Avocat: șefii SRI ar trebui anchetați penal pentru presiunile asupra judecătorilor CCR
Dimensiune font:
Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că judecătorii CCR s-au plâns Comisiei Europene de presiuni, la momentul anumitor decizii. Una dintre surse de presiune este Serviciul Român de Informații, care a presat CCR pe tema Legilor Big Brother.
"Comportamentul la noi este de republică bananieră. Faţă de ce a spus preşedintele Curţii Constituţionale, sunt elemente de drept penal", a spus avocatul, comentând declaraţiile şefului Curţii, care a acuzat SRI că pune presiuni pe membrii CCR şi a dezvăluit că unul dintre colegii săi s-a plâns Comisiei Europene că "îi este frică să mai fie judecător constituţional".
"Într-un stat democratic, în această situaţie trebuia să îşi dea demisia şeful instituţiei. (...) Sunt de acord că problema terorismului e una serioasă, dar nici nu trebuie să exagerăm. Curtea s-a exprimat foarte corect. Când preşedintele spune că s-a simţit ameninţat, înseamnă că este o problemă reală. Şi cei care au făcut-o, punctual, ar trebui să răspundă penal, iar ceilalţi să îşi dea demisia pentru modul deplorabil în care gestionează o problemă", a declarat avocatul Pavel Abraham, la Antena 3.
stiripesurse.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau