FOTO: Centenarii, premiaţi de autorităţi!

default

Dimensiune font:

| 22-06-2018 00:00
 Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, sunt printre puţinii care şi-a amintit de bunicii noştri în anul CENTENAR. „Am avut astăzi deosebita onoare de a-i întâlni și a-i celebra pe o parte dintre ieșenii de-o vârstă cu Țara, născuți în anul Marii Uniri, 1918. La acțiunea inițiată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, am participat alături de președintele Consiliului Județean – domnul Maricel Popa și de reprezentanții structurilor locale ale MAI, respectiv comandatul Inspectoratului de Poliție Județean – comisar-șef Costel Gîtlan, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași – colonel Mircea Tulică, comandatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean – colonel Viorel Molocea și reprezentanta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră – comisar Denis Mihaela Lazăr. Este greu de descris emoția întâlnirii cu istoria vie a acestei țări, cu modestia, bunul-simț și tăria de caracter a celor care au clădit România de azi. Țara noastră va rămâne atât timp cât ne vom respecta strămoșii și eroii noștri, bunii și străbunii. Pe unii dintre ei, îi mai avem încă între noi și ne înclinăm cu respect în fața lor”, a menţionat Marian Şerbescu, prefectul judeţului Iaşi. "În ciuda obstacolelor pe care au fost nevoiți să le depășească de-a lungul vieții, ieșenii care serbează centenarul în acest an, au trăit, au muncit și au rămas în țara în care s-au născut, iar astăzi ne dau tuturor o lecție de patriotism pe care trebuie să o transmitem, la rândul nostru, copiilor și nepoților", a spus Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi..

Una dintre „bunici” căreia i-a trecut pragul şeful judeţului a fost Elena Străchinaru. Ea s-a născut la data de 6 octombrie 1918. La mulți ani, sănătate și Dumnezeu să o aibă în pază!

O altă bunică născută în anul „CENTENARULUI”, care a primit vizita şi felicitările prefectului a fost Elena Boboc. Ea s-a născut pe data de 25 august 1918.

Printre ieşeniii celor care prefectul judeţului Iaşi le-a trecut pragul a fost şi Mihai Ciapă. Acesta s-a născut pe 2 februarie 1918.

Nici bunica Aurica Andrieș nu a scăpat de vizita lui Şerbescu. Ea s-a născut pe 9 septembrie 1918. La mulți ani, sănătate și Dumnezeu să vă aibă în pază!

Ioana Mihai, născută la 20 noiembrie 1918, a primit, de asemenea vizita prefectului.

Catinca Vieru s-a născut la data de 21 decembrie 1918. La mulți ani, sănătate și Dumnezeu să vă aibă în pază!

Aurelia Radca este o altă bunică căreia prefectul judeţului Iaşi i-a trecut pragul. Ea s-a născut pe octombrie 1918.

Victoria Paidos, născută la 23 octombrie 1918. La mulți ani, sănătate și Dumnezeu să vă aibă în pază!

Daria Vătavu, născută la 10 martie 1918 a primit şi ea felicitările prefectului judeţului Iaşi, Marian Şerbescu. La mulți ani şi sănătate!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei