INCHIDE
La mâna destinului
Cu şanse infime să se mai salveze sportiv de la retrogradare, Sorin Cârţu este conştient că şansele echipei din Copou depind acum şi de deznodământul confruntărilor Concordia Chiajna - Pandurii şi de Rapid - Ceahlăul, cel din Giuleşti fiind din ultima etapă. Dar asta numai dacă CSMS se va impune luni seară, la Piatra Neamţ, şi ea aflată într-o situaţie disperată şi care are doar varianta victoriei pentru a nu ajunge să depindă exclusiv de partidele ultimei runde. „Realist vorbind, când am venit în Copou am crezut cu adevărat în posibilitatea salvării, dar între timp am ajuns la mâna destinului, depinzând şi de alţii, nu doar de noi. Ceea ce nu era deloc de dorit”, a declarat ieri antrenorul principal al formaţiei ieşene.
Încercând să găsească încă variante de ieşire din impas, antrenorul oltean a constatat o lipsă evidentă de constanţă în evoluţiile celor mai mulţi dintre fotbaliştii CSMS. Iar dacă în deplasare cei din Copou au mai mişcat cât de cât (1-1 la Chiajna şi 2-0 pe terenul Universităţii Cluj), pe teren propriu ieşenii au jucat de-a dreptul dezastruos (1-2 cu FC Braşov şi 0-2 cu Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş), iar o posibilă explicaţie a lui Sorin Cârţu pentru prestaţiile jalnice de pe „Emil Alexandrescu” este lipsa de valoare a lotului, dar şi atmosfera din tribune, care îi apostrofează prea mult pe jucători. „Echipa ieşeană este structurată de aşa manieră încât să se poată exprima mai bine în deplasare, unde poate exploata spaţiile mai largi ale gazdelor, obligate oarecum să atace mai mult în dorinţa de a lua toate cele trei puncte. Iar această atitudine de a-ţi amenda proprii fotbalişti din chiar primele minute de joc m-a surprins neplăcut şi pe mine”, a completat şeful băncii CSMS.
Balan, năşit de Straton şi Onofraş
Liviu Suceveanu
„Nici nu vreau să mă gândesc unde am fi fost acum în clasament dacă am fi luat măcar câte un punct în cele trei partide disputate în Copou de când am venit eu la echipă. Nu socotesc, deoarece părerea de rău devine şi mai mare”
Sorin Cârţu,
antrenor CSMS Iaşi
antrenor CSMS Iaşi
„Nu vreau să fiu acuzat de ceva, dar nu înţeleg cum poţi să-ţi programezi nunta în timpul campionatului. Îmi pare rău pentru cei implicaţi în acest eveniment, dar nu ar fi corect să joace faţă de ceilalţi componenţi ai lotului, care muncesc cot la cot alături de mine”
Sorin Cârţu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
Plăcuta surpriză a Elisabetei Corduneanu la ,,Europene”
Elisabeta Corduneanu s-a calificat în finala europeană la panglică
Antrenamente pentru începători: sfaturi pentru antrenamente full body
UAIC a organizat Campionatul Național Universitar de Taekwondo WT
Ce așteptăm de la CSM Iași 2020, în Liga Florilor
Trei medalii pentru ieșence, la europenele de canotaj!
ACSM Politehnica a ratat din nou intrarea în Top 20 Academii
Fotbalul ieșean încă își caută direcția și consistența
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la cl ...
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
...
Ce trebuie să ștergi dintr-un smartwatch înainte de amanetare (date, conturi, carduri)
Ce trebuie să stergi dintr-un smartwatch inainte de amanetare (date, ...
14 persoane reținute în dosarul furtului de motorină de la CTP!
* În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit sume importa ...
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
* Primăria Iasi este chemată să revină cu documentatia tehnică re ...
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Profesorii din Iasi care vor intra in comisiile de Evaluare Natională ...
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Muzeul Stii ...
Iașul pensionarilor se prăbușește
* Iasul a căzut pe locul 21 in topul national, sub judete incomparabi ...
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Al ...
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
Musacaua de dovlecei este una dintre acele mancăruri care se potrives ...
Economia de sufragerie a Iașului
Iasul nu se miscă doar prin marile firme, universităti, malluri, spi ...
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
De la haine, telefoane si mobilă pană la jucării, electrocasnice, c ...
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
* tinerii pot primi pană la 27.000 de lei ca să nu mai plece la munc ...
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
* desi procentul profesorilor chemati inapoi la catedră este sub medi ...
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Un tramvai se transformă, pentru o zi, in punct mobil de solidaritate ...
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Pentru tinerii scenaristi, creatori de povesti sau pasionati de film, ...
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Pentru multi studenti, examenul final inseamnă o lucrare scrisă, o p ...
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Medicina traditională chineză intră, din nou, in atentia mediului a ...
Soluție de compromis pentru bustul lui Goga
Bustul lui Goga ar mai putea fi expus doar intr-un muzeu!
* Institu ...
UE le dă 75.000 de euro ieșencelor cu idei în tehnologie
Femeile din Iasi care au fondat sau vor să dezvolte afaceri inovatoar ...
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Primăria preia Academia Poli Iași și își înscrie echipă în Liga 4!
Autoritățile Iașului au declarat război samsarilor din piețe
45 de copii au devenit autori într-o carte cu superputeri
GALERIE FOTO -- Hram de Rusalii la Frenciugi. Copiii au primit parc de joacă lângă biserică
Bahluiul, noua axă de dezvoltare a Iașului: autoritățile extind consultarea publică
Iașul îi aduce omagiu lui Eugen Doga, la un an de la Marea Plecare
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
5 pași ca să-ți liniștești copilul interior
Iașul se pregătește pentru primul transplant de cord din istorie!
CNAS schimbă regulile pentru medicamente și tratamente
Invazia șacalilor în Moldova. Fenomenul scapă de sub control!
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Smiley și Feli cântă la Iași pentru copiii vulnerabili
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
AUTO
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom