Scădere alarmantă a numărului de turişti veniţi în Capitala Culturală
Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o scădere de 10,0%, iar înnoptările au înregistrat o scădere de 20,8%, susţin oficialii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Cei mai mulţi vizitatori au fost români, ei reprezentând 88,4% din numărul total al sosirilor, în timp ce turiştii străini au reprezentat 11,6%. Datele statistice arată că turiştii străini provin în proporţie de 87,2% din ţări situate în Europa. „Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2013 au însumat 22.671, în scădere cu 20,8% faţă de luna martie 2012. Durata medie a cazării în structurile de primire turistică a fost de 1,70 zile (1,61 zile turişti români, respectiv 2,41 zile turişti străini)“, au transmis oficialii Direcţiei Judeţene de Statistică.
Astfel, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna martie 2013 a fost de 22,3% pe total structuri de cazare turistică, mai mic cu 8,7% decât cel din luna martie 2012 (31,0%). Cei mai mulţi turişti au preferat să se cazeze în hoteluri şi în vile turistice.
Pe de altă parte, la nivelul primului trimestru s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului de turişti cazaţi în Iaşi. „Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2013 au însumat 34699 persoane, în creştere cu 3,8% faţă de trimestrul I 2012“, au menţionat reprezentanţii DJS. În tot acest timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru au ajuns la 59.967, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2012.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!