UPDATE Recital Andreea Verdeş
Dimensiune font:
UPDATE: În aceste zile, cele două ieşence se pregătesc sub supravegherea antrenorilor Cătălina şi Constantin Radu pentru participarea la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Guadalajara (Spania), competiţie care va avea loc între 1 şi 3 iunie. „Cupa Irina Deleanu a însemnat un examen serios înaintea Europenelor, unde vor veni cele mai bune competitoare de pe continent. Avem gimnaste cu calităţi deosebite şi sperăm ca ele prindă aripi după ce au participat la mai multe întreceri din Cupa Mondială şi să atingă vârful de formă la întrecerea continentală. Adversarele vor fi, însă, foarte puternice, talentul acestora fiind dublat şi de condiţiile de pregătire pe care le au. Fetele noastre sunt talentate, muncesc mult, dar sala nu are înălţimea necesară, nu le putem oferi condiţii optime de refacere după efort, dar credem în puterea lor de mobilizare”, a declarat prof. Constantin Radu, antrenorul coordonator al secţiei.
Ieşeanca Andreea Verdeş, pregătită la CSS „Unirea” Iaşi de antrenorii Cătălina Radu şi Constantin Radu, a cucerit două medalii de argint şi două de bronz, iar Denisa Mailat una de bronz în finalele pe obiecte din cadrul Cupei „Irina Deleanu”, competiţie de gimnastică ritmică găzduită în Sala Polivalentă din Bucureşti.
Andreea a ocupat poziţia a doua în finala la minge, cu 17,500 puncte, fiind devansată de rusoaica Polina Honina, cu 18,800 puncte. Medalia de bronz i-a revenit celeilalte reprezentante a României, Denisa Mailat, cu 17,100 puncte.
În finala la măciuci, pe primul loc s-a clasat Polina Honina (Rusia), cu 19,100 puncte, urmată de Andreea Verdeş, cu 17,850 puncte, şi de Karina Kuzneţova (Rusia), cu 17,250 puncte.
Ieşeanca de la CSS „Unirea” a încheiat finala la cerc pe poziţia a treia a podiumului, cu 16,900 puncte. Ea a fost devansată de reprezentantele Rusiei, Karina Kuzneţova (18,700 puncte), şi Maria Pobeduşkina (18,400 puncte).
În finala la panglică, primele două locuri au revenit tot Rusiei, prin Polina Honina (17,850 puncte) şi Karina Kuzneţova (17,850 puncte), iar poziţia a treia Andreei Verdeş (16,550 puncte).
La individual compus, Denisa Mailat şi Andreea Verdeş au încheiat pe locurile 4, respectiv 5, cu 66,500 puncte, respectiv 66,200. Podiumul a fost ocupat de Karina Kuzneţova (74,700 puncte), Polina Honina (73,500 puncte) şi Maria Pobeduşkina (71,600 puncte).
Menţionăm că la această ediţie a Cupei „Irina Deleanu” nu a participat cea mai valoroasă sportivă a României la gimnastică ritmică, Ana Luiza Filiorianu, care este accidentată.
Iaşul a mai avut o reprezentantă care s-a numărat printre protagoniste, dar la junioare, Laura Aniţei urcând pe treapta a treia a podiumului la individual compus şi ocupând locurile 2 la panglică (15,500 puncte), 5 la măciuci (14,950) şi minge (15,550) şi 6 la cerc (14,650). I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau