INCHIDE

Gondolele de pe Bahlui vor fi cumpărate cu bani europeni


Realizarea unei zone de agrement de-a lungul râului Bahlui va beneficia de fonduri europene. Cel puţin aşa a promis ministrul Mediului, Rovana Plumb, aflată ieri în vizită la Iaşi. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei proiectul este evaluat la circa 12 milioane euro. „CJ a prevăzut fonduri pentru întocmirea proiectului tehnic, este vorba de 250.000 lei. În anul 2010 s-a vândut o himeră, s-a spus atunci că se vor da bani pentru zona de agrement. Nu a fost nimic real, a fost o poveste inventată. Demarăm proiectul de la zero. Avem nevoie de parteneriat cu Ministerul Mediului, pentru că albia râului este în patrimoniul acestei autorităţi”, a declarat ieri Adomniţei. Ministrul Plumb l-a asigurat pe şeful CJ că autoritatea va sprijini proiectul şi va avea prioritate la accesarea de fonduri europene în perioada 2014 - 2020. „Soluţia tehnică pentru a îndrepta greşeala şi nedreptatea făcută ieşenilor este de a obţine finanţare europeană”, a spus Plumb. (A. Andrei)

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!