Trafic de influenţă pentru locuinţele Primăriei
Procurorii anticorupţie au demarat o anchetă explozivă. Diagrama Neculau, Constantin Grosu şi Dumitru Rudai sunt acuzaţi de trafic de influenţă. În cazul Diagramei Neculau, procurorii vorbesc şi despre instigare la fals intelectual şi uz de fals, iar în cel al lui Grosu – despre fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit anchetatorilor, în perioada 27 martie – 13 mai, cei trei au pretins 21.750 de euro şi 1.000 de lei pentru a-i facilita unui ieşean obţinerea în mod ilegal a repartiţiei unui imobil al Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) din cadrul Primăriei Iaşi. Ei au lăsat să se înţeleagă că au influenţă asupra membrilor comisiei de atribuire a locuinţelor, precum şi asupra unor persoane cu putere de decizie din cadrul Primăriei. „Din totalul banilor pretinşi, inculpaţii au primit 5.100 de euro şi 4.800 de lei. O parte din aceşti bani au fost primiţi pentru a pune la dispoziţia persoanei respective mai multe acte false -- adeverinţe de venit şi de încadrare în muncă şi certificate medicale privind afecţiuni psihice - necesare obţinerii unei locuinţe din categoria celor menţionate mai sus”, au spus procurorii DNA.
Acum două zile, Neculau şi Rudai au fost prinşi în flagrant, când luau 3.000 de euro. Procurorii DNA au cerut arestarea preventivă faţă de toţi trei, însă ieri judecătorii Tribunalului i-au obligat doar să nu părăsească Iaşul timp de 30 de zile. Procurorii mai au o şansă să obţină arestarea la recurs. (Ştefana Czeller)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!