Jumătate din moldoveni nu ştiu despre regionalizare
Jumătate din moldoveni nu ştiu despre regionalizare
Peste jumătate dintre moldoveni nu se consideră informaţi în privinţa procesului de regionalizare. Astfel, 54,1% dintre aceştia afirmă că nu sunt foarte informaţi sau deloc informaţi. În schimb, doar 7,5% se declară foarte informaţi, iar 33% destul de informaţi. În acest context, dintre personalităţile publice care au explicat cel mai bine proiectul, moldovenii i-au menţionat pe primul ministru (22%), primarul (15,1%), preşedintele CJ (4,7%), parlamentari (4%), consilierii locali/judeţeni (1,6%). Însă, peste jumătate dintre cei chestionaţi au refuzat să dea un răspuns (45,1%) sau au nominalizat altă persoană (7,6%). Ca principala sursă de informare în privinţa procesului de reorganizare administrativă a ţării, moldovenii au indicat televizorul (55,71%). La mare distanţă sunt internetul (5,71%), radioul (3,02%) şi ziarele (1,35%). Peste 7% dintre locuitorii regiunii sunt informaţi de prieteni sau cunoştinţe, în timp ce doar 3,02% au menţionat ca principală sursă autorităţile locale (primărie, consiliu local, consiliu judeţean), iar 2,38% de la parlamentari. Aproape 22% dintre cei chestionaţi au refuzat să răspundă la această întrebare.
Moldovenii vor capitala la Iaşi
Cel puţin un sfert din populaţia fiecărui judeţ din Regiunea de Nord-Est vrea ca viitoarea capitală regională să fie Iaşul. La nivel regional, podiumul este format din Iaşi (43,2%), Suceava (15,3%) şi Bacău (12,9%). Opţiunile moldovenilor sunt ceva mai reduse în cazul oraşului Piatra Neamţ (10%), Vasluiului (6,6%) şi Botoşani (6,4%). Pentru ca reşedinţă să fie stabilită la Iaşi s-au pronunţat 92% dintre ieşeni, 37% dintre botoşăneni, 30,6% dintre nemţeni, 29,2% dintre vasluieni, 28,2% dintre băcăuani şi 25,3% dintre suceveni. În privinţa modului în care locuitorii din fiecare judeţ văd propriul oraş de reşedinţă ca viitoare capitală, situaţia se prezintă astfel: Iaşi - 92%, Suceava - 68,3%, Bacău - 58,5%, Vaslui - 57,6%, Piatra Neamţ - 56,5% şi Botoşani - 41,6%. Un caz atipic îl reprezintă Vasluiul, în condiţiile în care niciunul dintre respondenţi din celelalte judeţe ale Moldovei nu a optat pentru ca acest oraş să fie capitală. Sucevenii au un suport redus în regiune pentru a deveni capitală, doar botoşănenii fiind mai deschişi acestei opţiuni (10,9%), în timp ce procentele obţinute de fosta Cetate de Scaun în celelalte judeţe sunt de sub 2% în fiecare unitate administrativă. Bacăul are un sprijin mai mare în Neamţ (6,7%), celelalte judeţe votând, de asemenea, în proporţie de sub 2%.
Alegeri directe pentru voievodul regiunii
Majoritatea covârşitoare a locuitorilor din Regiunea de Nord-Est vrea ca guvernatorul să fie ales prin vot uninominal. Potrivit cercetării, 75,8% din aceştia s-au pronunţat pentru alegerea directă a conducătorului de către populaţie. Un procent mult mai mic (6,1%) a obţinut ideea ca guvernatorul să fie ales indirect de către primari şi consilieri judeţeni, în timp ce numirea de către Guvern a acestuia are un sprijin şi mai redus din partea populaţiei (5,9%). Peste 12% dintre respondenţi nu au ştiut ce răspuns să acorde la această întrebare sau au refuzat să ofere unul. Planul actualei guvernări, cel puţin la nivel declarativ, este ca, în perioada 2014 - 2016, guvernatorul să fie desemnat în baza unui vot acordat de aleşii locali, urmând ca, după acest interval interimar, să aibă loc alegeri uninominale.
Cine are cel mai mult de câştigat
Cei mai mulţi dintre moldoveni afirmă că oamenii şi societatea în general au cel mai mult de câştigat în urma regionalizării (30,7%). La mică distanţă se află însă opinia că politicienii vor profita cel mai mult de reorganizare (29,4%). Peste 12% dintre locuitorii regiunii spun că oamenii de afaceri vor fi cei mai câştigaţi, în timp ce 6,4% nominalizează Uniunea Europeană. Puţin peste 3% au vorbit şi despre extremismul maghiar, iar 18,3% au indicat altă categorie (0,8%), nu au ştiut (11,2%) sau au refuzat să răspundă (6,3%). Din punct de vedere economic, comerţul şi mica industrie reprezintă activitatea care ar putea beneficia cel mai mult în contextul regionalizării (19,3%). O urmează agricultura (185), calitatea serviciilor medicale (14,1%), reţeaua de transport şi comunicaţii (11,7%), investiţiile industriale (10,6%) şi calitatea învăţământului (7,4%). Alte activităţi nominalizate sunt turismul (6%) şi cultura (2,9%), în condiţiile în care aproape 30% dintre cei chestionaţi nu au furnizat un răspuns la întrebarea cercetătorilor.
Ce-i nelinişteşte pe moldoveni la regionalizare
Cercetarea întocmită de sociologi a cuprins şi o întrebare legată de eventuale nelinişti pe care moldovenii le-ar putea avea în privinţa reorganizării administrative a ţării. Doar 12,9% dintre respondenţi au spus că au anumite griji, în timp ce 70,2% au răspuns negativ. La prima categorie de răspunsuri, cea mai desă menţiune a constat în teama unor costuri mai mari pentru deplasare la diverse instituţii regionale în situaţia în care direcţiile nu vor fi concentrate în acelaşi centru administrativ. Moldovenii cred că le vor afectate şi unele interese directe ale lor precum nevoia de schimbare a actelor, pierderea locului de muncă şi pierderea anumitor drepturi. Alte griji au constat în modul de desemnare a capitalei regiunii, costurile financiare ale procesului, repartizarea discreţionare a fondurilor, autonomia maghiară, precum şi creşterea birocraţiei. Creşterea fiscalităţii cumulată cu scăderea nivelului de trai, divizarea ţării şi apariţia unor noi baroni locali sunt alte menţiuni ale moldovenilor. De asemenea, moldovenii se tem de o relaţie autoritate - cetăţean mai slabă, de amplificarea corupţiei şi, paradoxal, creşterea centralizării cu toate că, în teorie, regionalizarea ar trebui să ducă la o descentralizare.
Pagină realizată de Alex Andrei
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!