Măcel în duba Penitenciarului
Dimensiune font:
Un deţinut condamnat pe viaţă i-a înfipt de mai multe ori un pix metalic în gâtul şi în inima unui coleg cu care era transportat * autorul era condamnat pentru că i-a tăiat gâtul unui tânăr, iar apoi, în detenţie, a omorât un coleg de celulă care cerea taxă de protecţie * victima este un individ condamnat pentru că a înşelat zeci de persoane din zona Moldovei prin metoda „Accidentul” * deţinutul agresat se zbate între viaţă şi moarte la spital
Momente de groază în duba Penitenciarului Bacău, unde un deţinut condamnat pe viaţă l-a înjunghiat marţi de mai multe ori cu un pix metalic pe un coleg cu care se afla în maşină. Totul s-a petrecut fulgerător sub privirile neputicioase ale gardienilor, în momentul în care Constantin Stârpu (37 de ani), l-a lovit pe Marian Tudorel Tănăsache (32 de ani), în zona gâtului şi a inimii. Conflictul a fost unul spontan, spun oficialii Penitenciarului Bacău, însă surse din cadrul anchetei spun că nu este exclus ca Stârpu să fi fost un ucigaş plătit, mai ales că Tănăsache fusese condamnat de mai multe ori pentru că înşelase zeci de persoane din aproape toate judeţele Moldovei prin metoda „Accidentul”. „Conflictul dintre cele două persoane a fost unul spontan şi a avut loc marţi, în jurul orei 12,00, în incinta Penitenciarului Bacău, în maşina care transporta deţinuţii. Victimei i s-a acordat primul ajutor la faţa locului, apoi a fost transportată la un spital public. Evenimentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, iar cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău”, a declarat agentul Elena Alexandra Rotaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău. Marian Tudorel Tănăsache este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Secţia Terapie Intensivă, după loviturile primite în zona gâtului şi a inimii.
Cine este agresorul
Constantin Stârpu, originar din comuna Dancu, judeţul Iaşi, fusese condamnat la închisoare pe viaţă după ce, pe 23 ianuarie 2013, în timp ce se afla în Penitenciarul Iaşi, a omorât, împreună cu un alt coleg, un criminal deosebit de periculos, cu numeroase condamnări pentru infracţiuni grave, pe motiv că cerea taxă de protecţie. Damian Ungureanu (38 de ani), deţinutul ucis în Penitenciarul Iaşi de colegii de celulă care l-au lovit cu scaunul în cap, avea un trecut infracţional înspăimântător. Ultima arestare a individului, originar din Bacău, datează din iulie 2009. Atunci s-a ascuns două zile după ce a omorât un om într-o discotecă din Moineşti. Ungureanu tocmai ieşise din închisoare, unde a stat pentru lovitură cauzatoare de moarte. În răfuiala din Penitenciarul Iaşi au fost implicaţi patru indivizi, trei dintre ei condamnaţi la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav sau tentativă de omor deosebit de grav. De o parte au stat Damian Ungureanu şi colegul de celulă, Cristian Agapie, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru furt. De cealaltă parte, Constantin Stârpu şi Sergiu Boigeanu care i-au atacat pe primii doi cu un cuţit improvizat şi cu un scaun. Bătaia a durat câteva zeci de secunde, dar a fost suficient ca Ungureanu să fie omorât, iar Agapie să ajungă la spital cu răni grave în zona coapselor.
Constantin Stârpu a fost condamnat iniţial la 20 de ani de închisoare, sub acuzaţia de omor deosebit de grav, după ce, pe 28 august 2011 l-a ucis cu sânge rece pe Ciprian Radu, de 33 de ani, din satul Galu, comuna Borca. Oamenii legii au apreciat că inculpatul a supus victima la chinuri groaznice, iar conflictul dintre cele două părţi a fost generat de consumul de băuturi alcoolice, dar ar fi avut la bază şi ceva neînţelegeri sentimentale, deoarece între victima şi concubina învinuitului ar fi existat relaţii intime. La un moment dat Stârpu l-a atacat pe Radu cu un topor cauzându-i mai multe fracturi costale şi vertebrale. Ucigaşul nu s-a mulţumit cu atât, a luat un cuţit cu lama de 11 centimetri de pe masa din bucătărie şi i-a aplicat lui Radu patru lovituri în zona gâtului, secţionându-i pachetul vasculo-nervos din zona cervicală dreaptă. Pe când victima agoniza i-a înfipt cuţitul în gât şi l-a lăsat să se stingă în chinuri.
Victima, înşelăciuni de zeci de mii de euro prin metoda „Accidentul”
Marian Tudorel Tănăsache, recidivistul din judeţul Galaţi pe care Stârpu a încercat marţi să îl omoare, a fost condamnat în 2014 de Judecătoria Vaslui la patru ani de închisoare după ce a păgubit mai mulţi bătrâni din judeţul Vaslui, inventând accidente în care se presupunea că ar fi implicate rude ale acestora. Tănăsache a fost arestat în decembrie 2013 după ce a reuşit să păcălească doi bătrâni într-o singură zi. Judecătorii l-au obligat să achite victimelor sale peste 18.000 de lei, bani pe care bătrânii i-au dat fără să stea pe gânduri şi pe care sunt slabe şanse să îi mai recupereze vreodată. În majoritatea situaţiilor, Tănăsache solicita victimelor drept onorariu pentru aşa zisa apărare 3.000 de euro. Cum bătrânii nu aveau aceşti bani, îi ofereau toată agoniseala din casă, ba au fost situaţii şi când s-au împrumutat de bani. Marian Tudorel Tănăsache este un infractor cu state vechi, fiind eliberat din penitenciar în 2013, unde a ispăşit o pedeapsă de zece ani pentru tâlhărie. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau