librăria Cărtureşti din Palas Mall, va avea loc lansarea volumului „Cartea Arpegiilor, Studii pentru chitară electrică”, semnată de Andrei Roşulescu şi Iarina Copuzaru. Ultimul eveniment al festivalului constă în Gala laureaţilor concursului de chitară electrică şi concert Jazz & Blues, cu Nicu Patoi & Platonic Band, în Sala Gaudeamus a CCS, de la ora 19.00.
Organizatorii evenimentului sunt Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi şi Asociaţia „Excelenţă pe Portativ”, iar parteneri sunt Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi şi Librăriile Cărtureşti.
Larisa GHERASIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau