Avalanșă în Munții Retezat. Şapte turişti, surprinşi de valul de zăpadă. Doi copii au murit
Dimensiune font:
Şapte turiști au fost surprinși de o avalanșă, sâmbătă, în Munții Retezat, la o altitudine de peste 1.800 de metri. Doi copii și-au pierdut viața.
Salvamontiştii care au urcat pe munte, în Retezat, pentru a-i ajuta pe turiştii surprinşi de avalanşă, sâmbătă după-amiază, s-au întâlnit cu aceştia şi confirmă decesul a doi copii, de 12 şi 14 ani.
Salvatorii montani spun că şapte turişti au fost surprinşi de avalanşă, şi nu cinci, cum se crezuse iniţial, iar aceştia erau desprinşi dintr-un grup mai mare de 50 de persoane.
În prezent, toţi turiştii sunt în drum spre Cabana Genţiana. Ulterior, echipele de intervenţie vor merge până la locul avalanşei pentru a recupera cele două trupuri, operaţiunea fiind de durată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Operațiunea de recuperare a trupurilor neînsuflețite va fi una dificilă, întrucât aducerea lor jos se va face terestru, având în vedere că în prezent condițiile meteo nu permit decolarea elicopterelor.
”Noi acționăm la sol. Suntem mobilizați cu echipele de la ISU, de la Jandarmerie și de la Salvamont și încercăm să ajungem cât de repede putem în zona avalanșei. Cei de la Salvamont încearcă să ajungă și pe alte trasee. Traseul turistic pe care au mers cele cinci persoane era închis. Când avem Cod Galben, noi atenționăm turiștii să nu se aventureze”, a precizat prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau