default

Dimensiune font:

Flori pretioase: Cele mai rare si scumpe din lume!

| 22-11-2012 00:00

Flori pretioase: Cele mai rare si scumpe din lume!

 

In sfarsit putem spune ca a venit primavara, iar pentru mine primavara inseamna flori, inseamna culoare, inseamna toata forta creatoare a naturii. Iar forta creatoare a naturii este de neegalat si acest fapt vreau sa il demonstrez prin ceea ce veti citi mai jos. Florile sunt partea reproductiva a plantelor, parte care atrage albinele muncitoare pentru a produce polenizarea. Iar pentru a le atrage, florile se disting prin culori splendide, forme surprinzatoare si arome tulburatoare. Florile prezentate mai jos fac parte din categoria de elita, flori neobisnuite, rare si valoroase, care se disting prin eleganta culorilor si formei.

ORHIDEEA SHENZHEN

 

Pret: 200.000 $
Orhideele sunt raspandite pe intreg globul, speciile de orhidee fiind de trei ori mai mari decat numarul total al mamiferelor din lume. Orhideea este, de asemenea, una dintre cele mai vechi plante din lume, datand de acum 100 de milioane de ani. Si totusi, cu o raspandire atat de larga, botanistii creeaza hibrizi care ajung sa se vanda la preturi astronomice. Astfel, in 2005 grupul chinez Shenzhen Nongke, implicat in cercetare agricola, scoate la licitatie o orhidee care era rezultatul a 8 ani de efort, reprezentand o specie unica, ajungand sa se vanda catre un comparator anonim cu 200.000 $.  
  

 

  

ORHIDEEA ROTHSCHILD 

Pret: 5000 Euro
In Malaezia, in Parcul National Kinabalu, intalnim una dintre cele mai deosebite specii de orhidee, creatie a naturii. Paphiopedilum rothschildianum infloreste o data la 15 ani, are o dimensiune uriasa si se remarca prin dungile orizontale ale florilor si petalele sub forma de mustati care ating si o lungime de un metru. Aceasta orhidee este cultivata si in sere si un singur fir poate sa coste 100 Euro. Daca preferi sa fie culeasa din locul ei de originne, trebuie sa scoti din buzunar 5000 Euro. 

 

TITAN ARUM

Pret: nespecificat
Amorphophallus titanium este una dintre cele mai spectaculoase plante care se gasesc in zona tropicala, mai precis in Sumatra, Indonezia. Sunt cultivate si in sere speciale si sunt renumite pentru masivitatea lor: inflorescenta poate atinge si 3 m circumferinta, iar cea mai mare greutate a florii a fost inregistrata la Conservatorul Kew Gardens: 91 de kilograme. Este cunoscuta si cu numele de floarea-cadavru, deoarece pe cat este de frumoasa, pe atat mirosul emanat este mai neplacut, pentru a atrage insectele. Florile nu se vand, in schimb pe piata se gasesc seminte, una singura ajungand la 20 $.

 

   

 

RAFFLESIA ARNOLDII

Pret: nespecificat
Cea mai mare floare din lume se gaseste in padurile ecuatoriale sin Sumatra si Borneo, Indonezia. Este o planta parazit care are o fluorescenta ce se asemanana cu o bucata de carne cruda, emanand un miros potrivit aspectului, de carne stricata. Floarea singura atinge o latime de un metru si o greutate de 11 kilograme. Se crede ca planta este pe cale de disparitie si botanistii incearca din rasputeri sa cultive aceasta planta artificial, in sere special amenajate. Pana acum nu s-a obtinut niciun rezultat.

 

    

 

LITHOPS OPTICA

Pret: 50$
La o prima vedere, nu poti deosebi aceasta planta de pietrele din jur. Ea se mai numeste popular si "piatra vie", are un corp conic si doi lobi care par a fi pietre. Stamina scurta dintre cei doi lobi uneori nici nu este vizibila. Cand infloreste, dintre cei doi lobi rasare o floare asemanatoare cu crizantema, alb cu galben aprins. Este una dintre cele mai cautate si mai scumpe plante decorative din lume. Natural, ea se gaseste numai pe continentul African. Un pachet cu 10 seminte costa aproximativ 50$.

 

     

 

TRANDAFIRUL ALBASTRU

 

Pret: 30$
Desi nu exista in natura, trandafirii albastri, obtinuti prin modifcari genetice, sunt florile cele mai exotice si vor deveni foarte repede cele mai dorite flori in buchetele mireselor. Desi inainte erau conceputi prin vopsire, din 2004, o echipa de cercetatori japonezi a introdus in ADN-ul trandafirului gene de panselute si irisi, producand un trandafir cu o nuanta naturala de lila. Pretul unui fir va fi dezvaluit de catre compania Suntori abia in toamna lui 2010, insa se estimeaza ca ar ajunge la 30 $ firul.  
 

  

DICENTRA SPECTABILIS

Pret: 15 $
Cunoscuta si cu numele de "inima insangerata", aceasta floare este nativa din Asia si America de Nord si dureaza 2-3 ani pana ce ajunge la maturitate completa. Are o lungime maxima de 100 cm lungime iar petalele au o lungime de aproximativ 31 de cm, fiind sub forma de inima. Infloresc primavara, iar florile rezista pe toata perioada verii. Varietatea de culori (roz, rosu, alb) cat si forma neobisnuita au transformat aceasta floare in preferata gradinarilor de peste tot din lume. 40 de seminte ajung la 30 $, in functie de puritatea semintei si de culoare.

 

   

 

  

IMPATIENS PSITTACINA 

Pret: nespecificat
Numita popular "floarea papagal", datorita asemanarii ei evidente cu un papagal, aceasta creste in nordul Tailandei, in Burma si in N-E Indiei. Descoperita abia in 1899, floarea este foarte rara si uimeste printr-un parfum proaspat, pe langa forma ei neobisnuita. Planta este foarte dificil de cultivat artificial, probabil pentru ca forma ei ciudata apare datorita unui polenizator local.

 

CEL MAI SCUMP BUCHET DIN LUME 

Pret: 125.000 $
Cel mai scump buchet din lume are o greutate de 1.7 kg, un diametru de 45 cm si o lungime de 90 cm. Contine trandafiri albi, crini albi, orhidee albe, rochita randunicii, radacina unui ficus vechi de 100 de ani, mai multe tipuri de pietre, pene si pietre pretioase, inclusiv un rubin rosu de 92 de carate, un diamant de 91 de carate si inca un rubin de 21.6 carate. Buchetul a fost creat de DOJI Gems & Trade JSC din Hanoi, Vietnam, iar cele 100 de pietre pretioase simbolizeaza 100 de ani de fericire pentru cuplu.

 

 

http://www.divahair.ro

loading...
loading...
Loading...

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

PUBLICAŢIE DE VANZARE SC Avrasop SRL, cu sediul social în mun. Iaşi, bd. Independenţei, nr. 4-6, ap.cam 8, înregistrată la ORC Iaşi sub nr. J22/284/2005, CUI 17192970, prin lichidator judiciar Rodafis IPURL cu sediul în mun. Iaşi, str. Străpungere Silvestru, nr. 48 A, anunţă vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a bunurile mobile: Plug cu brazde PP3 – 701 lei; Grapa cu discuri – 1696 lei; Tăvălugi - 841 lei; Cisternă 3,6 to –1682 lei (prţturi fără TVA). Preţurile de pornire reprezintă 35% din preţurile de evaluare. Valorificarea activelor prin licitaţie publică deschisă cu strigare va avea loc la data de 23.01.2018, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar. Pentru bunurile neadjudecate, licitaţia se va repeta în ziua de 30.01.2018, aceeaşi locaţie şi oră, aceleaşi preţuri de pornire. Condiţiile de participare la licitaţie sunt conţinute în Caietul de sarcini. Caietul de sarcini, în valoare de 50 lei, se achiziţionează de la sediul lichidatorului, unde se depune şi documentaţia de participare la licitaţie, în original, până în preziua licitaţiei, orele 13.00. Garanţia de participare este de 30% din suma reprezentând preţul de pornire şi va putea fi plătită în contul nr. RO80BUCU1032235332633RON deschis la Alpha Bank Iaşi pe numele debitorului. Prezentul anunţ constituie şi notificare către creditori, debitor şi orice persoană fizică sau juridică interesată în cauză. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub rezerva sancţiuni decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data licitaţiei. Informaţii suplimentare la tel/fax 0232/273948, e-mail: rodafis@gmail.com
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. Iasi prin lichidator judiciar ACORD SPRL, Dosar nr. 2950/89/2014 Tribunalul Vaslui/Judecător Sindic ANUNŢĂ Organizarea şedinţei de licitație publică de vânzare, cu strigare, la data de 08.12.2017, ora 12.0, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi, pentru patrimoniul debitoarei S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. - in faliment, in bancruptcy, en faillite, CUI 2585521, cu numar de inregistrare la Registrul Comerţului J37/251/2011, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Ing. Badea Romeo, nr.1A, Parter, jud. Vaslui constând în: a. Construcţie situată în Botosani, Str. Viilor, Nr.77, Ap.1, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.50058-C1-U13 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 339.829 lei, valoare fără TVA. b. Constructie situată în Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.17, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 50058-C1-U15 si Extindere si Terasa, Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.22, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 5558 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 332.904 lei, valoare fără TVA. c. Construcţie situată în Botosani, Piata Centrala, Platoul A, Obiectiv U18, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.4819/N la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 516.793 lei, valoare fără TVA. d. Construcţie situată în Botosani, Str. Prieteniei, Nr.4, Bloc V4, Sc. C, Et.II, Ap.13, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr50386-C1-U20 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 67.151 lei, valoare fără TVA. e. Proprietate imobiliara constând în Teren intravilan in suprafaţă de 3.048 mp si construcţii situat în mun. Botoşani, Str. Dobosari, Nr.21 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 1.374.357 lei, valoare fără TVA. In caz de neadjudecare, urmatoarele şedinţe de licitații publice de vânzare, cu strigare, se vor desfăşura în fiecare zi de vineri la ora 1200, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi. Condițiile de participare la şedinţa de licitație publică de vânzare cu strigare și condițiile de adjudecatare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat de la sediul lichidatorului judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 1.000 lei pentru fiecare proprietate imobiliară pentru care se participă la licitaţie. Bunurile imobile anterior menţionate formează obiectul Dosarului nr.1219/193/2016 înregistrat pe rolul Judecatoriei Botosani având ca obiect Actiune in revendicare. Poate participa la şedinţa de licitatie publică de vânzare cu strigare orice persoana care isi manifesta, intentia de cumparare si care pana in preziua şedinţei de licitatie ora 1200, depune o cautiune reprezentand 10% din prețul de pornire al şedinţei de licitație pentru bunul imobil pentru care participa si face dovada achizitionarii caietului de sarcini. Înscrierile se pot face si cu scrisoare de participare la şedinţa de licitație, precum si cu toate documentele menționate în caietul de sarcini, până în preziua şedinţei de licitație, ora 1200. Nedepunerea tuturor documentelor la sediul lichidatorului judiciar în termenul menționat anterior conduce la pierderea dreptului de a participa la licitație. Toate persoanele interesate în achiziționarea bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare sunt invitate să se înscrie la licitație. Orice persoana care emite pretentii asupra bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, este rugata sa-si manifeste pozitia cu 5 zile inainte de data şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, aducand la cunostinta lichidatorului judiciar orice pretentie. Informatii suplimentare se pot obtine de la lichidatorul judiciar la telefon 0742207571. Lichidator judiciar ACORD S.P.R.L. Asociat coordonator Nitescu Dan Nistor
Simptomele cancerului apar prima dată pe mână. Cum arată
18/01/2018 22:39

Mai exact, este vorba despre modificarea pielii de pe palmă. Aceste simptome apar sub forma unor crăpături ale pielii, piele ingrosată si zone inrosite. Din păcate, aceste simptome sunt de cele mai multe ...

Brânza de Sibiu. Cum o deosebim de falsurile de pe piaţă
18/01/2018 22:22

 Gustul deosebit depinde de mai mulţi factori, de la compoziţia păşunilor unde sunt duse oile, pană la modul de preparare şi păstrare. "Branza de Sibiu este unică datorită gustului deosebit ...

Ce urmează după
18/01/2018 21:33

Modificările aduse modului in care este taxată munca va duce la dezechilibre pe piata fortei de muncă, spun consultantii fiscali. Vom asista, probabil, la o migrare masivă dinspre contractele de angajare c ...

Semne care anunță că ai putea avea diabet de tip 1. Iată care sunt simptomele!
18/01/2018 21:11

Pacientii bolnavi de diabet de tip 1 trebuie să isi administreze singuri insulina, pentru a putea trăi. Diabetul de tip 1 nu se vindecă, asa că este foarte important să fi atent la semnele pe care organism ...

Cum să detoxifici sistemul limfatic
18/01/2018 20:42

Cu toate acestea, sistemul limfatic este la fel de important pentru corp ca si sistemul circulator. Cercetatorii au descoperit ca sistemul limfatic este vital atat pentru repararea tesuturilor, cat si pentru co ...

Tulburari de somn. 5 greşeli pe care le faci şi soluţii pentru remedierea lor
18/01/2018 19:32

  Tulburari de somn. Iata 5 greseli care iti tulbura somnul si solutii pentru remedierea lor.     Tulburari de somn. Nu ai un program consistent pentru somn Adesea, oamenii cred ca pot echil ...

Bune maniere: Reguli pe care copiii ar trebui să le ştie
18/01/2018 18:29

 Iata, asadar, cateva reguli de bune maniere pe care copiii ar trebuie sa le stie.   1. Cand pun o intrebare sa foloseasca „Va rog”. 2. Cand primesc ceva sa spuna „Multumesc&rdquo ...

Ochi umflaţi. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poţi utiliza
18/01/2018 17:19

Ochi umflati. Lipsa somnului Prima intrebare pe care ar trebui sa ti-o pui singur: dorm suficient? Daca nu, atunci stai mai mult timp in pat. „Somnul de frumusete” nu este doar o figura de stil: es ...

Yabba, dabba, doo. Un sultan a primit cadou o masina ca a lui Fred Flintstone
18/01/2018 15:11

Sultanul malaezian a primit cadoul in urma cu cateva zile din partea unui membru al familiei regale. Cu toate ca seamana destul de mult cu masina lui Fred Flintstone, replica daruita sultanului are un motor. I ...

De ce să nu mai mănânci niciodată acest tip de pâine
18/01/2018 14:57

Dacă nu este preparată 100% din grau integral, painea poate contine făină imbogătită. Asta inseamnă că in corpul tău ajung mult mai mult zahăr si aproape zero nutrienti. Practic, făina imbogătită i ...