ALEGERI FRANŢA. Marine Le Pen vs. Emmanuel Macron. Cine sunt cei doi candidaţi

default

Dimensiune font:

| 07-05-2017 11:34

Francezii cu drept de vot se vor prezenta la urne pe data de 7 mai 2017, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a desemna viitorul președinte al țării.
 

 Avocata și politiciana Marine Le Pen, pe numele său complet Marion Anne Perrine Le Pen, s-a născut la 5 august 1968, la Neuilly-sur-Seine. Este al treilea copil al fondatorului și președintelui istoric al formațiunii Frontul Național, Jean-Marie Le Pen.

Și-a luat licența în științe juridice la Universitatea Paris II, iar în 1992 a absolvit un program de studii avansate în drept penal. Și-a început cariera juridică la un tribunal de mare instanță din Paris, conform portalului gala.fr. În 1986, a fost aleasă consilier regional pentru zona de nord Pas-de-Calais, iar din 2004 a fost aleasă consilier regional pentru Ile-de-France. Din 2004, este membră a Parlamentului European. În 2006, se implică în proiectul de coordonare a campaniei electorale a tatălui său pentru alegerile prezidențiale.

Din ianuarie 2011, Marine Le Pen a ocupat funcția executivă de conducere a partidului Frontul Național, în urma câștigării alegerilor interne ale formațiunii.

La o zi după desfășurarea primului tur al alegerilor prezidențiale, Marine Le Pen a anunțat că se suspendă din funcția de președinte executiv al partidului. Președinte interimar al formațiunii a fost desemnat europarlamentarul și primarul comunei Hénin-Beaumont, departamentul Pais-de-Calais, Steeve Briois.

Le Pen a fost inclusă de revista Time, în 2011 și în 2015, în clasamentul celor mai influenți 100 de oameni la nivel mondial, potrivit versiunii electronice a revistei. În 2016, a fost desemnată de portalul Politico drept al doilea cel mai influent europarlamentar după președintele de atunci al Parlamentului European Martin Schulz, conform www.politico.eu.

Candidatul de centru Emmanuel Macron, din partea formațiunii ''En Marche!'', s-a născut la 21 decembrie 1977, la Amiens, în nordul Franței, într-o familie de medici. Pe numele său complet Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron este cel mai tânăr candidat la alegerile prezidențiale din Franța și este pentru prima dată implicat într-o campanie electorală.

Emmanuel Macron este licențiat în filosofie al Universității Paris Nanterre și are un masterat în afaceri publice la celebra instituție Sciences PO (Institut d'Etudes Politiques de Paris), iar în 2004 a absolvit Școala Națională de Administrație, conform France24.com și Agence France Presse. În 1999, a lucrat ca asistent pentru proiecte editoriale al filosofului francez Paul Ricoeur, potrivit ediției electronice a cotidianului Le Monde.

A fost membru al Partidului Socialist (2006-2009), iar din 2009 a fost independent.

A intrat în serviciul public în aprilie 2004, în cadrul serviciului de Inspecție a Finanțelor, iar în octombrie 2005 a devenit inspector în domeniul finanțelor. În anul 2008, părăsește serviciul public și este ofertat ca bancher, la doar 30 de ani, de banca Rotschild, în cadrul căreia are un parcurs fulminant, potrivit www.gala.fr.

În mai 2012, Emmanuel Macron acceptă propunerea lui Francois Hollande de a se alătura administrației de la Palatul Elysee, în calitate de secretar general adjunct al administrației prezidențiale. La 26 august 2014, este numit ministru al economiei, industriei și domeniului digital, în cadrul celui de-al doilea executiv condus de Manuel Valls.

Emmanuel Macron a înființat, la 6 aprilie 2016, mișcarea politică ''En Marche!''. La 30 august 2016, Macron își anunță demisia din funcția de ministru, iar câteva săptămâni mai târziu, la 16 noiembrie, își anunță candidatura la președinția Franței. Este căsătorit, din 2007, cu Brigitte Trogneux.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei