Pestă porcină la Brehuieşti!
Dimensiune font:
Un exerciţiul, desfăşurat de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a urmărit modul de acţiune a autorităţilor în cazul înregistrării de cazuri de mortalitate într-o fermă de porci. Scenariu a prevăzut situaţia în care un porc a fost găsit mort, iar alţi câţiva prezentau simptomele pestei porcine. „În principal, ne interesează lanţul de comandă, de la centrul de la nivel judeţean până la nivel local. Noi trebuie să fim pregătiţi ca atunci când apare, dacă apare o astfel de boală, să intervenim cât mai repede. Dacă intervenim repede, impactul şi efectele sunt reduse în ideea de a izola, de a localiza boala, dat fiind faptul că este o boală care nu se transmite la om, dar care are un efect economic major”, a afirmat directorul adjunct al DSVSA Botoşani, Ovidiu Airimiţoaie.
Ferma zootehnică de la Brehuieşti, în cadrul căreia a avut loc exerciţiul, are un efectiv de 300 de porci.
„Susţinem astfel de exerciţiu pentru că aşa ne putem instrui şi ne putem proteja. Pericole sunt, dar, dacă ne protejăm şi ţinem cont de ceea ce ne spun medicii veterinari, ne punem la adăpost”, a declarat proprietarul fermei, Robert Ţîţei.
La exerciţiu au luat parte medici veterinari din Botoşani, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau