Elevi găsiţi în baruri, amendaţi cu peste 8.400 lei pentru scandal
Poliţiştii de proximitate şi cei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Inspectoratul de Poliţie Judeţean, cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au defăşurat, joi, în municipiile Botoşani şi Dorohoi şi în oraşele Darabani, Săveni, Flămînzi, Ştefăneşti şi Bucecea, acţiuni pentru prevenirea absenteismului şcolar, precum şi în scopul depistării persoanelor care comercializează substanţe interzise către elevi. În urma acţiunii, desfăşurate în intervalul orar 11.00 – 13.00, poliţiştii au verificat 75 de unităţi de alimentaţie publică şi săli de internet, fiind depistaţi 124 elevi care ar fi trebuit să se afle la orele de curs. Cu privire la 26 dintre elevi, poliţiştii au transmis reprezentanţilor legali ai acestora, informări cu privire la locul şi intervalul orar unde au fost depistaţi. De asemenea, personalul uneia dintre unităţile de alimentaţie publică verificate a fost sancţionat pentru comercializarea de băuturi alcoolice către minori. „Pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat şi aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, însumând 8.440 lei, pentru fapte prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 61/1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Aspectele constatate cu prilejul desfăşurării acţiunii vor face de asemenea obiectul unei informări către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Botoşani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniela Gheorghiescu.
Alina Caliniuc
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!