Peste 1.100 de firme ieşene au fost radiate în primele luni ale anului
Dimensiune font:
* la Iaşi, de la începutul anului în curs şi până la începutul lunii mai, în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului figurau 1.618 societăţi nou înfiinţate, dintre care 1.038 societăţi cu răspundere limitată şi doar o societate pe acţiuni
Numărul firmelor radiate a crescut, în primele patru luni din 2018, cu 4,91%, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 28.787, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 4.309 firme (cu 2,75% mai puţine faţă de primele patru luni din 2017) şi în judeţele Cluj - 1.223 (minus 9,94%), Iaşi - 1.171 (minus 1,18% - 1.185 radieri în aceeaşi perioadă a anului trecut ) şi Timiş - 1.159 (plus 24,62%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa - 197 (cu 19,39% mai multe faţă de perioada similară din 2017), Covasna - 205 (minus 16.67%) şi Călăraşi - 239 (minus 19,26%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 7.518 (plus 9,13% raportat la primele patru luni ale anului trecut), agricultură, silvicultură şi pescuit - 3.834 (plus 33,96%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 2.453 (plus 20,5%).
Numărul firmelor nou înfiinţate, în creştere
Trebuie amintit şi faptul că de la începutul anului şi până la finalul lunii aprilie în România au fost înfiinţate peste 47.700 de societăţi comerciale şi PFA-uri, în creştere cu doar 5,28% faţă de primele patru luni ale anului 2017.
La Iaşi, de la începutul anului în curs şi până la începutul lunii mai în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului figurau 1.618 societăţi nou înfiinţate, dintre care 1.038 SRL şi doar o societate pe acţiuni.
În ultimii şapte ani, datele publicate de către ONRC demonstrează faptul că numărul firmelor care intră anual în insolvenţă s-a menţinut constant, în jurul a 7.000 de societăţi comerciale şi PFA-uri.
România rămâne una dintre ţările europene cu cele mai lungi şi dificile perioade de insolvenţă în cazul firmelor. Dacă la nivel global, perioada medie de soluţionare a cazurilor de insolvenţă era în 2017 de 2,5 ani, în România se situează la 3,3 ani. Dan BERCIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau