SUSANU CLINIC-Rinoplastia …de la chirurgia reconstructivă la chirurgia estetică a nasului

 Rinoplastia

…de la chirurgia reconstructivă la chirurgia estetică a nasului

Practicată în India din cele mai vechi timpuri, fiind una din cele mai vechi preocupări ale chirurgiei plastice, chirurgia reconstructivă a nasului va fi întotdeauna o problemă de mare actualitate. Nasul reprezintă segmentul central al feţei, care stabileşte echilibrul între toate celelalte elemente faciale. Deşi am fi tentaţi să credem că ochii sau buzele sunt primele detalii care ne atrag atenţia când privim chipul unui om, nasul este totuşi cel care fie conştient, fie inconştient, este primul element facial care se remarcă, datorită poziţiei sale centrale precum şi poziţionării sale mai anterioare decât oricare altă structură a feţei. Poate şi din această cauză aspectul nasului este cel mai studiat detaliu facial de către fiecare dintre noi, deficienţele sale estetice fiind cel mai adesea descoperite şi reclamate de către pacienţii care se adresează chirurgiei plastice. De cele mai multe ori aspectul inestetic al nasului este de fapt o tulburare de formare a acestuia – fie este vorba despre un exces de angulare între zona osoasă şi cea cartilaginoasă a dorsumului nazal, formând aşa-numita „cocoaşă” sau hamp, fie este vorba despre tulburări de formare a lobulului nazal. Acesta poate avea narinele prea depărtate la bază sau la vârf, printr-o întârziere de coalescenţă, fie poate prezenta o subluxaţie inferioară faţă de septul nazal, printr-un defect de formare a ligamentelor de legătură între diversele structuri ale nasului. Uneori anomaliile dorsumului nazal şi a vârfului nasului pot fi însoţite de o poziţionare incorectă a septumului nazal, formând ceea ce este cunoscut sub numele de deviaţie de sept, însoţită sau nu de hipertrofia cornetelor nazale (rinita hipertrofică). Există situaţii când aspectul inestetic al nasului este consecinţa unor traumatisme vindecate / tratate deficitar.

Un lucru foarte important de menţionat în chirurgia nasului este acela că aspectul nasului nu se evaluează niciodată de sine stătător, ci el trebuie analizat împreună cu celelalte elemente ale feţei. Nu de puţine ori vom constata că nu piramida nazală are un format defectuos, ci este vorba fie de o mandibulă prea mică, fie de o tulburare de formare a obrajilor (hipoplazie paranasomalară). Corectarea acestora va permite armonizarea aspectului feţei ca un întreg, eventual cu minime corecţii ale piramidei nazale.

În principal, chirurgia nasului (cunoscută generic sub denumirea de rinoplastie) poate realiza modificarea mărimii nasului în corelaţie cu armonia facială prin corectarea lăţimii nasului sau a narinelor, a hampului dorsumului nazal. Se poate ameliora aspectul vârfului nasului când acesta are un aspect globulos, luxat inferior, cu aripile nazale prea depărtate, sau prea largi, rotate anormal sau asimetrice etc.

Procedura se realizează în general în condiţii de anestezie generală, la care se adăugă injectarea locală a unor substanţe anestezice şi vasoconstrictoare care să limiteze sângerarea intra şi postoperatorie, precum şi confortul pacientului postoperator.

Operaţia presupune realizarea unor incizii (tăieturi) în interiorul narinelor, prelungite în unele situaţii (discutate în prealabil cu pacientul) şi la baza columelei. Chirurgia modernă a nasului presupune evidenţierea fiecărei structuri în parte din arhitectura piramidei nazale, atât structuri cartilaginoase cât şi osoase. Fiecare dintre cartilajele alare, cartilajele laterale superioare, sept cartilaginos, oase proprii ale nasului, sept osos se evidenţiază separat, pentru a putea aprecia cu rigurozitate viciile de dimensiune şi poziţionare ale fiecăreia în parte. Aceasta este cunoscută în chirurgia modernă a nasului drept rinoplastia pe componente. După expunerea elementelor anatomice vizate se realizează redimensionarea şi/sau repoziţionarea acestora. Cartilajele laterale superioare se vor sutura ferm pe linia mediană după corectarea viciului de unire cu oasele proprii ale nasului (corectarea hampului dorsal prin rezecţie directă). Oasele proprii ale nasului se vor fixa în poziţia dorită după osteotomie (tăierea osului nazal lateral la nivelul unirii acestuia cu maxilarul, pentru a putea fi mobilizat). Corecţia viciilor de poziţionare ale septului reprezintă un timp operator absolut obligatoriu, permiţând simetrizarea foselor nazale). Cartilajele alare se dimensionează şi se suturează în poziţia dorită, pentru a conferi vârfului nasului (lobulului nazal) forma şi dimensiunea cea mai potrivită în funcţie de dorinţa pacientului şi raportul cu celelalte structuri ale feţei. Ulterior se suturează plăgile, se realizează contenţia internă şi externă a nasului (intern prin introducerea unor meşe, iar extern prin aplicarea unei atele gipsate sau de răşină).

Urmează o perioadă de recuperare care practic se întinde pe un an de zile. După primele 12 ore se produce un edem (umflare) al nasului şi al segmentului central al feţei. Meşele din interiorul nasului se vor scoate după 3 zile, iar atela externă se va purta timp de 7 zile. Echimozele (vânătăile) care însoţesc cel mai frecvent rinoplastia dispar după 14-17 zile, maxim 21 de zile. Nasul şi centrul feţei se dezumflă progresiv, mai accelerat în prima lună, şi gradual până la două luni de la intervenţie. Se consideră că aspectul final al reconstrucţiei nasului poate fi apreciat la un an de la intervenţie. Activităţile zilnice normale se pot relua după 5-7 zile, activităţile fizice după 14 zile.

Riscurile procedurii sunt: riscuri legate de tipul de anestezie, formarea de hematoame, infecţii, tulburări de sensibilitate la nivelul pielii, neregularităţi, tulburări de pigmentare, sensibilitate crescută a pielii, diminuarea mirosului, perforaţii ale septului nazal, persistenţa edemului la nivelul nasului, formare de cicatrici inestetice. Toate acestea pot fi prevenite atât printr-o tehnică chirurgicală corectă, cât şi prin respectarea strictă a recomandărilor făcute de medicul plastician şi de către medicul anestezist.

Deşi rezultatele intervenţiei sunt în general definitive, totuşi, cu trecerea anilor cartilajele nazale cunosc un proces continuu de remodelare.