Marele premiu Euroinvent 2013, câştigat de un profesor de la Universitatea „Ştefan cel Mare”
Marele premiu Euroinvent 2013 a fost acordat de către juriul internaţional, în cadrul manifestării desfăşurate la Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, profesorului universitar dr. ing. Dorel Cernomazu, din cadrul Departamentului de Electrotehnică al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), care deţine, de asemenea, şi titlul „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române.
Potrivit purtătorului de cuvânt al USV, prorector Ştefan Purici, Dorel Cernomazu a realizat în cei 40 de ani de activitate peste 380 de invenţii în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi energetică solară, invenţii brevetate sau aflate în curs de cercetare a brevetabilităţii. Totodată, în cadrul aceleiaşi manifestări, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a primit Premiul Special al Salonului Euroinvent 2013 din partea Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
Cu un stand expoziţional deosebit, ce a cuprins invenţii din domeniul pompelor electrochimice, actuatoarelor cu parafină, vibromotoarelor, electreţilor, motoarelor electrice solare cu rotor rulant şi flexibil etc., USV a obţinut şase medalii de aur, trei medalii de argint, trei medalii de bronz şi o diplomă de excelenţă din partea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti. Delegaţiei USV, formată din Olariu Elena Daniela, Ungureanu Constantin şi Niţan Ilie, li s-a alăturat prof. univ. dr. ing. Pentiuc Radu, directorul Departamentului de Electrotehnică şi conf. univ. dr. ing. Filote Constantin.
În perioada 9-11 mai s-a desfăşurat la Iaşi, în Sala Paşilor Pierduţi, a V-a ediţie a European Exhibition of Creativity and Innovation Euroinvent 2013, organizată de către Forumul Inventatorilor Romani, condus de prof. univ dr. ing. Ion Sandu, în colaborare cu Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi şi Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi.
USV a participat la această manifestare ştiinţifică alături de expozanţi din 16 ţări cu invenţii realizate de studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.
Andrei Călătoru
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!