INCHIDE
Dinamo - Steaua, atracţia finalului de sezon
Două au rămas mizele importante ale finalului unui campionat parcă mai slab ca în alţi ani. Una este lupta pentru ocuparea locului 2, care însă nu mai duce ca în sezoanele trecute în preliminariile Ligii Campionilor, ci doar în Europa League, şi o alta chiar şi simpla participare în ultima întrecere amintită. Asta pentru că aici se poate ajunge şi din Cupa României, unde Petrolul este practic în finală, unde va avea ca adversară fie pe Astra, fie pe CFR Cluj. Am amintit asta pentru că Petrolul şi Astra se află în luptă şi pentru un loc pe podium în campionat, dar nu este exclus chiar ca echipa campioană en-titre să încerce să-şi salveze un sezon compromis încă de la jumătatea toamnei prin încercarea de a-şi adjudeca al doilea trofeu pus la bătaie pe plan intern.
În privinţa disputei duse în campionat pentru o calificare europeană, trebuie spus că în afara lui Dinamo toate celelalte pretendente pornesc cu prima şansă, fie că evoluează pe teren propriu, fie în deplasare. Iar dacă Petrolul şi Pandurii este greu să treacă prin emoţii pe terenurile unor grupări ce au probleme serioase la retrogradare, Rapidul aşteaptă cu inima strânsă decizia Comisiei de Apel privitoare la primirea licenţei, în cazul unui verdict nefavorabil ameninţând să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Resemnată la un moment dat cu gândul că va rata viitoarea ediţie a cupelor europene, Dinamo a reintrat în cursa pentru un loc de Europa League, iar şansele ar fi rămas chiar bune dacă ar fi evitat sincopa cu Ceahlăul. Orice ar fi, partidele dintre Dinamo şi Steaua au prezentat dintotdeauna un interes mare pentru jucătorii care aspiră să evolueze din campionatul viitor în străinătate, mai ales după ce în ţară lucrurile au fost tranşate cam de multişor în privinţa stabilirii câştigătoarei titlului.
Liviu Suceveanu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
Plăcuta surpriză a Elisabetei Corduneanu la ,,Europene”
Elisabeta Corduneanu s-a calificat în finala europeană la panglică
Antrenamente pentru începători: sfaturi pentru antrenamente full body
UAIC a organizat Campionatul Național Universitar de Taekwondo WT
Ce așteptăm de la CSM Iași 2020, în Liga Florilor
Trei medalii pentru ieșence, la europenele de canotaj!
ACSM Politehnica a ratat din nou intrarea în Top 20 Academii
Fotbalul ieșean încă își caută direcția și consistența
În 2026, euro ar putea avea o medie anuală de 5,18 lei
Comisia Natională de Prognoză a prezentat prognoza de primăvară a ...
Alegerea care schimba doua ore din ziua ta, in fiecare zi
Alegerea care schimba doua ore din ziua ta, in fiecare zi
Cand te g ...
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la cl ...
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
...
Ce trebuie să ștergi dintr-un smartwatch înainte de amanetare (date, conturi, carduri)
Ce trebuie să stergi dintr-un smartwatch inainte de amanetare (date, ...
14 persoane reținute în dosarul furtului de motorină de la CTP!
* În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit sume importa ...
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
* Primăria Iasi este chemată să revină cu documentatia tehnică re ...
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Profesorii din Iasi care vor intra in comisiile de Evaluare Natională ...
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Muzeul Stii ...
Iașul pensionarilor se prăbușește
* Iasul a căzut pe locul 21 in topul national, sub judete incomparabi ...
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Al ...
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
Musacaua de dovlecei este una dintre acele mancăruri care se potrives ...
Economia de sufragerie a Iașului
Iasul nu se miscă doar prin marile firme, universităti, malluri, spi ...
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
De la haine, telefoane si mobilă pană la jucării, electrocasnice, c ...
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
* tinerii pot primi pană la 27.000 de lei ca să nu mai plece la munc ...
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
* desi procentul profesorilor chemati inapoi la catedră este sub medi ...
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Un tramvai se transformă, pentru o zi, in punct mobil de solidaritate ...
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Pentru tinerii scenaristi, creatori de povesti sau pasionati de film, ...
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Pentru multi studenti, examenul final inseamnă o lucrare scrisă, o p ...
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Medicina traditională chineză intră, din nou, in atentia mediului a ...
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Primăria preia Academia Poli Iași și își înscrie echipă în Liga 4!
Autoritățile Iașului au declarat război samsarilor din piețe
45 de copii au devenit autori într-o carte cu superputeri
GALERIE FOTO -- Hram de Rusalii la Frenciugi. Copiii au primit parc de joacă lângă biserică
Bahluiul, noua axă de dezvoltare a Iașului: autoritățile extind consultarea publică
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Iașul îi aduce omagiu lui Eugen Doga, la un an de la Marea Plecare
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
5 pași ca să-ți liniștești copilul interior
CNAS schimbă regulile pentru medicamente și tratamente
Iașul se pregătește pentru primul transplant de cord din istorie!
Cutremur în lumea ortodoxă românească!
Iașul, în centrul atenției mondiale după câștigarea prestigiosului „Măr de Aur”
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Smiley și Feli cântă la Iași pentru copiii vulnerabili
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
AUTO
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom