Sucevenii riscă un sezon estival fără apă caldă la robinete
Directorul general al Termica, Ovidiu Dumitrescu, a semnalat ieri, în cadrul unei întâlniri cu preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari, că s-a ajuns într-un moment dificil, atât pentru prestatorul de servicii publice de termoficare, cât şi pentru abonaţii acestuia. Dumitrescu a reliefat că, în cea mai mare parte, sucevenii branşaţi la sistemul centralizat sunt în urmă cu plăţile, achitând încă facturile aferente consumului de agent termic din anul 2012. Responsabilul de la Termica a atras atenţia că, în cazul în care încasările nu cresc, din octombrie şi până pe 9 noiembrie, când ar urma să fie dată în folosinţă noua centrală a Adrem Invest, sucevenii riscă să tremure de frig în apartamente. „Va fi foarte greu, dacă nu aproape imposibil ca, în toamnă, după 1 octombrie, când va fi nevoie de furnizare de încălzire, şi până pe 9 noiembrie, măcar o lună de zile, să fim pregătiţi tehnic şi financiar să dăm căldură produsă pe gaze naturale”, a spus directorul general al Termica. În acest timp, echipele mixte ale Termica şi ale asociaţiilor vor bate pe la uşi, pentru a-i stimula pe suceveni să-şi onoreze obligaţiile.
La rându-i, primarul Ion Lungu, a avertizat că în caz de neplată a facturilor, locuitorii municipiului Suceava vor avea parte de un sezon estival fără apă caldă la robinete. „Primăria şi Termica au făcut supra-eforturi în această perioadă şi mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns până aici. În măsura în care eforturile noastre nu sunt completate şi cu cele ale populaţiei, nu vom putea asigura furnizarea apei calde pe toată perioada anului, până va fi dată noua centrală în funcţiune”, a declarat primarul. El a menţionat că abonaţii firmei de termoficare din Lunca Sucevei continuă să aibă datoria de 20 de milioane de lei. Lungu a pus în vedere că populaţia trebuie să menţină ritmul plăţilor şi că, indiferent care va fi operatorul de termoficare, „nimeni nu va mai consuma fără să plătească”. Ion Lungu a cerut conducerilor Termica şi asociaţiilor de proprietari ca prin comandamentele pe care le-au constituit, şi care au dat roade până în prezent, să continue acţiunea de stimulare la plată a consumatorilor.
Lidia Diaconu
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!