Ambulanţa a fost lăsată fără bani
Dimensiune font:
* amânarea semnării contractului-cadru a lăsat descoperită finanţarea serviciului de prim-ajutor * situaţia se va lămuri la videoconferinţa de săptămâna viitoare cu responsabilii din sistem
De la 1 martie, finanţarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) ar fi trebuit să fie asigurată de la bugetul de stat. Deşi a trecut o jumătate de lună, instituţia de prim-ajutor nu a primit nici o informare cu privire la alocarea banilor. Singura circulară a ajuns la Casa de Asigurări de Sănătate, care a primit o precizare de la forul de la Bucureşti că SJA va fi finanţată de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii.
„Există un ordin de modificare a Legii 95 care arată că serviciile medicale efectuate la Ambulanţă, începând cu luna martie vor fi decontate de Ministerul Sănătăţii. În această lună, CAS a decontat o parte dintre serviciile efectuate în luna februarie”, a precizat dr. Magda Spînoiu, preşedintele CAS.
Cum semnarea noului contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru anii 2013-2014 a fost amânată pentru data de 1 aprilie, Ambulanţa a rămas descoperită, parţial, în ce priveşte finanţarea pentru această lună.
Cel mai probabil, lucrurile vor fi lămurite săptămâna viitoare când va avea loc o videoconferinţă cu toţi directorii serviciilor de ambulanţă. Atunci, managerii vor afla şi dacă vor fi finanţaţi după numărul de locuitori cum a fost şi până acum (31 de lei pe cap de locuitor) sau în funcţie de distanţa parcursă. Oficialii au adus şi unele reglementări -- gărzile efectuate de asistenţii medicali, dispeceri şi ambulanţieri vor fi recompensate cu bani şi nu cu libere ca până acum.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau