ATENŢIE! Escrocii încearcă să profite de pe urma accidentului de la Ploieşti
Dimensiune font:
Escrocii încearcă să profite în urma accidentului de vineri dimineaţa, de pe centura Ploieştului, soldat cu 5 morţi şi 28 de răniţi, solicitând bani în numele victimelor.
Astfel, conform România TV, un bărbat, cetăţean român, dar care lucrează în Cehia, a declarat poliţiştilor că în această dimineaţă a fost apelat telefonic de un individ care s-a recomandat angajat al MAI şi care l-a anunţat că mama sa a fost implicată în accidentul de la Ploieşti.
Românului din Cehia i-a fost solicitată suma de 1000 de euro, bani necesari, chipurile, pentru o intervenţie chirugicală la coloană de care mama sa are nevoie pentru a scăpa cu viaţă. Bărbatul s-a dus la bancă, dar pe drum a fost însă inspirat şi şi-a sunat imediat tatăl de la care a aflat că totul este o farsă.
În alte cazuri, diverse persoane au fost sunate de către persoane care se recomandau drept voluntari care vor să ajute victimele accidentului prin diverse fundaţii cerând donaţii de la cei pe care îi apelau.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau