Acestea sunt PERICOLELE pentru femeile care-și fac așa ceva la VAGIN

default

Dimensiune font:

| 20-08-2017 09:10

 

 

În Germania şi Olanda, majoritatea femeilor care recurg la operaţii de refacere a himenului sunt tinere musulmane. Am stat de vorbă cu medici despre cererea tot mai mare pentru această procedură controversată.

„Mi-e milă de femeile astea. Sunt foarte presate de bărbaţii din familie şi se tem de respingere, sau, mai rău, se tem să nu fie agresate fizic sau chiar ucise.” Dr. Walter* şovăie. De ani de zile, chirurgul plastician german acceptă paciente care cer reconstrucţie de himen. În general, e vorba de tinere musulmane, deoarece virginitatea e un concept foarte important în islamism, iar Coranul interzice explicit relaţiile sexuale în afara căsătoriei.

 

 

Evident, spune dr. Walter, o astfel de operaţie nu e necesară din punct de vedere strict medical. Însă familia se aşteaptă să găsească sânge pe cearşaf după noaptea nunţii. Pacienţii ei sunt de regulă tinere care urmează să se căsătorescă, dar nu mai sunt virgine. Doctoriţa îşi aminteşte că unele au venit la cabinet însoţite de viitorii lor soţi, era o decizie de cuplu. Dr. Walter se întreabă uneori de ce nu se înţeapă pur şi simplu la un deget şi gata. „Cumva, vor să facă lucrurile corect”, explică ea.

 

Operaţia de reconstrucţie a himenului, sau himenoplastia, cum se numeşte în limbajul de specialitate, se poate efectua în ambulatoriu şi durează mai puţin de jumătate de oră. Acolo unde e posibil, se folosesc resturile himenului original pentru reconstrucţie. Ţesutul se reface destul de rapid şi e posibil să fie chiar vascularizat şi să sângereze în urma contactului sexual. Dar nu există nicio garanţie. Himenul este o membrană subţire care obturează parţial deschiderea vaginală, mai mult sau mai puţin, depinde la o femeie la alta.

 

La unele femei, himenul rămâne intact chiar şi după ce au primul contact sexual, în timp ce alte femei au himenul rupt, deşi n-au făcut niciodată sex. Ideea că penisul trebuie să străpungă himenul pentru a pătrunde în vagin e greşită şi provine dintr-o abordare patriarhală a raportului sexual. Himenul nu se rupe neapărat în timpul actului sexual, drept pentru care e posibil să nu apară nicio sângerare chiar dacă femeia şi-a făcut operaţie de reconstrucţie.

 

Potrivit unui studiu efectuat de Pro Familia în 2013, aproximativ jumătate dintre femei nu sângerează la primul contact sexual. Organizaţia susţine că acesta e un mit despre virginitate, perpetuat din generaţie în generaţie. „Medicii [care se ocupă de] cazuri de himenoplastie se confruntă cu o dilemă. Nu vor ca femeile să se supună unei operaţii nejustificate din punct de vedere medical sau să perpetueze mituri şi comportamente opresive la adresa femeilor. Pe de altă parte, sunt conştienţi că această procedură medicală le poate salva pe aceste femei de repercusiuni foarte grave.”

 

Majoritatea pacientelor se tem că vor fi respinse de familie dacă trecutul lor sexual iese cumva la iveală, explică Walter, şi ăsta e motivul pentru care acceptă să facă astfel de operaţii. Dacă femeia e protejată în felul ăsta, atunci procedura e justificată din punct de vedere medical. Singura ei recompensă e recunoştinţa pacientelor.

Dar familiile pacientelor nu sunt la fel de recunoscătoare. Walter a primit ameninţări în trecut. „Uneori sună vreun văr sau vreun frate furios şi cere explicaţii. Ne punem şi pe noi înşine în pericol.”

 

Presiunea e uriaşă şi pentru medici, şi pentru paciente. „Femeile comunică cu noi de pe telefoane secrete”, povesteşte Walter. „O iau pe ocolite ca să ajungă la noi.” Potrivit unui studiu al Societăţii olandeze de obstetrică şi ginecologie cu privire la femeile care recurg la himenoplastie, 12% dintre respondente au spus că se tem să nu fie ucise pentru a spăla ruşinea familiei, iar 6% au încercat să se sinucidă fiindcă nu mai erau virgine. E important de menţionat ca una din trei femei nu-şi pierduse virginitatea consensual, ci în urma unui viol sau sub ameninţări.

 

Cercetătorii au urmărit cazurile a 82 de femei de-a lungul etapei de consiliere dinaintea operaţiei de reconstrucţie a himenului la două clinici din Amsterdam. Scopul cercetării era elaborarea unui ghid de bune practici pentru medicii care fac astfel de operaţii. Pacientele trebuie să aibă acum patru întâlniri cu medicul înainte de a se opera, după ce studiul a relevat că mai mult de jumătate dintre paciente nu ştiau nimic despre aparatul reproducător feminin şi aveau noţiuni false despre himen, inclusiv ideea larg răspândită că ar fi o membrană care acoperă deschiderea vaginului în întregime. Majoritatea se temeau şi că un bărbat şi-ar putea da seama în timpul actului sexual dacă partenera e virgină sau nu.

 

Medicii au înţeles că aceste femei aveau nevoie de ajutor, dar au găsit şi alte soluţii, în afara procedurii medicale. În cadrul studiului, femeilor li s-au oferit şi alte opţiuni, printre care exerciţii de contractare a muşchilor pelvieni pentru a da impresia unui vagin strâmt. Li s-a oferit şi o fiolă cu sânge pe care să-l toarne pe cearşaf. Alte opţiuni au fost provocarea sângerării prin renunţarea la pilule contraceptive sau chiar introducerea unui recipient cu vopsea roşie în vagin înaintea actului sexual.
Dar alternativele astea astea nu funcţionează întotdeauna, spune Walter. Unele femei sunt ameninţate cu teste de virginitate făcute de un medic sau un membru al familiei în ţara de origine, în timp ce alte familii pretind un „atestat de virginitate”.

 

„M-am pomenit odată cu un întreg alai de nuntaşi la spital, noaptea, care mi-au cerut să confirm, în urma examinării, că mireasa era virgină”, îşi aminteşte dr. Michael P. Lux, medic la spitalul pentru femei din Erlangen, Germania. „Am poftit-o pe femeie în cabinet, pe rude le-am trimis afară, şi am stat de vorbă cu ea. După cinci minute, am declarat-o virgină.” Faptul că un medic nu poate stabili cu certitudine dacă o femeie e virgină sau nu era irelevant în situaţia dată. În momentul acela, spune Lux, treaba lui ca medic era s-o protejeze pe femeie.

 

Din păcate, spune Walter, medicii care fac astfel de operaţii au la rândul lor nevoie de protecţie. Nu ştie cât timp va continua să accepte paciente pentru himenoplastie. Cererea e uriaşă, la fel şi disperarea cu care vine la pachet. Forumurile medicale sunt pline de femei care au nevoie de ajutor, fie că e vorba de un chirurg discret sau de un atestat de virginitate cerut de socrii. Doctorii pot folosi aceste forumuri să ia legătura cu pacientele în condiţii de anonimitate. Una din pacientele lui Walter a ajuns la ea cu ajutorul unei asistente sociale din Somalia pe care o tratase tot Walter. Fusese victima mutilării genitale la ea în ţară şi voia să-şi facă operaţia de reconstrucţie. În ultimii ani a crescut numărul femeilor refugiate din Africa care cer această procedură medicală; Walter acceptă cazurile gratuit.

 

Dar nu toţi medicii sunt aşa. Pacientele trebuie să aibă grijă să nu încapă pe mâini greşite; organizaţia Pro Familia avertizează că clinicile private, în special, acceptă paciente ca să facă profit, operaţia costă mii de euro şi medicii nici nu încearcă să le covingă să nu se opereze. Orice procedură medicală are riscuri asociate, explică dr Lux. O operaţie de genul ăsta se poate lăsa cu ţesuturi cicatrizate, desensibilizarea zonei genitale şi chiar infecţie. Organele genitale conţin mai multe terminaţii nervoase decât orice altă parte a corpului. Mai mult, nu există proceduri standardizate pentru himenoplastie. Până acum, medicii au făcut această operaţie cum s-au priceput mai bine.

 

Lux spune că pacientele trebuie să se asigure că apelează la un medic sau chirurg estetician cu experienţă. Deoarece termenul de „chirurg estetician” nu este protejat în Germania, orice doctor îşi poate afişa titulatura asta pe uşa cabinetului, chiar dacă nu are experienţă în chirurgia estetică.

Cu toate acestea, în Olanda, ghidul de bune practici recomandă himenoplastia doar în ultimă instanţă. Cu ajutorul educaţiei, multe femei disperate pot fi convinse că au alternative. Până la urmă, nici prima soţie a Profetului Mahomed nu era virgină când s-au căsătorit, ci fusese deja măritată de două ori şi avea trei copii.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei