Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamţ
Încă din secolul al XV-lea, pe lângă Mănăstirea Neamţului exista o şcoală, dar despre învăţământ „sistematic”, cu personal didactic, se poate vorbi abia în secolul al XIX-lea.
Începând cu anul 1821 s-a vorbit despre existenţa unei şcoli, mai întâi a lui Ilarie, iar în anul 1834 a lui Neonil. Cu toate acestea, o şcoală propriu- zisă a luat fiinţă în anul 1843, „şcoala duhovnicească” a stareţului Neonil, care a funcţionat până în anul 1848, când şi-a întrerupt activitatea din cauza evenimentelor care au avut loc în acel an. Şcoala a funcţionat cu trei clase şi trei profesori, iar ca materii erau: ştiinţele religioase şi limba elină, regulile liturgice şi muzica psaltică. La această şcoală studiau 60 de elevi. În anul 1855, pe data de 2 martie, Alexandru Ghica a semnat pentru deschiderea seminarului de la Mănăstirea Neamţ. Seminarul cuprindea trei cicluri: normal, gimnazial şi teologic – corespunzătoare ciclurilor de învăţământ: primar, secundar şi universitar.
Pentru ca şcoala să meargă cât mai bine şi să vină elevii să înveţe aici, Epitropia seminarului a hotărât să înfiinţeze un internat, iar elevii cei mai buni să aibă dreptul să plece să înveţe la Universităţile din străinătate. Pentru studiul ştiinţelor naturale şi al agriculturii, s-a amenajat o grădină botanică şi de pomologie precum şi o fermă model.
Cei care trăiau le seminar, în vremea pregătirii Unirii, şi-au arătat şi ei sentimentele patriotice. Astfel, în anul 1856, elevii seminarului au ridicat în curtea şcolii o movilă mare şi au declarat-o „Movila Unirii”. În grădina şcolii şi pe coasta schitului Vovidenia se cânta în cor „Cântecul lui Cuza Vodă” compus de elevul Nicolae Costescu şi pus pe note de fratele Mihail Ardeleanu.
Dificultăţile financiare au dus la desfiinţarea seminarului în anul 1864 şi elevii au fost nevoiţi să plece la alte şcoli. În perioada 1864-1870, la Mănăstire a mai funcţionat o şcoală primară, cu patru clase, iar din anul 1870, doar vechea şcoală de chilie.
În clădirea fostului seminar a început să funcţioneze ospiciul din Mănăstirea Neamţ, care a fost recunoscut ca aşezământ oficial şi este pus sub supravegherea direcţiei sanitare. Aproximativ 40 de ani a funcţionat acest ospiciu pe unde au trecut mulţi pacienţi de boli nervoase.
După mari eforturi s-a obţinut aprobarea pentru un nou Seminar, în anul 1925. Acesta a funcţionat până în anul 1928 şi au studiat aici în această perioadă 101 elevi. În anul 1948, Mitropolia Moldovei şi Sucevei a decis să înfiinţeze două seminarii monahale: unul pentru monahi la Mănăstirea Neamţ şi unul pentru monahii la Mănăstirea Agapia.
În perioada 1952-1990, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ a fost singura şcoală teologică din Moldova. În prezent seminarul dispune de o bază materială bună, este dotat cu săli spaţioase, cu cabinete de specialitatea şi dispune de mijloace tehnice moderne.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 2820.
Sursa foto: www.semmnt.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Vacanța pe vas de croazieră: 5 motive să o alegi
Vacanța de Paște, mult-așteptată de românii cu dor-de-ducă! Pe unde și-au rezervat sejururi?
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
Atenționare de călătorie pentru șoferii care merg în Germania. Avertismentul Ministerului de Externe
Ce insule poți vizita în Grecia? Iată unde poți să-ți petreci concediul în 2026!