Doi olandezi, veniţi în Bacău să recupereze o bicicletă furată FOTO/ VIDEO
Dimensiune font:
După un drum de 4.000 de kilometri tur-retur, „vânători de biciclete” s-au întors cu mâna goală
Timp irosit şi bani aruncaţi pe fereastră. Cu asta s-au ales doi „olandezi zburători”, membrii unei echipe de „vânători de biciclete” aparţinând unei firme din Ţara Lalelelor, care au luat urma unui vehicul furat şi au ajuns în Bacău.
Poliţiştii i-au ignorat pe reclamanţi
Bicicleta era echipată cu semnal GPS, iar cei doi au reuşit să ajungă chiar la uşa persoanei suspectate de furt. Olandezii au făcut un clip comic în care au prezentat pe scurt drumul lor până în Bacău şi încercarea de a recupera bicicleta. Ei au ajuns la un garaj din Bacău, locul de unde au primit ultima dată semnalul de la bicicleta furată. Un vecin al presupusului hoţ chiar l-a sunat pe acesta şi a vorbit cu el, spunându-i că olandezii îl caută. Presupusul hoţ a închis însă telefonul. „Vânătorii” au mers la Secţia 2 de Poliţie, unde au prezentat cazul şi faptul că au dat de persoana care are bicicleta lor, însă susţin că agenţii nu i-au băgat în seamă. Astfel, olandezii s-au întors acasă cu mâna goală.
Hoţul neprins, negustor cinstit
Cât timp olandezii au stat în Bacău, ei au apelat la toate magazinele de biciclete pentru a detecta vehiculul. Este vorba de o bicicletă în valoare de 1.500 de euro. Pasionaţii de biciclete spun că acel sistem GPS poate rezista aproximativ o lună cu bateriile în funcţiune. Proprietarul garajului a fost identificat ca fiind un cadru militar şi susţine ca nu ştie nimic despre aşa ceva. În schimb, recunoaşte că pasiunea lui sunt bicicletele spune că mai obişnuieşte să mai cumpere şi să vândă astfel de vehicule şi nu exclude posibilitatea ca piesa furată din Olanda să se fi aflat printre acestea. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău s-a autosesizat şi a început să facă verificări legate de acest furt, după ce clipul video a apărut viral pe o reţea de socializare. Astfel, cei doi olandezi au aruncat pe fereastră cel puţin 500 de euro. Adică cel puţin 67 de euro de persoană biletul cel mai ieftin pe ruta Amsterdam-Bucureşti, o maşină închiriată, o noapte de cazare la hotel, plus alte cheltuieli zilnice. Florin CRĂCIUN
1.500 de euro
Aceasta este valoarea bicicletei furate şi pentru care cei doi olandezi au veni la Bacău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau