ALEGERI în SUA. Hillary Clinton, înfrângere usturătoare, în statul New Hampshire
Dimensiune font:
Republicanul Donald Trump și democratul Bernie Sanders au câștigat alegerile preliminare din statul american New Hampshire, Hillary Clinton înregistrând o primă înfrangere usturătoare.
La republicani, Donald Trump s-a impus clar cu 34 % din voturi în faţa celui de-al doilea clasat John Kasich, ce a obșinut 16%. La democraţi a fost vorba practic de o luptă în doi. Potrivit rezultatelor preliminare difuzate de CNN, Bernie Sanders a obţinut o victorie indiscutabilă cu 59 la sută din preferinţele alegătorilor. Hillary Clinton a trebuit să se mulţumească cu doar 39 la sută din voturi, deși aceasta a câștigat săptămâna trecută în Iowa la o mică diferență în fața lui Bernie Sanders.
Rezultatele din New Hampshire sunt foarte clare, dar nu pot fi considerate un indiciu pentru preferinţele generale ale electoratului american. New Hampshire este un stat mic în nord estul Americii, cu 1,4 milioane de locuitori.
Sondajele anticipau un rezultat nefavorabil pentru Hillary Clinton, dar ea a sperat ca va recupera cel puțin parțial diferența.
Donald Trump a obținut 35,1% din voturile republicanilor, potrivit rezultatelor parțiale, iar Guvernatorul republican moderat de Ohio, John Kasich, s-a clasatpe locul al doilea (15,9%), în timp ce senatorul de Florida, Marco Rubio, a coborat pe poziția a cincea, cu 11% din voturi, după fostul guvernator de Florida, Jeb Bush. I-a devansat ultraconservatorul senator de Texas Ted Cruz, cu 12% din voturi.
New Hampshire (1,3 milioane de locuitori) a fost al doilea stat american care a votat, la o săptămână după Iowa, în lungul proces, stat după stat, care va permite desemnarea în aceasta vară a celor doi candidați, democrat și republican, la Casa Albă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau