„România are nevoie de strategie pe termen lung“
Prezent la Conferinţa Naţională a Agricultorilor, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a transmis că ţara noastră are nevoie de un plan amplu de dezvoltare. „România are nevoie de strategie pe termen lung care să nu se limiteze doar la orientări strategice, ci din care să puteţi decanta acţiuni concrete care să se traducă în programe de guvernare. Mi se pare cu atât mai important lucrul acesta, cu cât din 2014 se va putea oferi noua Politică Agricolă Comună (PAC)“, a explicat comisarul european. Potrivit acestuia, România trebuie să aibă un punct propriu de vedere şi o poziţie în forurile europene fără a se lăsa influenţată de ţările cu greutate din Uniunea Europeană. Comisarul a dat câteva exemple de probleme care ţin de politica naţională şi care nu depind de Bruxelles şi pe care România ar trebui să ţină cont. „Aţi vorbit de liberalizarea pieţei funciare, de credite pentru accesul la pământ, ori astea ţin mai ales de legislaţia naţională. Sistemul de taxare şi impozitare ţine doar de politica naţională şi o să vedeţi că sunt diferenţe mari între un stat membru sau altul după modul cum taxează agricultura. Eu cred că acestea se pot adăuga la ceea ce oferă PAC ca să putem vorbi de cum putem creşte competitivitatea agriculturii în România“, a mai adăugat Cioloş. (Alina Stan)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!