Acum 25 de ani s-a rescris istoria Germaniei. Ce s-a întâmplat atunci

default

Dimensiune font:

| 03-10-2015 15:06

Unificarea Germaniei divizate, la 3 octombrie 1990, constituie un moment cheie nu numai pentru istoria contemporană a Republicii Federale, ci și pentru istoria Europei, scrie Europa Liberă într-un material consacrat acestui subiect.
 

 Anul acesta, festivitățile centrale au loc în metropola landului Hessen, în orașul Frankfurt pe Main, în prezența reprezentanților guvernului federal și cei ai landurilor, a președintelui țării și a numeroși invitați din străinătate. În ziua de 3 octombrie, care este și Ziua națională a Germaniei, sunt prevăzute o serie de ceremonii și la Berlin, unde sunt așteptați peste 1 milion de persoane. În preajma aniversării, au fost publicate numeroase cărți, dedicate unificării, s-au organizat reuniuni științifice, expoziții și spectacole, după cum subliniază sursa citată. Ultimele zile ale Republicii Democrate Germane (RDG/DDR), precum s-a numit partea răsăriteană a țării, sunt documentate într-o expoziție intitulată 'Calea spre unitatea Germaniei'.

În expoziția pregătită de Fundația pentru reconsiderarea comunismului (Bundesstiftung Aufarbeitung) și de Ministerul federal de Externe se amintește de discuțiile care au divizat opoziția est-germană după primele alegeri libere din primăvara lui 1990, când perspectiva reunificării începea să preocupe opinia publică. O aripă a opoziției s-a pronunțat atunci pentru menținerea suveranității RDG-ului, o altă aripă era pentru crearea unei confederații și o a treia aripă pentru unificare. La început, Franța și Anglia urmăreau cu scepticism forțele pro-unificare (în frunte cu fostul cancelar vest-german Helmut Kohl, care deja în decembrie 1989 redactase un plan în 10 puncte care prevedea o reapropiere rapidă), Uniunea Sovietică și Statele Unite, în schimb, au semnalat că sunt pentru reîntregire.

Dieter Kastrop, unul din diplomații care au participat la negocierile cu puterile aliate, declara pentru Der Spiegel că, în URSS, forțele reticente au acceptat, în ultimă instanță, punctul de vedere al lui Gorbaciov care era în favoarea unificării. Primul pas concret care a premers unificarea politică propriu-zisă a fost unificarea monetară din data de 1 iulie 1990.

Uniunea monetară a însemnat nu numai introducerea monedei vest-germane în est, ci și începerea tranziției de la o economie planificată la economia socială de piață și introducerea sistemului social occidental. În urma celor 13 consultări între reprezentanții puterilor aliate cu cei din cele două Germanii s-a ajuns la celebrul acord '2+4', semnat la 12 septembrie la Moscova care, practic, a consfințit unificarea.

Parlamentul est-german se pronunțase deja la 23 august pentru integrarea RDG-ului într-un singur stat german, suveran, independent și liber, iar la 3 octombrie 1990 RDG-ul înceta să mai existe. Fostul cancelar Helmut Kohl a promis, înaintea unificării celor două Germanii, că regiunile estice se vor transforma în 'ținuturi înfloritoare'. De atunci au trecut 25 de ani. Condițiile generale din partea răsăriteană s-au apropiat în multe domenii de cele occidentale. Și totuși, și după un sfert de secol continuă să existe un decalaj est-vest, precum rezultă dintr-un studiu dat publicității de 'Berlin Institut', specializat pe cercetări demografice și dezvoltare. Autorii studiului consideră că o depășire totală a decalajelor actuale va fi imposibilă în următorii ani, mai scrie Europa Liberă în materialul său.

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei