Bogdănici condamnă achiziţia centralizată de medicamente
Medic de profesie, deputatul PDL Camelia Bogdănici nu este de acord cu ordonanţa ce prevede achiziţia centralizată de medicamente. Deşi majoritatea USL a votat proiectul de lege, Bogdănici susţine că desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată nu va ajuta pacienţii.
Deputatul PDL consideră că sistemul centralizat de achiziţii va conduce la „întârzieri şi deficienţe în desfăşurarea actului medical”, în timp ce managerii spitalelor nu pot cumpăra medicamente la un preţ mai mare decât cel maximal, stabilit de către ministerul de resort (www.msf-dgf.ro/index.htm). „Am propus ca ministerul să uniformizeze şi, totodată, să scadă preţul medicamentelor achiziţionate de spitalele publice, prin introducerea unui preţ minim pentru acelaşi tip de medicament. În acest fel, centralizarea îşi pierde obiectul, de altfel, controversat. Propunerea mea vine să întărească principiul descentralizării, dar să şi optimizeze nevoile spitalelor publice. Totodată, circuitul de achiziţie al medicamentelor şi materialelor sanitare va fi foarte lung, birocratizat excesiv, iar aceste lucruri vor conduce la pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat Bogdănici.
Pe de altă parte, sunt voci care susţin că achiziţia centralizată va permite cumpărarea medicamentelor la un preţ mai mic şi vor fi eliminate relaţiile preferenţiale între medici şi furnizori. (Adina Zancu)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!