INCHIDE

Burgundia, „tărâmul” muştarului

 
Istoria unui fost regat
Este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei, iar capitala regiunii este orașul Dijon. Numele pentru această regiune a fost dat de către un trib germanic ce a ocupat teritoriul după căderea Imperiului Roman. În secolul VI, Regatul Burgunzilor a fost cucerit de către franci și integrat în regatul lor. După destrămarea regatului francilor, au luat fiinţă Ducatul Burgundiei şi două regate Burgundia de Sus și Burgundia de Jos, în estul acestuia. În secolul XI, Ducatul a fost încorporat Regatului Franței, iar cele două regate Burgunde au fost alipite Sfântului Imperiu Roman. La apogeul dezvoltării sale, ducatul de Burgundia controla un imperiu ce se întindea din Elveţia până în Ţările de Jos. În 1477, Carol Temerarul, ultimul Duce de Burgundia, a fost ucis, iar ducatul a reintrat în componenţa Regatului Francez, cu toate că titlul de Duce de Burgundia a fost purtat de către Casa de Habsburg, ce controla Ţările de Jos, până în secolul XVIII.
Canalul Burgundiei uneşte râurile Yonne şi Saone, permiţând barjelor să navigheze din nord în sudul Franţei. Construcţia a început în 1765 și a fost terminată în 1832. În vârf se află un tunel de 3,333 kilometri lungime, în linie dreaptă. Canalul are 242 km lungime, cu un total de 109 ecluze și traversează două din cele patru departamente ale Burgundiei, Yonne şi Cote d’Or. Astăzi, canalul este folosit în principal pentru turism.
 
Dijon, oraşul unde a fost inventat muştarul
Este situat în estul Franţei, mai exact la aproximativ 300 kilometri sud de Paris. În acest oraş trăiesc în jur de 150.000 de locuitori, iar zona este cunoscută pentru producţia de muştar. Cu o lungă şi interesantă istorie, fiind în trecut capitala Ducilor Burgunzi, oraşul păstrează din acele vremuri de glorie numeroase monumente istorice, muzee, clădiri. În acest oraş s-a născut şi Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn care a devenit mai târziu simbolul Franţei. Oraşul este interesant prin arhitectura sa, în special prin casele din lemn care sunt monumente protejate. Lista obiectivelor turistice este lungă, în schimb.
Palatul Ducilor Burgundiei este o construcţie extraordinară, perfect păstrată în maniera arhitecturală a secolelor trecute. Ridicat pe amplasamentul unde odinioară se înălţa o fortăreaţă romană, aflată în centrul oraşului, Palatul ducal al Burgundiei a fost supus de-a lungul existenţei sale mai multor faze de construcţie. Edificiul a suferit mai multe modificări de când primul duce de Valois, cunoscut drept Filip cel Bun, a demarat lucrările de construcţie, în anul 1366. Iar palatul ducal al Burgundiei a devenit cunoscut tocmai acestui duce care, pentru 100.000 de monede de aur, a predat-o pe Ioana d’Arc englezilor. Acesta a construit un palat ce semăna, mai degrabă, cu un complex, decât cu o clădire care ar putea funcţiona ca o reşedinţă. Mai apoi, palatul avea să fie extins de ducii care i-au urmat lui Filip cel Bun. Complexul a fost reorganizat în jurul unei singure clădiri, fiind, de asemenea, reconstruit în stilul neoclasic. În prezent, impresionanta clădire adăposteşte Muzeul de Arte Frumoase al oraşului Dijon, vizitatorii putând admira aici o colecţie de pictură franceză şi flamandă, toate capodopere strânse de duci. Ceea ce impresionează sunt mormintele conducătorilor burgunzi, aflate în Sala Gărzilor, o încăpere opulentă, ce arată bogăţia oraşului şi a liderilor care s-au aflat în fruntea Burgundiei de-a lungul anilor în care a fost independentă.
Biserica Notre-Dame datează din secolul XIII şi este cel mai reuşit exemplu de arhitectură gotică din regiune. În interior se găseşte şi celebra statuie „Notre-Dame de Bon-Espoir”, cunoscută şi ca „Fecioara neagră”. Exteriorul este bogat în decoraţiuni şi sculpturi.
Muzeul de Istorie a Arhitecturii este unul dintre puţinele muzee dedicate acestui subiect. Aici pot fi admirate numeroase proiecte şi machete, unele datând de secole sau puteţi afla mai multe despre evoluţia arhitecturii în regiune.
Catedrala St. Benigne este un lăcaş de cult impresionant ca dimensiuni şi arhitectură. Construit în secolele XIII – XIV, adăposteşte în interior mormântul Sf. Benigne, cel care a creştinat Burgundia.
Muzeul muştarului - Muştarul de Dijon a fost inventat aici, fiind fabricat pentru prima oară din must în loc de oţet. Aici puteţi descoperi istoria muştarului, dar şi documente cu informaţii despre acesta. De asemenea, sunt prezentate şi tehnici folosite pentru a prepara condimentul, atât de la începutul industriei, cât şi din timpurile moderne. O colecţie importantă de tipuri de muştar se găseşte şi ea în casa dedicată condimentului.
Carrieres Bacquin Park e un frumos parc care se află în inima oraşului. Acest parc este o oază de calm, cu arbori maturi şi flori intercalate cu arbuşti şi apă. Pe tot parcursul anului, zona atrage mulţi vizitatori.
 
Vinul de Burgundia, cel mai cunoscut produs al regiunii
Cele mai bune vinuri provin din regiunea Cote d’Or, deşi şi regiunile Beaujolais, Chablis, Cote Chalonnaise şi Macon fac parte din regiunea viticolă a Burgundiei. Aceasta regiune estică din centrul Franţei oferă peisaje naturale incredibil de frumoase asupra podgoriilor, dealurilor, văilor fluviale şi palatelor medievale care merită să fie exploatate. Burgundia este printre cele mai cunoscute regiuni viticole din lume. Termenii „white burgundy” şi „red burgundy” sunt adesea folosiţi pentru a descrie un vin de calitate ca vinurile Burgundia, incomparabile ca gust şi miros cu orice alt tip de vin la nivel mondial. Admiratorii numesc elixirul produs acolo „Monseigneur le Vin de Bourgogne”.

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!