INCHIDE

Patru-cinci posibili candidaţi PDL la preşedinţie

 
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat ieri că cel puţin patru - cinci persoane vor intra în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la funcţia de preşedinte al României. În cursă s-ar putea înscrie şi o femeie, dar şi personalităţi care nu sunt membre de partid. „Noi sperăm ca în această dezbatere să avem cel puţin patru - cinci candidaţi, deci nu ne limităm doar la cele două candidaturi (Emil Boc şi Liviu Negoiţă - n.r.) pe care întâmplător domnul Stolojan le-a menţionat ca fiind posibile. Noi sperăm, din datele pe care le avem şi din informaţiile deţinute, să avem cel puţin patru - cinci candidaţi care să intre în această cursă. Nu sunt excluse şi persoane din afara partidului, nu mergem numai pe ideea membrilor de partid în exclusivitate, ci şi pe posibilitatea unor personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti din afara partidului”, a spus Oltean. În opinia sa, Emil Boc şi Liviu Negoiţă sunt două dintre numele care pot fi luate în calcul, dacă şi aceştia vor dori să candideze. „Nu ştiu dacă sunt printre favoriţi Boc şi Negoiţă. Sunt membri marcanţi ai partidului, care ar putea să participe la o asemenea dezbatere. Rămâne să vedem dacă sunt interesaţi şi dacă partidul, evident, va aprecia pozitiv acest lucru”, a mai spus Oltean. Liderul democrat-liberal nu exclude ca printre aceşti candidaţi care vor intra în competiţia internă din PDL să se afle şi o femeie, apreciind că poporul român ar fi pregătit să fie condus de la Cotroceni de o reprezentantă a sexului feminin. Potrivit acestuia, competiţia internă privitoare la desemnarea candidatului PDL la alegerile prezidenţiale din 2014 ar trebui să se încheie până la sfârşitul acestui an. (A. Zancu)
 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!