Ambasadorul palestinian la Bucureşti: Am asigurări că România nu va face paşi spre mutarea ambasadei din Israel

default

Dimensiune font:

| 20-09-2018 16:32

Ambasadorul palestinian la Bucureşti, Fuad Kokaly, a declarat, pentru RFI, că a primit asigurări că România nu va face paşi concreţi pentru mutarea ambasadei ţării noastre din Israel, diplomatul precizând că au fost discuţii în acest sens cu ministrul de Externe şi cu Preşedinţia.

 

 "Am discutat cu ministrul de Externe Meleşcanu şi cu Bogdan Aurescu, din partea preşedintelui şi amândoi ne-au dat asigurări că România îşi respectă în continuare angajamentele faţă de legea internaţională şi faţă de soluţia celor două state. Partea română ne-a asigurat de asemenea că dosarul Ierusalim este unul negociabil. Am convenit să lucrăm împreună şi să îmbunătăţin relaţiile bilaterale. Au fost întâlniri oficiale şi asta înseamnă ceva. Se adaugă acel comunicat dat de preşedintele Iohannis în urmă cu 3-4 luni. Pentru noi a fost clar în tot acest timp că şeful politicii externe, domnul Iohannis, va lua decizii numai în accord cu legislaţia internaţională. Am reevaluat poziţia României şi mesajele transmis de ministerul de externe şi Cotroceni. Apoi am decis să mă întorc, alături de Ahmed Majdalani, emisar trimis de preşedintele nostrum, pentru a-I încredinţa o scrisoare lui Klaus Iohannis. Din moment ce am fost asiguraţi că nu se schimbă nimic, am decis să continuăm parteneriatul", a afirmat ambasadorul palestinian la Bucureşti, Fuad Kokaly, într-un interviu acordat joi RFI.

Întrebat, la RFI, dacă va exista o concluzie că este oportună din perspectivă economică mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Israel, diplomatul palestian a răspuns: "Nu decid direct oamenii care lucrează la evaluare politica externă a României. Poate că vor recomanda mutarea ambasadei, dar asta nu înseamnă că că propunerea se va materializa automat. E dreptul lor să facă o analiză cu plusuri şi minisuri ale unei potenţiale mutări de ambasadă. Până atunci, am primit asigurări ferme de la domnul Meleşcanu şi de la Bogdan Aurescu şi pentru noi asta contează cu adevărat".

Chestionat, în interviul acordat RFI, dacă Autoritatea Palestiniană va susţine candidatura României ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate la ONU, Fuad Kokaly a replicat: "Da, cu siguranţă. Am promis că vom pleda pentru România la Liga Arabă şi Summitul Islamic şi că vom încerca să convingem statele arabe să sprijine România în acest demers. Am transmis ministerului de externe de la Bucureşi că preşedintele nostrum, Mahmud Abbas va discuta despre acest dosar cu omologul său turc, Recep Tayip Erdogan".


În luna mai, Guvernul a anunţat intenţia de a muta sediul ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, MAE elaborând un memorandum secret în acest sens. Ulterior, printre motivele pentru care şeful statului i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă este şi acest plan al Executivului în legătură cu ambasada României în Israel.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, pe 28 august, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că poziţia României în privinţa statutului Ierusalim nu s-a schimbat, deşi Guvernul a anunţat în luna mai intenţia de a muta sediul ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că a primit ultimul aviz de la ultimul minister în urmă cu două zile şi că analizează avantajele şi dezavantajele mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, iar săptămâna viitoare urmează să se prezinte o decizie.

„Am primit şi ultimul aviz. O să prezentăm în cursul săptămânii viitoare. Deocamdată suntem în etapa în care analizăm care sunt avantajele şi dezavantajele. Se vor prezenta reprezentanţilor politici şi sigur că atunci se va lua o decizie. Eu cred că într-o săptămână. Din câte ştiu ultimul minister care ne-a transmis observaţiile. S-a întâmplat deja acum două zile, deci nu e o problemă în timp foarte mare”, a afrimat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, la Romexpo.

Pe 6 august, ambasada Israelului la Bucureşti a confirmat, pentru agenţia MEDIAFAX, şedinţa comună a guvernelor României şi Israelului, aceasta urmând să aibă loc la începutul lunii noiembrie, delegaţia miniştrilor fiind condusă de premierul Benjamin Netanyahu.

"Ambasada Statului Israel confirmă că şedinţa comuna dintre cele două guverne va avea loc la începutul lunii noiembrie. Din delegaţie urmează să facă parte miniştrii cabinetului Netanyahu, având în vedere că este vorba de o şedinta G2G. Temele de discuţie abordate vor fi relaţiile bilaterale, relaţia cu Uniunea Europeană precum şi cooperarea româno-israeliană în numeroase domenii. În ceea ce priveşte mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta este un subiect deschis in continuare, la fel cum rămâne deschis şi în discutiile cu alte state", se arată în răspunsul Ambasadei Israelului, către MEDIAFAX.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei