INCHIDE
Joi 23 Mai blochează România CNR, FORT, FTE, APTE şi UNTRR s-au unit pentru a participa la un amplu protest naţional
Vor bloca şoselele: transportatorii s-au încărcat de nemulţumiri
Joi blochează România
CNR, FORT, FTE, APTE şi UNTRR s-au unit pentru a participa la un amplu protest naţional
Cinci mari confederaţii patronale s-au unit pentru a-şi manifesta nemulţumirile în cadrul unui amplu protest naţional care va paraliza practic traficul din preajma marilor oraşe.
Potrivit informării postate pe site-ul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), la protestul care va demara joi la ora 00,00 vor participa atât Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), cât şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002, Federaţia Transportatorilor Europa (FTE), celor patru confederaţii alăturându-li-se şi Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
"Dacă v-aţi săturat de bătaia de joc la care sunteţi supuşi de ani de zile de Ministerul Transporturilor, dacă nu mai suportaţi corupţia, demagogia, incompetenţa şi credeţi sincer că este timpul să demonstrăm că şi transportatorii români au coloană vertebrală, confirmaţi oprirea activităţii pentru o perioadă nedeterminată la nivel naţional începând cu data de 23.05.2013 ora 00.00. Faceţi totul ca mesajul acesta să ajungă la toate firmele de transport mari sau mici, indiferent de tipul de transport efectuat. Comunicaţi şoferilor din firmă ce se va întâmpla şi faptul că trebuie să staţioneze în siguranţă oriunde se află, la data şi ora stabilite", se arată pe site-ul CNR.
În România sunt 21.600 companii de transport
Contactat telefonic, consultantul în transporturi Augustin Hagiu ne-a declarat că abia mai pot face faţă mail-urilor şi telefoanelor primite de la transportatorii care vor să se alăture protestului.
"CNR nu este organizatorul acestui protest. Noi doar asigurăm suportul logistic celor de la Bursa de transporturi care s-au săturat. S-au adunat deja foarte multe nemulţumiri. Avem nevoie de o discuţie foarte serioasă cu reprezentanţii Guvernului", a declarat Hagiu pentru Curierul Naţional.
Întrebat câţi transportatori vor participa la acest protest, Hagiu a spus că este foarte greu de estimat, dar că au primit semnale chiar şi de la companii mari. "La nivel naţional sunt înregistrate aproximativ 21.600 de companii de transport. Toată lumea se mobilizează, chiar şi companii mari. Am fost luaţi cu asalt, atât la telefon, cât şi pe mail, de firme din toate judeţele. Toată lumea se mobilizează şi acest lucru mă bucură. Voiam să ştiu dacă transportatorii au coloană vertebrală şi văd că au", a mai spus Hagiu.
UNTRR: Sperăm că MT va amâna obligativitatea montării plăcuţelor
La rândul său, Radu Dinescu, secretar general al UNTRR, a declarat pentru Curierul Naţional că Uniunea susţine iniţiativa acestui protest, "o acţiune perfect justificată".
Întrebat care sunt nemulţumirile transportatorilor, Dinescu a amintit că una dintre acestea priveşte obligativitatea impusă de MT prin OG 27 de a monta plăcuţe pe care să se poansoneze toate informaţiile legate de dimensiunea şi masa autovehiculelor, deşi aceste date se regăsesc în cartea de identitate a autovehiculelor. "Am încercat în numeroase rânduri să discutăm cu premierul acest aspect, dar n-am reuşit. În condiţiile în care există două moduri de îndeplinire a acestor cerinţe europene, o dată prin cartea de identitate a autovehiculelor şi în al doilea rând prin plăcuţe, considerăm că este o iniţiativă abuzivă. UNTRR susţine iniţiativa protestului şi sperăm că nu se va ajunge acolo. Credem că Ministerul Transporturilor ar putea amâna implementarea acestei ordonanţe până în 1 ianuarie 2014 şi că se vor purta discuţii reale pe această temă", a spus Dinescu.
Ministerul de Externe a anunţat transportatorii străini
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat ieri că a primit, din partea Confederaţiei Naţionale Rutiere, o informare prin care sunt rugaţi să-i anunţe pe transportatorii din ţările vecine sau din cele care operează astfel de activităţi pe teritoriul României că în noaptea de miercuri spre joi vor demara un amplu protest pe o perioadă nedeterminată.
Informarea, adresată transportatorilor din Turcia, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Ungaria, Olanda, Austria, Germania, Cehia, Slovenia etc., notează că "începând cu data de 23.05.2013 orele 00.01 transportatorii români opresc activitatea la nivel naţional pentru o perioadă nedeterminată".
"Transportatorii români vor staţiona în toată ţara în apropierea marilor oraşe pe centuri şi la marginea drumurilor europene, iar coloanele nu vor putea fi depăşite decât de autoturisme, poliţie, salvare, pompieri etc.", se arată în anunţ.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Amendă istorică pentru bănci. 710 milioane de euro în dosarul ROBOR
2026, anul în care companiile nu mai cumpără software, ci colegi digitali
Care sunt cele mai bune soluții de plată cu cardul pentru magazinele mici?
Sindicatele cer reluarea de la zero a reformei salariale
Leul capătă forță
Românii au acumulat în bănci cea mai mare sumă de bani din istoria țării!
Cotația euro a atins pragul de 5,26 lei
Euro se apropie de 5,26 lei!
Top 5 IFN-uri pentru credit de nevoi personale în 2026
Indicii ROBOR au coborât în mai sub pragul de 6%
În 2026, euro ar putea avea o medie anuală de 5,18 lei
Comisia Natională de Prognoză a prezentat prognoza de primăvară a ...
Alegerea care schimba doua ore din ziua ta, in fiecare zi

Cand te g ...
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la cl ...
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil

...
Ce trebuie să ștergi dintr-un smartwatch înainte de amanetare (date, conturi, carduri)
Ce trebuie să stergi dintr-un smartwatch inainte de amanetare (date, ...
14 persoane reținute în dosarul furtului de motorină de la CTP!
* În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit sume importa ...
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
* Primăria Iasi este chemată să revină cu documentatia tehnică re ...
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Profesorii din Iasi care vor intra in comisiile de Evaluare Natională ...
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Muzeul Stii ...
Iașul pensionarilor se prăbușește
* Iasul a căzut pe locul 21 in topul national, sub judete incomparabi ...
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă

Al ...
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
Musacaua de dovlecei este una dintre acele mancăruri care se potrives ...
Economia de sufragerie a Iașului
Iasul nu se miscă doar prin marile firme, universităti, malluri, spi ...
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
De la haine, telefoane si mobilă pană la jucării, electrocasnice, c ...
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
* tinerii pot primi pană la 27.000 de lei ca să nu mai plece la munc ...
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
* desi procentul profesorilor chemati inapoi la catedră este sub medi ...
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Un tramvai se transformă, pentru o zi, in punct mobil de solidaritate ...
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Pentru tinerii scenaristi, creatori de povesti sau pasionati de film, ...
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Pentru multi studenti, examenul final inseamnă o lucrare scrisă, o p ...
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Medicina traditională chineză intră, din nou, in atentia mediului a ...