Fetiţă de 6 ani, somată să achite cheltuieli privind asigurarea de sănătate

default

Dimensiune font:

| 24-04-2018 05:00

* o mămică din Iaşi susţine că a primit acasă o somaţie de plată emisă de Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate, prin care fiica sa, în vârstă de doar 6 ani, este anunţată că trebuie să achite suma de 35 de lei, drept cheltuieli de spitalizare în perioada 2014 – 2015 * şeful CJAS Iaşi spune că instituţia a procedat corect * Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi va demara o anchetă internă în acest caz * managerul spitalului susţine că femeia s-a prezentat în ambulatoriu cu un bilet de trimitere în vederea efectuării unei investigaţii, deşi în acel moment fata era internată în spital

 

Mirela S. a postat recent pe o reţea de socializare un apel prin care le cere ieşenilor o soluţie la problema cu care se confruntă. Femeia a precizat că a primit acasă o somaţie de plată de la CJAS Iaşi, emisă pe numele fetiţei sale, în vârstă de 6 ani.

Potrivit ieşencei, fetiţa este somată de Casa de Asigurări de Sănătate (CJAS) să achite suma de 35 de lei, drept cheltuieli de spitalizare pentru perioada 2014-2015, în care minora ar fi fost internată în spital, după o fractură de femur. În caz de neachitare a sumei respective în termen de 15 zile, micuţa ar trebui să suporte cheltuieli de judecată, precum şi pe cele de executare silită.

Femeia a adăugat că nu ştia nimic despre vreo datorie la CJAS Iaşi şi că nu are nimic împotrivă să achite suma cerută, dar că nu înţelege de ce nu a fost înştiinţată ea, în calitate de părinte, despre această situaţie, ci fiica ei în vârstă de 6 ani, care abia învaţă să citească şi să scrie. „Este normal ca un copil de 6 ani să primească o somaţie de plată?! Fata a fost internată în perioada 8-12 iunie 2014 cu o fractură de femur, iar CJAS a constatat că declaraţia dată pe propria răspundere este contrară celor constatate. În perioada respectivă, fata avea 4 ani, deci e normal ca ea să primească o asemenea somaţie?! Ce ar trebui să fac?”, a menţionat femeia.

Nu avem cum să trimitem somaţiile decât pe numele asiguratului”

Femeia este nemulţumită şi a mers la CJAS Iaşi, pentru a solicita explicaţii de la autorităţi. Contactat telefonic, şeful CJAS Iaşi, Radu Ţibichi, a susţinut că, în acest caz, instituţia pe care o conduce nu a greşit cu nimic. „Am verificat cazul, este vorba despre o minoră internată în spital, într-adevăr, în 2014. În timpul internării fetei, mama, în calitate de reprezentant legal, a mers cu copilul pentru a face nişte investigaţii în cadrul laboratorului din ambulatoriul unităţii medicale. Acolo, aceasta a semnat o declaraţie pe propria răspundere în care susţinea că minora nu ar fi fost internată în acel moment în spital, lucru neadevărat. Noi nu avem cum să decontăm de două ori aceleaşi servicii. Doamna în cauză este în culpă şi trebuie să îşi asume acest lucru. Ea ar fi trebuit să vină din start la noi şi să ne întrebe în primul rând despre ce este vorba”, a declarat ieri Radu Ţibichi.

Potrivit acestuia, CJAS nu are cum să emită somaţii de plată decât în funcţie de codul numeric personal (CNP) al asiguratului şi, astfel, instituţia nu putea trimite o somaţie părinţilor pacientei minore. „Mama respectivă a venit astăzi la noi şi i-am explicat că noi trimitem mii de somaţii doar pe baza CNP. Nu avem informaţii despre tutore sau reprezentantul legal al minorei. Aşa că trimitem direct pe informaţiile asiguratului, fie el şi minor. În unele cazuri, chiar dacă am avea informaţiile, nu avem cum să trimitem părinţilor somaţiile de plată, deoarece numele nu coincid. După cum spuneam, mama a semnat un document şi şi-a asumat ce scria acolo, chiar dacă, probabil, nu a citit ce urma să semneze şi nu a ştiut”, a încheiat şeful CJAS Iaşi.

Anchetă la Spitalul de Pediatrie

Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi va demara o anchetă internă în acest caz. Radu Terinte, managerul spitalului, susţine că femeia s-a prezentat în ambulatoriu cu un bilet de trimitere în vederea efectuării unei investigaţii, deşi în acel moment fata era internată în spital. „Este vorba de un fost pacient internat în 2015 la Clinica de Ortopedie. În perioada cât a fost spitalizat, mama s-a prezentat în ambulatoriu cu un bilet de trimitere în vederea efectuării unei investigaţii pentru copil, ocazie cu care a dat declaraţie pe proprie răspundere, sub semnătură, că în acel moment copilul nu era în spital. Ceea ce era fals, pentru că în acel moment copilul era pacientul nostru. Ulterior, când CJAS a făcut verificări, au apărut servicii medicale diferite suprapuse. Evident că se impută. În această situaţie avea în scripte doar pacientul. De aceea s-au făcut adresele pe numele lui. Asta nu înseamnă că acel copil trebuie să achite 35 de lei. E vorba de părinţi. CJAS nu are adresa părinţilor. Este un bilet de trimitere şi un formular semnat de mamă în ambulatoriu. Acest document cu semnătura mamei este la CJAS. Nu avea cum să semneze fără să fie prezentă. Probabil că a uitat. Nu avea ce să caute în ambulatoriu cât era internată la Ortopedie. Am rugat colegii să verifice în arhivă. Din punctul nostru de vedere este o suprapunere de servicii medicale”, a precizat Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi. Ciprian NEDELCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei