INCHIDE

An negru pentru mediul de afaceri

Criza economică a provocat un puternic cutremur în mediul privat din judeţul Iaşi. Un raport prezentat ieri de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) la Prefectura Iaşi relevă magnitudinea dezastrului: peste 3.600 de firme au dat faliment, peste 5.300 au intrat în insolvenţă, iar datoriile către bugetul de stat sunt de ordinul miliardelor de lei. Efectele crizei se simt cel mai acut în acest an, în condiţiile în care cifrele din prima jumătate a 2013 sunt comparabile, iar uneori chiar le depăşesc pe cele din anii anteriori. Analiza DGFP nu cuprinde şi societăţile care şi-au suspendat activitatea în perioada 2009-2011, în contextul introducerii impozitului forfetar, fiind vorba de alte câteva mii de firme care nu-şi mai aduc aportul la Produsul Intern Brut al judeţului.
 
Directorul DGFP: „2013 este un an negru pentru firme”
Potrivit datelor prezentate de DGFP, în perioada 2009-2013 au intrat în procedura generală a insolvenţei un număr total de 5.374 de societăţi. Cele mai multe dintre acestea (1.237) au devenit insolvabile în 2010, an de vârf pentru criza economică în România. Ulterior, în 2011 şi 2012, numărul acestora a scăzut la 1.213 şi, respectiv, 1.095 de contribuabili, în condiţiile în care, în 2009, doar 724 de societăţi intraseră în insolvenţă. Însă, 2013 se anunţă a fi cel mai greu pentru firmele ieşene, în condiţiile în care doar în primul semestru al acestui an numărul firmelor insolvabile a ajuns la 1.105. „Numărul de contribuabili intraţi în insolvenţă în 2013 este foarte mare, deşi sunt abia la jumătatea anului. Dacă trendul va continua, putem spune că va fi un an negru din acest punct de vedere”, a declarat directorul DGFP, Ionel Damian.

Magnitudinea dezastrului economic la Iaşi: 5.374 de firme au intrat în insolvenţă din 2009 încoace; 1.105 au iniţiat acest proces la începutul anului, iar 763 au dat deja faliment

Datoriile la stat au trecut pragul de un miliard lei
În privinţa valorii totale a creanţelor datorate de contribuabilii insolvabili, statisticile arată aproape o dublare a acestora în primele şase luni ale a.c. faţă de întreg anul 2009. Astfel, în 2009 datoriile se ridicau 606 milioane lei, în 2010 la 863 milioane lei, în 2011 la 974 milioane lei, în 2012 la 1,15 miliarde lei, iar în 2013 la 1,17 miliarde lei. Primii cinci debitori aflaţi în procedura insolvenţei sunt Fortus SA (221 milioane lei), Construcţii Feroviare Moldova (aproape 150 milioane lei), Terom SA, Moldomobila şi Gold & Platin (fiecare cu o sumă de aproape 50 milioane lei). „Dacă în cazul primilor patru debitori aceştia deţin un patrimoniu şi există o şansă de valorificare şi recuperare a creanţelor, măcar în parte, în cazul ultimului, Gold & Platin, nu există bunuri de valorificat”, a mai spus Damian, adăugând că datoriile cumulate la bugetul de stat de către cei cinci mari debitori ajung la 700 milioane lei.
 
3.636 de firme intrate în faliment
 
În primele şase luni ale acestui an, numărul firmelor care au dat faliment este cu 55% mai mare decât cel înregistrat pe întreg anul 2009. Potrivit DGFP, nivelul creanţelor este de peste două ori mai mare în 2013 faţă de 2009. Astfel, 490 de firme au dat faliment în 2009 (creanţe de 323 milioane lei), 741 în 2010 (462 milioane lei), 788 în 2011 (548 milioane lei), 854 în 2012 (743 milioane lei) şi 763 în 2013 (768 milioane lei). DGFP şi Administraţia Finanţelor Publice Municipale Iaşi au înaintat în perioada 2009 - 2013 un număr de 639 de cereri de răspundere personală, fiind solicitată o sumă totală de 262,4 milioane lei. Instanţa a admis până acum 241 de cereri, cu o sumă de 104 milioane lei. (Alex Andrei)
 
Fortus SA conduce în topul debitorilor aflaţi în insolvenţă, cu 221 milioane lei
 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!