INCHIDE

Tribunalul Neamţ îşi caută sediu

Reprezentanţii Tribunalului Neamţ sunt în plin proces de căutare a unui nou spaţiu cu chirie, în care să-şi poată desfăşura activitatea. Contractul cu Romtelecom expiră în curând, iar oficialii instituţiei au organizat licitaţie pentru un nou spaţiu, la care s-au prezentat trei ofertanţi. „Procedura de analiză a ofertelor nu a fost încă finalizată. Criteriile de bază pentru alegerea spaţiului sunt compartimentarea, pentru că trebuie respectate anumite standarde, şi preţul cerut pentru chirie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului, Iulian Mitrofan. Potrivit acestuia, până când nu se vor face analize la faţa locului, adresele la care se află cele trei sedii rămân confidenţiale. Având în vedere faptul că lucrările la noul Palat de Justiţie, demarate primăvara trecută, vor mai dura câţiva ani, conducerea Tribunalului Neamţ va trebui să aleagă cu mare atenţie un sediu potrivit şi cu o chirie acceptabilă.
Ingrid Ciofoaia

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!