Episcopul Huşilor a demisionat
Dimensiune font:
PS Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, a depus cerere de retragere şi va rămâne un simplu călugăr, fără drept de a ţine slujbe religioase, a anunţat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu. Sfântul Sinod nu a luat astăzi nicio altă măsură sancţionatorie.
„În acest moment rămâne un simplu monah. Din punctul de vedere al Biserii Ortodoxe acest caz este încheiat. Nu se vor aplica alte măsuri. Momentan, nu ştim la ce mănăstire se va retrage”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.
Scandalul a început în iunie, când Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, a depus o plângere la DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, sesizând că este şantajat de către preotul Sebastian Cristi Sebastian Jitaru. El le-ar fi spus celorlalţi doi preoţi, consilieri ai Episcopiei Huşilor, că se află în posesia unui material video înregistrat, în care Corneliu Bârlădeanu s-ar afla în ipostaze compromiţătoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau