Palatul Braunstein întră în reabilitare
Dimensiune font:
* chiriaşii clădirii din centrul Iaşului vor fi scoşi din spaţiile comerciale şi locative în cursul lunii februarie, urmând ca lucrările să înceapă în martie
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de astăzi figurează atribuirea în folosinţă temporară către Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi, a unui spaţiu comercial în suprafaţă de 181 de metri pătraţi, situat în Pasajul „Sfânta Vineri”, de la Hala Centrală. Motivaţia municipalităţii pentru această decizie o reprezintă începerea lucrărilor de reabilitare a Palatului Braunstein, la parterul căruia Uniunea îşi desfăşoară acum activitatea. „Uniunea va primi în folosinţă acest spaţiu pe o perioadă de 2 ani, deoarece spaţiul expoziţional de la galeriile Cupola, aflat la parterul Palatului Braunstein, va fi inclus într-un proiect unitar de reabilitare a întregii clădiri. Pe lângă artiştii plastici, vor elibera clădirea şi agenţii economici de la parter, dar şi locatarii, care au primit înştiinţare asupra încetării contractelor de închiriere. Preconizăm proiectul de reabilitare să fie demarat la începutul lunii martie”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
(Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau