1angajari_ilioae

Dimensiune font:

Cât mai costă să te angajezi în sistemul sanitar ieşean

| 22-10-2016 06:00

Un individ suspectat că intermedia angajări în instituţii publice din Iaşi, contra unor sume consistente de bani, a fost reţinut * procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă a lui Vasile Ilioae, infirmieri la Institutul de Psihiatrie „Socola” * conform anchetatorilor, la nivelul Iaşului ar exista o adevărată reţea de trafic de influenţă, cu o activitate extrem de complexă

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus reţinerea preventivă a lui Vasile Ilioae (de 36 de ani), infirmier la Institutul „Socola”, care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Recent a avut loc percheziţia domiciliară în locuinţa ieşeanului şi au fost puse în executare mai multe mandate de aducere la sediul Parchetului, activităţile specifice de instrumentare a cauzei fiind desfăşurate cu implicarea DGA Iaşi şi SOS Iaşi şi cu sprijinul de specialitate din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi şi a Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului.

Activitate infracţională complexă
Anchetatorii au precizat că, în vara acestui an, Ilioae ar fi cerut şi primit suma de 1.000 de euro de la un martor-denunţător pentru a-i facilita angajarea în cadrul unei instituţii cu profil medical din municipiul Iaşi, lăsând să se creadă că are influenţă asupra persoanelor cu putere decizională din cadrul respectivei unităţi sanitare. „Din datele desprinse din anchetă rezultă că activitatea de natură infracţională ar fi una complexă, existând indicii că inculpatul ar fi avut preocupări pentru intermedierea sau rezolvarea contra cost a unor probleme întâmpinate de diferite persoane în accesarea unor unităţi spitaliceşti sau a altor instituţii publice din municipiul Iaşi. Procurorii au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi un referat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile”, a declarat ieri procurorul Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Mai multe reclamaţii
Ilioae este infirmier la Institutul de Psihiatrie „Socola” şi, potrivit managerului instituţiei, este cunoscut pentru faptele sale, mai multe persoane având reclamaţii împotriva sa, după ce au fost ţepuite. „Persoana este angajată la noi pe funcţia de infirmier la Camera de Gardă şi este cunoscută pentru aceste fapte, cum că ar fi încercat să faciliteze angajarea unor persoane. El face toate aceste lucruri în afara programului de serviciu şi este treaba Poliţiei şi a Procuraturii să-l cerceteze, pentru că eu nu am ce să-i fac, atât timp cât sarcinile de serviciu sunt îndeplinite corespunzător. Mai multe persoane au reclamat diverse fapte ale domnului, iar eu le-am îndrumat spre Poliţie”, a declarat Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.
De asemenea, potrivit unor surse din cadrul instituţiei, Vasile Ilioaie e cunoscut de mult timp pentru faptele sale, mulţi oameni fiind păcăliţi promiţându-le de la internări, adeverinţe şi concedii, până la angajări, pretinzând că are influenţă. „De foarte mult timp, cel puţin de doi ani, din câte ştiu eu, şi când era Lucian Burlea manager la Socola, acest personaj a făcut multe promisiuni şi a ţepuit o grămadă de oameni şi nu a păţit nimic. Poate îl închid odată”, a declarat o sursă din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola”. Ciprian NEDELCU, Roxana NĂSTASĂ

1.000 DE EURO
Ar fi cerut şi primit suspectul, pentru a înlesni o angajare

* * *
„El face toate aceste lucruri în afara programului de serviciu şi este treaba Poliţiei şi a Procuraturii să-l cerceteze ” - G
abriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”

* * *
„Din datele desprinse din anchetă rezultă că activitatea de natură infracţională ar fi una complexă” -
Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Comentarii

guru

Dec 03, 2017

saracul manager ... nu stie nimic ... toti banii ajumg la el prin fostul avocat prepelita ! este acolo un grup infractional organizat. cine plateste este promovat, avansat, laudat etc etc.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
SC IASITEX SA Iaşi, având sediul în Iaşi, str. Primăverii, nr. 2, jud. Iaşi, înregistrată la O.R.C. Iaşi sub nr. J22/255/1991, având cod fiscal RO1957058, reprezentată legal prin dl. Director general Lazaroae Nicolae Mihail, organizează licitaţie publică deschisă cu strigare la sediul societăţii la cel mai mare preț obținut a următoarelor active, teren + construcții în suprafață totala de 30.193,11 mp situate în Iași, Str. Primăverii Nr. 2, proprietatea SC IASITEX SA Iaşi, denumite în continuare “Activul”, compus din: • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1128,63 mp, avand. nr. cad. 4373/1/1/1/1/2, înscris în CF nr. 127215 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C3-Dispensar + Casa poarta, având Sc=420,9 mp şi Su=357,45 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 2.982,90 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/3, înscris în CF nr. 128952 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C4, C6-C15, C30, C31, având Sc=1203,41 mp şi Su=220,04 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 287,27 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/4, înscris în CF nr.137008 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C16, C17, având Sc=122,62 mp şi Su=99,26 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 778,11 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/5, înscris în CF nr. 152360 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C32-Corp lotizare, având Sc=617,17 mp şi Su=600,88 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 208,36 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/6, înscris în CF nr. 137009 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C33-C35, având Sc=125,1 mp şi Su= 0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1992,76 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/16 (dezmembrat in 4373/1/1/1/1/16/1/2 – CF157440 cu suprafaţă de 364,05 mp, 4373/1/1/1/1/16/2/2 - CF 157488 cu suprafaţa de 56,62 mp şi 4373/1/1/1/1/16/3 înscris în CF nr. 135258 cu suprafaţa 1572,09 mp) a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C22-C29, având Sc=0 mp şi Su=0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 8.430,46 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/23, înscris în CF nr. 124819 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C90/1, C90/2, C90/3, C90/4, C90/5, având Sc=7194,45 mp şi Su=7482,01 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.254,44 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/24 (dezmembrat în 161 mp CF 160600 şi 1093 mp CF 160899), pe care se află amplasată construcţia C2-Corp legătura, C91-Anexa finisaj, având Sc=700 mp şi Su=1704,55 mp; situat în Iaşi Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.020,55 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/25, înscris în CF nr. 127506 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C92-Anexa tehnologică control metrat, având Sc=941,5 mp şi Su=3581,17 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.752,37 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/26, înscris în CF nr. 127507 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C5, C18-C21, având Sc=1358,34 mp şi Su=593,59 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 377,41 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/28, înscris în CF nr. 157442 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C96, având Sc=377,41 mp şi Su=314,5 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.125,33 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/29, înscris în CF nr. 128947 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C97-Oficiu de calcul, având Sc=564,2 mp şi Su=1041,42 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 2.000,29 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/8, înscris în CF nr. 137010 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C 40, C41, având Sc=0 mp şi Su=0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă de 481,90 mp, având nr. cad. 4373/1/1/2, înscris în CF nr. 132112 a mun. Iaşi, amplasat în Mun. Iaşi, Bdul Primăverii nr. 2, Jud. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C1 - Pavilion administrativ, având nr. cad. 4373/1/1/2-C1, cu regimul de înălţime P+8E şi Sc=481,90 mp, Su=3.854,94 mp, proprietatea SC IASITEX SA IAŞI. (imobilul ipotecat la Libra Internet Bank) • Teren intravilan cale acces, în suprafaţă de 42,00 mp situat în Iaşi, str. Primăverii nr. 2, având nr. cadastral 149717, înscris în CF 149717, dezmembrat din nr. cad. 4373/5, înscris în CF nr. 131869 situat în Iaşi str, Primăverii nr. 2 (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale acces, în suprafaţă de 3.833,00 mp situat în Iaşi, str. Primăverii nr. 2 dezmembrat în 2924,00 mp având nr. cadastral 158029, înscris în CF 158029 şi 909,00 mp având nr. cadastral 158030, înscris în CF 158030 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 407,00 mp, având nr. cadastral 158061 înscris în CF 158061, dezmembrat din terenul de 1585,18 mp, având nr. cad. 4373/1/1/1/1/9, înscris în CF nr. 128938 a mun. Iaţi, teren situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 1.077,00 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 158048, înscris în CF sub nr. 158048 dezmembrat din suprafaţa de 3543,00 mp (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 606,00 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 158057, înscris în CF sub nr. 158057 dezmembrat din suprafaţă de 1174,50 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 261,71 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 4373/1/1/1/1/1/2/2, înscris în CF sub nr. 157936 (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 145,62 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 4373/1/1/1/1//11/2, înscris în CF sub nr. 157909 (imobilul este liber de sarcini). Caietul de sarcini se poate procura de la sediul societăţii contra sumei de 2.000 lei, aceasta valoare include şi taxa de participare la licitaţie. Condiţiile de participare la licitaţie şi prezentarea Activului se află în Caietul de Sarcini care poate fi achiziţionat de la sediul proprietarului. Data, ora şi locul primei şedinţe de licitaţie 22.10.2018, ora 9:00, la sediul Iasitex S.A., situat în Iaşi str. Primăverii nr. 2, jud Iaşi. Cea de-a doua şedinţă de licitaţie se va desfăşura: 23.10.2018, ora 9:00, la sediul Iasitex S.A., Iaşi, str. Primăverii nr. 2, jud. Iaşi. Ulterior datelor mentionate, respectiv în data de 24, 25 şi 26.10.2018, orele 9:00, la sediul Societăţii, se va organiza câte o şedinţă de licitaţie, până la adjudecarea Activului sau până la decizia Consiliului de administraţie de sistare a licitaţiilor. Activul poate fi vizionat cu contactarea prealabilă a directorului general Lazaroae Nicolae-Mihail la sediul societăţii sau/şi tel. 0741089119.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. IRSIDO S.R.L.: 1. Bun imobil – proprietate rezidențială tip vilă și teren aferent situată în Mun. Iași, Str. Ursulea nr. 28, Jud. Iași - format din teren intravilan în suprafață de 401,97 mp și construcție C1 cu regim de înălțime DS+P+E+M cu o suprafață utilă de 383,64 mp–Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 376.000 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri echipamente birotică–în valoare totală de 40.807 lei (exclusiv TVA); b. Obiecte de inventar–mijloace fixe: Nr. crt. – Denumire activ – Valoare de piață lei–fără TVA – Valoare de pornire la licitație lei – fără TVA – Mașină ambalat role hârtie – 3792 – 3792 – Stivuitor electric – 4581 – 4581 – Utilaj de fabricat role hârtie – 77990 – 77990 – Autoturism Mazda IS-01-YRS – 15205 – 15205 – Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS – 11311 – 11311 – Mobilier pal – 743 – 743 – Maşină ștampile UM 1100-1200 – 2009 – 2009 – Scaun directorial – 1811 – 1811 – Notebook Benq – 2117 – 2117 – Notebook Acer Aspire – 1143 – 1143 – Notebook Acer Aspire – 1143 – 1143 – TV 3d Sony Bravia LX900 – 3613 – 3613 – Mobilă Element Corp – 5077 – 5077 – Set canapele – 3087 – 3087 – Mobilă Element Part – 1552 – 1552 – Mobilă Sidney alb – 1858 – 1858 Licitațiile vor avea loc în data de: 02 și 16.11.2018, respectiv 07 și 21.12.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei pentru bunurile mobile, respectiv 2.000 lei pentru bunul imobil; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC ALDO–PROJECT SRL–D societate în faliment, dosar nr. 5909/99/2016 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Secția II Civilă–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile compuse din mobilier bar/terasă, echipamente bar/bucătărie, echipamente video/TV, veselă etc., localizate în Mun. Pașcani, Jud. Iași, astfel: a. Preț de pornire 95% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 26.10.2018, respectiv 02,09,16 și 23.11.2018 ora 12.00; b. Preț de pornire 90% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 07,14,21,28.12.2018, respectiv 04.01.2019 ora 12.00; c. Preț de pornire 85% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 11,18,25.01.2019, respectiv 01,08.02.2019 ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare la licitație-500 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO37PIRB2400779171001000 deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare la licitație se va achita în contul nr. RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex NH BUSINESS sau tel: 0744520508, 0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Arestat în trafic, cu alcoolemie record
07/09/2018 14:08

 La data de 03 septembrie, in jurul orei 07.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Iaşi au depistat un bărbat, de 29 ani, din mun. Iaşi, care conducea un autoturism pe Şos. Nicolina, emanand halenă alco ...

Se caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament
04/09/2018 00:00

* programul educaţional „Ajungem MARI” caută, pană pe 9 septembrie, voluntari pentru 2.000 de copii din ţară, care să susţină in centre, săptămanal, timp de cel puţin 6 luni, şedinţe in ...

Miroslava se pregăteşte de sărbătoare
04/09/2018 00:00

„Zilele Turismului la Miroslava”, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediţie, va avea loc luna aceasta, in perioada 15 – 16 septembrie, in cea mai bogată comună din Romania – Miroslava. ...

Se aşterne colbul peste proiectele futuriste ale Iaşului
31/08/2018 00:00

  * viceprimarul municipiului Iaşi, Radu Botez, a prezentat ieri principalele măsuri menite să decongestioneze traficul din oraş - pasarele şi poduri de-a lungul Bahluiului, proiecte estimate la 55 m ...

 

Concert simfonic în aer liber, la Iaşi
30/08/2018 00:00

Filarmonica Moldova Iaşi vine in intampinarea melomanilor cu un concert simfonic in aer liber, deschizand astfel stagiunea estivală, devenită deja o tradiţie. Orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului ...

Liberalii şi „efectul de insulă de căldură urbană”
30/08/2018 00:00

* liberalii ieşeni susţin că ridicarea a trei noi blocuri-turn in zona Esplanda Oancea ar insemna o aglomeraţie excesivă * „Prin construcţia a incă trei blocuri se va amplifica efectul de insulă d ...

Guvernul momeşte Iaşul cu terenuri „pentru dezvoltarea sportului de masă”
30/08/2018 00:00

  * Guvernul şi-a propus să construiască cel puţin cate un teren de fotbal in fiecare municipiu reşedinţă de judeţ * Iaşul ar urma să identifice cateva locaţii pentru ridicarea de baze sportive ...

„Este de râs să fii obligat de lege să trimiţi la primărie un dosar legat cu sfoară”
25/08/2018 00:00

* susţine senatorul ieşean Dan Lungu (USR) * acesta precizează că legea care reglementează iniţiativele legislative cetăţeneşti este invechită şi ruptă de realitatea de astăzi * USR a propus modifi ...

Cât de sigur mai este Iaşul?
25/08/2018 00:00

* „Oraşul Iaşi nu este un oraş sigur. Oraşul Iaşi este un oraş sigur dacă inchidem ochii la unele intamplări, dacă ne prefacem că nu există, dacă stăm cu capul in jos şi arătăm că ne este ...

Top 5 produse de gradinarit care sa NU-ti LIPSEASCA
07/08/2018 07:51

 Revolutioneaza modul in care te ocupi de gradinarit. Fie ca acesta este un hobby mai vechi al tau ori abia incepi sa-i descoperi secretele, nu lasa nimic sa stea in calea unei activitati relaxante si bene ...